Victorie mare la volei: România - Franţa 3-2, la primul meci din Golden League

  • Fetele noastre au fost conduse cu 2-0 la seturi, dar au revenit spectaculos.
  • Meciul a avut loc vineri seară, la Cluj.
  • Tricolorele vor participa în această vară la Campionatul European.
169 afișări
Imaginea articolului Victorie mare la volei: România - Franţa 3-2, la primul meci din Golden League

Imagine de la meci SursaFoto: Facebook Marian Burlacu

Naţionala feminină de volei a României a debutat cu o victorie spectaculoasă în Grupa A a competiţiei Golden League, 3-2 (17-25, 23-25, 26-24, 26-24, 15-11) cu Franţa, vineri, în BT Arena din Cluj-Napoca.

Tricolorele, care vor participa în această vară la Campionatul European, organizat împreună de România, Serbia, Bulgaria şi Croaţia, au reuşit să câştige în urma unei reveniri formidabile, după ce oaspetele au avut 2-0 la seturi.

Echipa antrenată de italianul Luciano Pedulla a evitat in extremis un eşec cu 0-3, câştigând setul al treilea în prelungiri (26-24), după ce oaspetele au avut 16-12. România a câştigat şi setul patru, tot în prelungiri (26-24), impunându-se în tiebreak (15-11), după mai bine de două ore (2 h 02 min).

Meciul a fost arbitrat de sârbul Predrag Balandzic şi de bulgarul Ilian Gheorghiev.

Tot vineri are loc şi partida Spania - Azerbaidjan (20:00).

Sâmbătă sunt programate partidele România - Azerbaidjan (17:00) şi Franţa - Spania (20:00), iar duminică vor avea loc meciurile România - Spania (17:00) şi Franţa - Azerbaidjan (20:00).

Cel de-al doilea turneu al grupei va avea loc în Franţa, săptămâna viitoare. Echipa clasată pe primul loc se va califica la turneul Final Four, care va avea loc la Ruse, în Bulgaria, în zilele de 19 şi 20 iunie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici