Cactusul-baterie şi pelerina invizibilă, printre invenţiile chimiştilor francezi

Specialiştii de la Centrul de cercetări Paul-Pascal (CRPP) din cadrul Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) au permis recent publicului larg să viziteze laboratoarele lor, cu ocazia lansării oficiale a Anului internaţional al chimiei, inaugurat, joi, de UNESCO. Pe parcursul lunilor viitoare, chimiştii francezi "vor lua contact cu publicul, făcând diverse experimente chiar pe stradă", a anunţat Philippe Richetti, directorul acestui centru.

Cele patru teme majore de cercetare de care se ocupă CRPP - Fluide organizate, materiale şi structuri, Fizica şi chimia sistemelor biologice, Materiale moleculare organizate şi Fizica sistemelor complexe aflate în afara stărilor de echilibru - pot părea destul de abstracte. Cu toate acestea, prin deschiderea uşilor laboratoarelor de cercetare, vizitatorii au şansa de a-şi formula o altă părere despre chimie, care pendulează între vis şi science fiction.

Astfel, într-un laborator al departamentului de baterii bio şi biocaptatoare, ei vor descoperi printre numeroase computere şi instrumente de măsură, câţiva cactuşi străbătuţi de găuri, veritabile stigmate ale unor experimente anterioare. Victoria Flexer, o cercetătoare italiană de origine argentiniană, în vârstă de 32 de ani, înregistrează intensitatea curentului electric produs de un mic cactus, asupra căruia ea face să varieze intensitatea luminii, cu ajutorul unei lămpi de birou.

"Este o plantă pe care o puteţi cumpăra de la orice florărie. Vrem să fabicăm cea mai mică biobaterie electrică ce a fost construită vreodată, a cărei energie provine din cuplul oxigen-glucoză, compuşi ce sunt prezenţi în toate organismele fiinţelor vii", a explicat cercetătorul Nicolas Mano, în vârstă de 37 de ani.

Acest şef de proiect, care coordonează activitatea a cinci cercetători, a căror medie de vârstă este de 29 de ani, explică obiectivul cercetărilor departamentului său: "Vom putea să construim captatoare subcutanate pentru a măsura, de exemplu, concentraţia de glucoză din sânge în cazul pacienţilor diabetici. Ei vor fi complet autonomi, captând energia chimică prezentă pe cale naturală în fluidele din corp".

Nicolas Mano speră că va putea să treacă în curând de la cactuşi la şoareci şi, poate, "peste un deceniu", la implementarea unor aplicaţii terapeutice pe pacienţi umani.

La o distanţă de doar câţiva metri de aceşti "cactuşi electrici", Philippe Poulin conduce departamentul de nanotuburi. Departamentul său produce natomateriale (la o scară de câteva miimi de milimetru), electrozi din carbon de câţiva microni - cei pe care echipa coordonată de Nicolas Mano va putea să îi implanteze în corpul uman - şi microfibre de o rezistenţă incredibil de mare.

"Dacă le-am folosi pentru a fabrica o plasă, am putea să oprim cu ajutorul ei o motocicletă grea de 300 de kilograme care circulă cu 100 de kilometri/oră", au explicat savanţii francezi.

Într-un alt laborator, Olivier Mondain-Monval lucrează cu metamateriale, pe care le consideră "materiale cu proprietăţi electromagnetice şi optice fascinante", cum ar fi devierea razelor de lumină în jurul unui obiect, pe care îl face să devină astfel invizibil. "Încă nu am ajuns să fabricăm pelerina lui Harry Potter, însă lucrăm la acest proiect", a precizat chimistul francez.