Victor Piţurcă a anunţat lotul României pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat, vineri, lotul de 23 de jucători pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, din acesta făcând parte şi jucătorul echipei Kuban Krasnodar, Gheorghe Bucur, şi atacantul Ciprian Marica, liber de contract, informează frf.ro.

1787 afișări
Imaginea articolului Victor Piţurcă a anunţat lotul României pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia

Victor Piturca (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Bucur şi Marica nu s-au aflat pe lista cu convocările de principiu, anunţată la 22 august.

Lotul pentru partidele cu Ungaria şi Turcia este următorul: Ciprian Tătăruşanu (FC Steaua), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Silviu Lung jr. (FC Astra) - portari; Alexandru Măţel (FC Astra), Srgian Luchin (FC Dinamo), Paul Papp (AC Chievo), Valerică Găman (FC Astra), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Vlad Chiricheş (faxul a fost trimis la FC Steaua, jucătorul devenind, între timp, echipier al lui Tottenham FC; transferul va fi parafat şi în TMS), Răzvan Raţ (West Ham United), Iasmin Latovlevici (FC Steaua) - fundaşi; Alexandru Bourceanu, Mihai Pintilii, Adrian Popa, Cristian Tănase (toţi FC Steaua), Ovidiu Hoban (FC Petrolul Ploieşti), Dragoş Grigore (FC Dinamo), Gabriel Torje (Udinese), Marius Alexe (US Sassuolo), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Gheorghe Bucur (FC Kuban Krasnodar), Bogdan Stancu (Genclerbirligi SK), Ciprian Marica (fără echipă) - mijlocaşi şi atacanţi.

Jucătorii sunt aşteptaţi de sâmbătă până luni, la prânz, la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia.

Prima activitate de presă este programată luni, la ora 12.30, când selecţionerul Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului, unul sau doi dintre jucătorii convocaţi urmând să dialogheze cu presa după încheierea conferinţei tehnicianului. Antrenamentul din seara aceleiaşi zile, de la ora 18.00, va fi deschis presei.

Echipa Ungariei va sosi în România, pe aeroportul Henri Coandă, în 5 septembrie, la ora 12.40, pentru ca, apoi, la Arena Naţională, să aibă loc conferinţa de presă oficială (ora 19.00) şi antrenamentul oficial (ora 19.30).

România va întâlni Ungaria la 6 septembrie şi Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Naţională, de la ora 21.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici