Tenis: Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în optimile turneului de la US Open

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 5, a câştigat, sâmbătă, scor 6-2, 6-2, meciul disputat cu "dublul" Mate Pavic/Michael Venus, în şaisprezecimile turneului de Mare Şlem de la US Open, dotat cu premii totale în valoare de 21,862,744 de dolari.

420 afișări
Imaginea articolului Tenis: Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în optimile turneului de la US Open

Tenis: Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în optimile turneului de la US Open (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Partida a durat doar 57 de minute. Primul set a fost la descreţia prechii româno-olandeze, care a început cu break şi a condus, la un moment dat, cu 4-0. La acest scor, Pavic şi Venus au reşit să-şi câştige pentru prima dată serviciul, iar din acel moment niciuna dintre perechi nu a mai făcut nicio greşeală pe serviciu. În final, Tecău şi Rojer s-au impus, scor 6-2.

Debutul actului secund a fost echilibrat, însă în game-ul trei Tecău şi Rojer au reuşit să câştige contra serviciului. Din acel moment meciul a curs într-o singură direcţie, perechea cap de serie numărul cinci conducând la un moment dat cu scorul 5-1. În final, Tecău şi Rojer şi-au trecut în cont şi setul doi, scor 6-2.

În turul următor, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer îi vor întâlni pe câştigătorii partidei dintre Henry Kontinen/John Peers şi Robert Lindtsted/Ali Qureshi. Pentru calificarea în optimi, Tecău şi Rojer vor încasa un cec în valoare de 40,000 de dolari şi 180 de puncte ATP.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici