Simona Halep şi Monica Niculescu joacă duminică în primul tur la Beijing

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, va evolua în primul tur la China Open, duminică, la o zi după ce a împlinit 23 de ani, informează site-ul oficial al competiţiei, conform căruia în programul de mâine figurează şi Monica Niculescu.

287 afișări
Imaginea articolului Simona Halep şi Monica Niculescu joacă duminică în primul tur la Beijing

Simona Halep şi Monica Niculescu joacă duminică în primul tur la Beijing (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Simona Halep va juca în al patrulea meci de pe terenul principal, "National Tennis Stadium", în compania sportivei cehe Barbora Zahlavova Strycova, locul 32 WTA, nu înainte de ora 14.30. Halep şi adversara ei în vârstă de 28 de ani s-au mai întâlnit o dată în circuitul WTA, în 2010, în calificările turneului de la Paris, când jucătoarea cehă s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4.

Monica Niculescu, locul 49 WTA, va evolua în meciul doi de pe al treilea teren din arenă, "Moon Court", în compania germancei Andrea Petkovici, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 14. În primul meci de pe terenul respectiv se întâlnesc Roberta Vinci (Italia) şi Iaroslava Şvedova (Kazahstan), de la ora 07.30.

Niculescu şi Petkovici au mai fost adversare până în prezent de trei ori, Niculescu impunându-se în două meciuri. Primele două confruntări au avut loc în 2006, în Antalya şi la Stuttgart (6-1, 6-2 şi 6-1, 6-3 pentru româncă). Monica Niculescu şi Andrea Petkovici s-au mai întâlnit în semifinalele ediţiei din 2011 a turneului de la Beijing, când germanca a învins cu scorul de 6-2, 6-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici