Consumul de alcool înainte de prima sarcină creşte riscul de cancer mamar

Tinerele femei care consumă alcool înainte de prima sarcină prezintă un risc crescut de a dezvolta cancer mamar, comparativ cu cele care încep să consume alcool după ce au născut un copil, potrivit unui studiu recent publicat în revista Institutului oncologic american.

691 afișări
Imaginea articolului Consumul de alcool înainte de prima sarcină creşte riscul de cancer mamar

Consumul de alcool înainte de prima sarcină creşte riscul de cancer mamar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acesta este primul studiu care a stabilit o legătură între consumul de alcool înainte de prima sarcină şi cancer mamar.

Autorii studiului spun că ţesutul mamar este în mod special sensibil la substanţele cancerigene în această perioadă.

Autorii studiului, cercetătorii de la Facultatea de medicină de la Universitatea Washington din St. Louis (Missouri), au analizat datele medicale colectate de la 91.005 angajate din sistemul medical, cu vârste între 25 şi 44 de ani, fără antecedente de cancer. În 1989, ele au completat un chestionar privind consumul de alcool şi stilul de viaţă. Participantele la studiu au fost monitorizate apoi până în 2009.

Astfel, 20,4% dintre participante au spus că nu au consumat deloc alcool în perioada care a cuprins prima menstruaţie şi prima sarcină, în timp ce 3,8% au spus că au consumat moderat spre mult alcool.

Autorii studiului au constatat apariţia a 1.609 cazuri de cancer mamar în rândul voluntarelor, precum şi a 970 de cazuri de tumori benigne mamare, pe perioada studiului.

Riscul de cancer mamar în perioada menţionată - până la prima sarcină - creşte direct proporţional cu cantitatea de alcool consumată. De asemenea, riscul creşte direct proporţional cu perioada care trece până la prima sarcină.

Totodată, autorii studiului au constatat că un consum de alcool după prima sarcină este asociat cu un risc mai mare de cancer mamar, nu şi cu dezvoltarea unor tumori mamare benigne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici