Un sportiv american moare după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România. Ce spune presa străină despre cazul lui Hardy

Presa internaţională scrie, luni, despre decesul baschetbalistului american Chauncey Hardy după un incident petrecut într-un club din Giurgiu, ediţia electronică a cotidianului Daily Mail notând că sportivul a fost victima unei agresiuni şocante.

3388 afișări
Imaginea articolului Un sportiv american moare după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România. Ce spune presa străină despre cazul lui Hardy

Un sportiv american moare după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România. Ce spune presa străină despre cazul lui Hardy (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Un baschetbalist american moare după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România", a titrat jurnalul britanic Daily Mail, care menţionează că Hardy a fost victima unei "agresiuni şocante".

Cotidianul italian Il Messaggero a scris că sportivul a fost agresat de fani ai echipei Dinamo, învinsă, sâmbătă, de CSS Giurgiu.

"Chauncey Hardy, 23 de ani, baschetbalist al universităţii americane Sacred Heart din Connecticut, plecat să îşi caute gloria sportivă în oraşul Giurgiu, din sudul României, a fost ucis într-o altercaţie în discotecă, de fani ai echipei Dinamo Bucureşti, formaţie pe care Chauncey tocmai o învinsese, într-un moment în care sărbătorea această victorie alături de coechipierii săi. Oraşul Giurgiu este pe malul Dunării, la graniţă cu Bulgaria şi unit cu oraşul bulgar Ruse de un pod numit «Podul prieteniei». Se poate muri la 23 de ani pentru trei puncte - ce lume este aceasta?", a scris Il Messaggero.

"Baschetbalistul american Chauncey Hardy moare în România după ce a fost atacat într-un bar", a notat şi cotidianul american Washington Post, în timp ce jurnalul francez L'Equipe a precizat, sub titlul "Un jucător american decedat", că Hardy a fost cel mai bun jucător al echipei din Giurgiu în meciul cu Dinamo, cu câteva ore înainte să moară.

"Un jucător american din campionatul României moare după o bătaie în bar", a titrat cotidianul spaniol Marca, menţionând că experţii îl vedeau pe Chauncey Hardy ca un baschetbalist de un nivel "suficient pentru a triumfa în Europa".

Jurnalul portughez Record notează, într-un articol intitulat "Baschetbalist nord-american mort în România", că Hardy a fost bătut cu brutalitate într-o discotecă.

Baschetbalistul american Hardy Chauncey (23 de ani) de la CSS Giurgiu a murit duminică după-amiază, la scurt timp după ce a ieşit din sala de operaţie, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florian Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar - Arseni" din Bucureşti.

Baschetbalistul american a fost internat la spitalul Bagdasar-Arseni, din Bucureşti, după un incident care a avut loc, sâmbătă noapte, la Giurgiu, la câteva ore de la câştigarea meciului cu Dinamo.

Într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Giurgiu se arată că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04.00, un coechipier al baschetbalistului l-a găsit pe acesta căzut în zona ringului de dans, în stare de inconştienţă.

Un număr de 20 de persoane, între care colegi de echipă ai baschetbalistului Hardy Chauncey aflaţi împreună cu acesta în club în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost audiate, au declarat, duminică seară, reprezentanţi ai Poliţiei Giurgiu.

Principalul suspect în cazul agresiunii care a dus la decesul baschetbalistului american Hardy Chauncey s-a predat Poliţiei din Giurgiu, luni dimineaţă, fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore de către procurori, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi lovituri cauzatoare de moarte.

Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cătălin Georgescu, a declarat că suspectul a fost audiat şi şi-a recunoscut fapta, acesta afirmând că i-a dat un pumn baschetbalistului, care a căzut şi s-a lovit cu capul de pardoseala de ciment şi probabil şi de "un alt plan dur".

După ce s-a predat, suspectul, George Ionuţ Tănăsoaia, de 25 de ani, din Giurgiu, a fost audiat de procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Giurgiu, fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi lovituri cauzatoare de moarte.

Hardy Chauncey a fost cel mai bun jucător în meciul de sâmbătă seara, pe care echipa sa l-a câştigat, în prelungiri, cu Dinamo Bucureşti, scor 91-86. Americanul a înscris 22 de puncte, aflându-se pe teren tot meciul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici