Sloane Stephens, după finala de la Roland Garros, unde a fost învinsă de Simona Halep: "Voi sunteţi cei mai mari hateri ai mei! Şi tu, şi tu, şi tu!"

Într-o conferinţă de presă în care nu a părut foarte afectată de înfrângerea în finala de la Roland Garros în faţa liderului mondial, americanca Sloane Stephens şi-a îndreptat atenţia spre jurnaliştii prezenţi în sală, cărora a avut câteva lucruri să le reproşeze, scrie prosport.ro.

Share pe Facebook 48817 afişări

Imaginea articolului Sloane Stephens, după finala de la Roland Garros, unde a fost învinsă de Simona Halep: "Voi sunteţi cei mai mari hateri ai mei! Şi tu, şi tu, şi tu!"

Sloane Stephens, după finala de la Roland Garros, unde a fost învinsă de Halep: "Voi sunteţi cei mai mari hateri ai mei! Şi tu, şi tu, şi tu!"

Imediat după finalul meciului, discursul lui Sloane a căpătat unele nuanţe ceva mai agresive.

Dacă la adresa Simonei a avut doar cuvinte frumoase, cea mai bine clasată jucătoare din SUA începând de luni a avut câte ceva de împărţit cu jurnaliştii care, de-a lungul timpului, au numit-o "jucătoare de teren propriu", acuzând-o că nu poate ajunge şi în afara Statelor Unite la nivelul uluitor pe care-l atinge când joacă acasă: "Cum aş descrie într-un cuvânt acest an pe care l-am avut până acum? Perseverenţă! Am insistat când a fost greu, am crezut în mine când nimeni nu o făcea. Pot să spun ceva, să rămână consemnat? Voi toţi scriaţi că am un record negativ oriunde în afară de Statele Unite. Aşa că m-am descurcat foarte bine la Roland Garros. Dacă vreţi să mai scrieţi şi despre asta, chiar vă rog, aş fi foarte fericită. Voi vreţi să spuneţi doar că sunt zero în alte ţări şi bla, bla, bla. Şi tu, şi tu, şi tu, mulţi dintre voi aţi făcut asta. Nu ştiu ce sunt acum, dar sunt mai bună decât eram. De-asta n-am mulţumit presei în discursul meu. Voi sunteţi cei mai mari hateri ai mei!", a declarat Stephens, la conferinţa de presă susţinută din postura de finalistă a ediţiei 2018 de la Roland Garros.

Citiţi continuarea articolului şi urmăriţi video pe prosport.ro

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
roland garros ,
simona halep ,
Slone Stephens
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.