Roger Federer a obţinut victoria cu numărul 1.000 în circuitul ATP

Tenismanul eleveţian Roger Federer, cap de serie numărul unu şi locul 2 ATP, a câştigat, duminică, turneul de la Brisbane (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 494.310 dolari, obţinând victoria cu numărul 1.000 în circuit, informează site-ul oficial al competiţiei.

236 afișări
Imaginea articolului Roger Federer a obţinut victoria cu numărul 1.000 în circuitul ATP

Roger Federer a obţinut victoria cu numărul 1.000 în circuitul ATP (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Federer l-a învins, în finală, cu scorul de 6-4, 6-7 (2), 6-4, după două ore şi 13 minute, pe canadianul Milos Raonici, al treilea favorit al competiţiei şi poziţia opt în ierarhia mondială.

Pentru succesul de la Brisbane, Roger Federer va primi 250 de puncte ATP şi un cec în valoare de 80.000 de dolari, în timp ce Raonici va primi 42.100 de dolari şi 150 de puncte ATP.

Roger Federer a devenit al treilea jucător din era Open cu 1000 de victorii în circuit, după Jimmy Connors şi Ivan Lendl.

Proba de dublu de la Brisbane a fost câştigată de perechea Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), care a trecut, în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (4), de cuplul Alexandr Dolgopolov/Kei Nishikori (Ucraina/Japonia). Murray şi Peers au învins, în primul tur, perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul unu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici