Un fost coechipier al lui Lance Armstrong: "Regret că nu m-am dopat"

Benoit Joachim, fost coechipier al americanului Lance Armstrong, a declarat pentru o publicaţie din Luxemburg că regretă faptul că nu s-a dopat niciodată şi îşi reproşează că nu a colaborat cu doctorul Michele Ferrari.

155 afișări
Imaginea articolului Un fost coechipier al lui Lance Armstrong: "Regret că nu m-am dopat"

Benoit Joachim (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Am avut ocazia să lucrez cu el (n.r. - Ferrari). Din nefericire - da, spun din nefericire - nu am făcut-o din diverse motive, printre care şi frica de a fi depistat pozitiv. E un mare regret, dacă ţinem cont de tot ce aş fi putut avea lucrând cu Ferrari (...), salariu şi notorietate", a declarat Joachim pentru Le Quotidien.

Michele Ferrari, care apare de foarte multe ori în dosarul întocmit de agenţia americană antidoping (USADA) în cazul fostului ciclist Lance Armstrong, a fost calificat drept "genial" de Joachim, care a adăugat că medicul este "el singur mai bun decât numeroşii cercetători care lucrează pentru lupta antidoping".

Cu Ferrari, "aş fi avut o carieră mai frumoasă şi, după cum s-a văzut, puţini au fost prinşi la controlul antidoping", a declarat fostul rutier, iertat în 2000 după ce a fost depistat pozitiv cu nandrolon, deoarece au existat nereguli în procedura de efectuare a controlului.

Luxemburghezul i-a luat apărarea lui Lance Armstrong, catalogând ca "ridicolă" ancheta efectuată de USADA, în urma căreia i-au fost anulate americanului cele şapte titluri cucerite în Turul Franţei.

"Armstrong a fost un mare campion şi aşa va rămâne. Trebuie un câştigător la fiecare competiţie, iar în anii aceia (1999-2005) învingător a fost Armstrong", a afirmat Joachim.

Fostul ciclist al echipei US Postal se îndoieşte de seriozitatea anchetei USADA. "Am citit acel raport. Acuzaţiile sunt bazate pe mărturiile unor ciclişti americani. Pe mine, care am concurat nouă ani sub ordinele lui Johan Bruyneel, nu m-a audiat nimeni. Sunt mărturii laşe (...) ale unor ciclişti (Hamilton, Leipheimer, Zabriskie, Hincapie) care au câştigat mulţi bani datorită lui Armstrong", a continuat Joachim, adăugând că "există dintotdeauna dopaj în ciclism şi va exista mereu".

El a menţionat că nu a existat "un dopaj organizat" la US Postal şi apoi la Discovery Channel. "Fiecare sportiv face propria sa alegere. Când mă întâlnesc cu Ferrari şi îmi propune să lucrez cu el, eu spun ori da, ori nu. Este alegerea mea. Nimeni nu-mi foreţază mâna", a conchis Joachim.

Benoit Joachim, 36 de ani, a fost coechipier cu Armstrong între 1999 şi 2006 şi s-a retras din activitate la finalul anului 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici