Românii poluează mult mai mult decât chinezii. Rezultatul neaşteptat al unei cercetări - FOTO

Conform unei opinii generale, industria şi, în special, China generează cele mai multe emisii de carbon, dar nu e chiar aşa. Unul dintre principalele motive pentru care întregul mapamond trebuie să suporte probleme grave cu smogul şi poluanţii din aer sunt uzinele chinezeşti, scrie Descopera.ro.

Românii poluează mult mai mult decât chinezii. Rezultatul neaşteptat al unei cercetări - FOTO

Însă, conform unui nou studiu, adevăratul impact asupra planetei este dincolo de factorii primari evidenţi, şi anume  în industrie şi agricultură, potrivit Descopera.

Din această perspectivă, consumătorii casnici au cel mai mare impact asupra mediului, susţin cercetătorii.

"Dacă te uiţi la consumul de bază pe cap de locuitor în China (despre mediu vorbind), este destul de mic. China produce o mulţime de obiecte, dar le exportă. Este o diferenţă dacă pui responsabilitatea pentru acest impact asupra consumatorului decât asupra producătorului", a declarat cercetatorul Diana Ivanova, de la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie.

În analiza lor, cercetătorii au examinat impactul asupra mediului al consumatorilor din 43 de ţări şi 5 regiuni turistice din lume.

Prin măsurarea "impactului secundar" - efectele asupra mediului ce rezultă din utilizarea bunurilor cumpărate zilnic - cercetătorii afirmă că consumatorii sunt responsabili pentru mai mult de 60 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial şi până la 80 % din utilizarea globală a apei.

"Tuturor ne place să dăm vina pe altcineva, pe guvern sau pe întreprinderi. Dar, între 60-80 la sută din impactul asupra planetei provin din consumul casnic. Dacă ne schimbăm obiceiurile de consum, acest lucru ar avea un efect drastic asupra mediului”, afirmă Ivanova.

Cu cât mai bogată este o ţară, cu atât mai mult locuitorii ei consumă şi cu atât mai mare este impactul fiecărei persoane asupra planetei. Hrana are o importanţă deosebită aici. Ţările bogate mănâncă mai multă carne, produse lactate şi produse alimentare prelucrate, care au un impact enorm asupra resurselor terestre şi acvatice.

În analiza cercetătorilor, SUA este cea mai ”performantă” în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor, cu o amprentă de carbon de 18,6 tone de CO2. Luxemburg este pe locul doi, cu 18,5 tone, urmat de Australia, cu 17,7 tone, iar România s-a plasat pe locul 37, cu 4,6 tone de CO2.

În schimb, pe cap de locuitor, emisia de carbon a Chinei este de doar 1,8 tone de CO2, iar media globală este de 3,4 tone.

Potrivit autorilor, cele mai uşoare două moduri de a reduce impactul asupra mediului este de a opri consumul de carne şi pur şi simplu reducerea achiziţiilor.

"Gospodăriile au un grad relativ mare de control asupra consumului lor, dar de multe informaţii exacte cu privire la modul şi acţiunele sale pot îmbunătăţi performanţele asupra protecţiei mediului”, a declarat Diana Ivanova .

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 16 comentarii
Taguri:
poluare ,
chinezi ,
romani
COMENTARII
  • 28 feb 2016

    La asa jaf de titlu, asa jaf de continut. De-asta deschid rar cand vad jafurile astea de formulari ale titlurilor. Mai invatati fratilor si voi jurnalism, ca faceti doar SCANDALISM si MAHALAGISM.

  • lol 28 feb 2016

    ce tampenie. cum ar zice niste baieti... statistica face pe fraieri :))

  • jan 28 feb 2016

    20 milioanex 4,6 tone = 92milioane tone sa zicem numai 1miliard x 1,8 tot se duce catre 1,8 ~~~~ 2 MILIARDE nu 92 milioane !!! Asta este prost sau rau intentionat !!!! Poate 1 roman polueaza mai mult decat un chinez, dar Romania mai mult decat China ????????????? Din titlul lui asa rezulta . Ce amenzi…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL