Simona Halep spune că accidentarea nu este gravă şi va juca la Wimbledon

Simona Halep, care a abandonat, miercuri, meciul cu germanca Annika Beck, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la omoplatul drept, în turul doi al turneului de la 's-Hertoghenbosch, a declarat că accidentarea nu este gravă şi va fi aptă pentru Grand Slam-ul de la Wimbledon.

443 afișări
Imaginea articolului Simona Halep spune că accidentarea nu este gravă şi va juca la Wimbledon

Simona Halep spune că accidentarea nu este gravă şi va juca la Wimbledon (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Accidentarea nu este gravă, dar mi-a fost frig pe teren, muşchiul de la umăr s-a contractat, iar fizioterapeutul mi-a spus că ar trebui să mă opresc, pentru că s-ar putea să se agraveze. Dar voi fi aptă pentru Wimbledon", a declarat Halep, informează wtatennis.com.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a abandonat, miercuri, meciul cu germanca Annika Beck, locul 55 WTA, la scorul de 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la omoplatul drept, în turul doi al turneului de la 's-Hertoghenbosch (Olanda).

Simona a câştigat primul set cu scorul de 7-5, în 50 de minute. În pauza dintre seturi, care a durat aproape nouă minute, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la gât şi la omoplatul drept. Această intervenţie a fost făcută după time out-ul tehnic solicitat de Beck.

Românca, deţinătoarea trofeului la turneul WTA olandez, a cerut din nou ajutor medical la scorul de 1-2 şi 2-3, în setul doi. După ultima intervenţie, Halep a anunţat arbitrul de scaun că nu mai poate continua, după o oră şi 16 minute de joc.

În luna mai, Simona Halep a abandonat şi la turneul de la Roma, după ce câştigase în turul 2, pentru a fi aptă de joc la Roland Garros, unde a ajuns în finală. Ea acuzat atunci dureri musculare în zona abdomenului.

Halep urmează să participe la al treilea Grand Slam al anului, turneul de la Wimbledon, unde este cap de serie numărul 3. Competiţia de la All England Club începe luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici