Ministrul Agriculturii despre raportul OMS privind efectele consumului de carne: Nu este un motiv de îngrijorare

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii potrivit căruia preparatele din carne procesată ar fi cancerigene, iar carnea roşie "probabil" cancerigenă nu trebuie să sperie sau să îngrijoreze, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care aşteaptă opinia specialiştilor pe această temă.

389 afișări
Imaginea articolului Ministrul Agriculturii despre raportul OMS privind efectele consumului de carne: Nu este un motiv de îngrijorare

Ministrul Agriculturii despre raportul OMS privind efectele consumului de carne: Nu este un motiv de îngrijorare (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

"Vor analiza specialiştii cu atenţie şi după aceea sunt convins că vor ieşi cu o analiză foarte clară a ceea ce s-a prezentat acolo. Am văzut reacţii şi într-un sens şi-n celălalt. Eu cred că e datoria celor trei instituţii din ţara noastră care se ocupă de sănătatea umană, până la urmă, să analizeze foarte clar ce se spune acolo. Nu cred că este un moment în care trebuie să ne speriem. Avem Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe de o parte, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor şi Ministerul Sănătăţii. Ele sunt cele trei entităţi legale care trebuie să se pronunţe. Nu aş face alte comentarii decât după ce specialiştii se pronunţă. Dar nu cred că este un motiv de îngrijorare", a afirmat Constantin, la târgul Indagra 2015.

OMS a publicat, marţi, un comunicat potrivit căruia carnea roşie şi carnea procesată au potenţialul de a cauza cancer în organismul uman. Raportul a fost întâmpinat cu nemulţumire de reprezentanţii industriei cărnii, care au spus că studiul aflat la baza raportului este "inadecvat".

Studiul respectiv, realizat de un grup de cercetători de la International Agency for Research on Cancer (IARC) şi publicat luni în Lancet Oncology, a inclus preparatele din carne procesată - precum salam şi şuncă - în categoria produselor cancerigene pentru om. Aceasta este categoria cu cel mai mare risc de cancer şi include produse extrem de toxice, precum fumul de tutun şi gazele de eşapament, informează publicaţia The Wall Street Journal.

Carnea roşie din fripturi şi frigărui este considerată "probabil cauzatoare de cancer" - o categorie cu risc de cancer ce include un erbicid folosit pe scară largă (glifosat).

IARC, considerat o autoritate în evaluarea dovezilor referitoare la cauzele cancerului, citează o serie de studii care au ajuns la concluzia că există dovezi puternice care sprijină o asociere între consumul excesiv de carne roşie şi declanşarea cancerului colorectal, care ocupă locul al treilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer pe plan mondial.

Raportul face din seria studiilor "aruncate pe piaţă, fără niciun discernământ şi fără nicio rigoare ştiinţifică", susţine Asociaţia Română a Cărnii (ARC).

"Ne manifestăm indignarea faţă de uşurinţa cu care aceste studii sunt aruncate pe piaţă, fără niciun discernământ şi fără nicio rigoare ştiinţifică. Referindu-ne la consumatorul român, vehicularea unor asemenea informaţii alarmiste nu face decât să inducă confuzia într-o piaţă alimentară care şi aşa este afectată de concurenţă neloială pe care o fac evazioniştii fiscali", a declarat preşedintele ARC, Radu Timiş, într-un comunicat.

ARC este de acord că este nociv pentru sănătate consumul de preparate din carne de slabă calitate, cu aditivi neautorizaţi, nerespectând normele de siguranţă alimentară, depozitate impropriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici