Vettel: Sunt german, dar nu spun că vreau să domin lumea. Nu am mustaţă

Pilotul de Formula 1 Sebastian Vettel a glumit cu jurnaliştii prezenţi, duminică, la Milton Keynes, la festivitatea de lansare a noului monopost al echipei Red Bull, făcând o aluzie la dictatorul Adolf Hitler

162 afișări
Imaginea articolului Vettel: Sunt german, dar nu spun că vreau să domin lumea. Nu am mustaţă

Vettel: Sunt german, dar nu spun că vreau să domin lumea. Nu am mustaţă (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Întrebat care-i sunt planurile pentru a-şi extinde dominaţia mondială, Vettel, câştigătorul ultimelor trei titluri mondiale, a răspuns zâmbind: "Sunt german, dar nu am spus niciodată aşa ceva. Nu am mustaţă", informează BBC.

Cei trei ani de succese nu-l garantează pe al patrulea, crede Vettel, care se aşteaptă la o competiţie dură în sezonul ce va începe la 17 martie, în Australia. "Totul porneşte de la zero, o competiţie foarte puternică. Nu privesc în urmă, către anul trecut, dar există din nou presiunea de a face bine. Va fi greu să câştig al patrulea titlu mondial, pentru că adversarii vor face totul pentru a încerca să ne învingă", a explicat el.

RB9, motorizat de Renault, este al nouălea monopost construit de Red Bull, după ce omul de afaceri austriac Dietrich Mateschitz a cumpărat, la finalul lui 2005, echipa Jaguar, pe care a transformat-o doar în câţiva ani într-un team de succes. La sediul de la Milton Keynes, jurnaliştii au putut privi monopostul de la distanţă, iar fotografiatul în sala de prezentare a fost interzis.

Creatorul maşinilor cu care Red Bull a dominat Formula 1 în ultimii ani, inginerul Adrian Newey, a afirmat că este din ce în ce mai greu să găsească soluţii tehnice cu care să îşi surprindă adversarii. "Este din ce în ce mai greu, pentru că nu sunt schimbări importante de regulament, fiind al cincilea sezon din 2009, când s-a produs ultima modificare majoră. Plutonul s-a strâns şi se vede cât de competitiv este după faptul că am avut opt câştigători diferiţi anul trecut", a spus Newey.

La fel ca Ferrari F138 şi McLaren MP4-28, monopostul cu care Sebastian Vettel şi colegul său Mark Webber vor lua startul la Melbourne este o evoluţie a maşinii RB8, de anul trecut.

"Arată foarte bine, dar trebuie să vedem dacă funcţionează aşa cum ne aşteptăm", a declarat Vettel, care a precizat că vede pentru prima dată maşina asamblată în totalitate.

RB9 va debuta pe pistă, marţi, la Jerez (Spania), avându-l la volan pe australianul Webber.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici