- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.04.2017, 07:00)
- Denis Şchiopu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami
Jucătorul elveţian Roger Federer a urcat două locuri şi se află acum pe poziţia a patra în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni, după ce a câştigat duminică titlul la Miami, turneu de categorie Masters 1000.
332 afișări
Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
Federer este la 480 de puncte de ocupantul locului trei, conaţionalul Stanislas Wawrinka, podiumul fiind completat de sârbul Novak Djokovic şi britanicul Andy Murray.
Rafael Nadal a reuşit, de asemenea, un salt de două poziţii, până pe locul 5, la 570 de puncte în spatele lui Federer, chiar dacă a cedat în faţa elveţianului în finala de la Miami, scor 3-6, 4-6.
Marius Copil se află la cea mai bună clasare din carieră, pe locul 106, cu 553 de puncte.
La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 14, cu 4.150 de puncte, iar Florin Mergea coboară două poziţii, până pe 23, cu 3.125 de puncte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Antreprenorii, managerii din privat, oamenii de business, trebuie să se implice mai mult în guvernarea României
-
Moscova reacţionează la declaraţiile lui Macron şi David Cameron: Este o escaladare directă a tensiunilor în jurul conflictului ucrainean
-
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024
-
Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând
Clasamentul mondial la simplu:
1 (1). Andy Murray (Marea Britanie) 11.960 de puncte
2 (2). Novak Djokovic (Serbia) 7.915
3 (3). Stanislas Wawrinka (Elveţia) 5.785
4 (6). Roger Federer (Elveţia) 5.305
5 (7). Rafael Nadal (Spania) 4.735
6 (5). Milos Raonic (Canada) 4.345
7 (4). Kei Nishkori (Japonia) 4.310
8 (9). Marin Cilic (Croaţia) 3.385
9 (8). Dominic Thiem (Austria) 3.385
10 (10). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.265
..........................................................................
106 (107). Marius Copil 553
304 (316). Adrian Ungur 163
319 (298). Dragoş Dima 151 etc.
Clasamentul mondial la dublu:
1 (2). Henri Kontinen (Finlanda) 7.700 de puncte
2 (3). John Peers (Australia) 7.560
3 (4). Bob Bryan (SUA) 7.430
3 (4). Mike Bryan (SUA) 7.430
5 (1). Nicolas Mahut (Franţa) 6.930
6 (9). Marcelo Melo (Brazilia) 6.880
7 (6). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6.455
8 (7). Jamie Murray (Marea Britanie) 6.430
9 (8). Bruno Soares (Brazilia) 6.430
10 (12). Ivan Dodig (Croaţia) 5.055
......................................................................
14 (14). Horia Tecău 4.150
21 (20) Jean-Julien Rojer (Olanda) 3.540
23 (21). Florin Mergea 3.125
44 (43). Dominic Inglot (Marea Britanie) 1.745 etc.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Puncte cheie din interviul extins al lui Macron cu The Economist. Xi Jinping, surpriza interviului: „China nu-și dorește o Rusie care destabilizează, un Iran cu arme nucleare sau un Orient Mijlociu cufundat în haos”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:34
-
ieri, 22:00