Steaua, cel mai bine clasată în ierarhia IFFHS. Vezi pe ce locuri sunt celelalte echipe româneşti

Echipa Steaua Bucureşti a urcat două poziţii şi ocupă locul 74, cu 139 de puncte, în clasamentul pe luna septembrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

376 afișări
Imaginea articolului Steaua, cel mai bine clasată în ierarhia IFFHS. Vezi pe ce locuri sunt celelalte echipe româneşti

Steaua, cel mai bine clasată în ierarhia IFFHS. Vezi pe ce locuri sunt celelalte echipe româneşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Adversarele Stelei în grupa J a Ligii Europa se află pe următoarele poziţii: Schalke 04 - locul 5, 244 puncte, Maccabi Haifa - locul 82, 131 puncte (în urcare de pe locul 97), AEK Larnaca - locul 148, 102 puncte (în urcare de pe locul 171).

Următoarea echipă română din clasamentul IFFHS, după Steaua, este Dinamo, în urcare 15 poziţii până pe locul 145, cu 102,5 puncte, la egalitate cu FC Midtjylland (Danemarca) şi Panathinaikos Atena (Grecia).

FC Vaslui a urcat de pe locul 194 pe 162, având 100 de puncte, la egalitate cu AJ Auxerre (Franţa), Maccabi Tel-Aviv (Israel) şi Lorient (Franţa). Adversarele vasluienilor în grupa D a Ligii Europa se află pe următoarele poziţii: Sporting Lisabona - locul 50 (154,5 puncte), Lazio Roma - locul 109 (116 puncte), FC Zurich - locul 114 (114,5 puncte).

O altă echipă care a urcat în clasament este Rapid Bucureşti, de pe locul 198 pe poziţia 166, având 99,5 puncte. Adversarele Rapidului din grupa C a Ligii Europa se află pe următoarele poziţii: PSV Eindhoven - locul 16 (210 puncte), Hapoel Tel Aviv - locul 86 (128 puncte), Legia Varşovia - locul 152 (101,5 puncte, în urcare de pe locul 207).

Şi formaţia Gaz Metan Mediaş a urcat de pe locul 192 pe 185, cu 93 puncte, la egalitate cu Şerif Tiraspol (Republica Moldova) şi Mazembe Lubumbashi (Congo).

CFR Cluj, în coborâre de pe 250, ocupă locul 296, cu 72 de puncte.

Campioana României, Oţelul Galaţi, a urcat două poziţii în clasamentul IFFHS, până pe 342, cu 66 de puncte, la egalitate, printre altele, cu Borussia Mönchengladbach (Germania), Wigan Athletic (Anglia) sau AJ Saint Etienne (Franţa), echipă la care este legitimat şi mijlocaşul Bănel Nicoliţă.

Adversarele formaţiei Oţelul în grupa C a Ligii Campionilor ocupă următoarele poziţii: Manchester United - locul 3 (282 puncte), Benfica Lisabona - locul 17 (208 puncte), FC Basel - locul 79 (135,5 puncte, în urcare de pe locul 106).

Ultimele două echipe din România în clasamentul IFFHS sunt FC Braşov (locul 385, 62,5 puncte) şi FC Timişoara (locul 389, 62 puncte).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici