STUDIU privind efectele terapiei prin cumpărături

Multe persoane fac cumpărături atunci când se simt deprimate sau singure, dar, deşi acest "tratament" poate îmbunătăţi pe termen scurt starea de spirit, cercetătorii de la Universitatea din Chicago (SUA) susţin că este inutil, amplificând sentimentul de singurătate.

555 afișări
Imaginea articolului STUDIU privind efectele terapiei prin cumpărături

STUDIU privind efectele terapiei prin cumpărături (Imagine: Shutterstock)

De fapt, alungarea sentimentului de singurătate prin cumpărături poate crea un cerc vicios, în care oamenii cumpără doar pentru că se simt singuri şi continuă să facă acest lucru într-o încercare greşită de a se vindeca de singurătate, informează dailymail.co.uk.

Studiul cercetătorilor americani, publicat în Journal of Consumer Research, a analizat datele oferite de 2.500 de clienţi, pe o perioadă de peste şase ani, autorii lucrării descoperind că, în timp ce singurătatea contribuie la "materialism", cele două au o relaţie bidirecţională.

Definind materialismul ca "importanţa pe care consumatorii o acordă achiziţionării şi deţinerii unor bunuri materiale", studiul susţine că acesta poate afecta relaţiile sociale, determinând amplificarea sentimentului de singurătate.

Aşadar, înainte de a arunca la gunoi toate cardurile de credit, trebuie menţionat că cercetătorii au descoperit că acest cerc vicios se aplică doar în cazul a două subtipuri de materialism - "achiziţionarea unor bunuri ca sursă de fericire" şi "posesia definită ca succes", amândouă amplificând, în timp, sentimentul de singurătate.

Cu toate acestea, dacă oamenii se aşteaptă ca achiziţionarea unei rochii să vindece un sentiment interior de nefericire sau dacă o fac doar pentru a le arăta prietenilor şi colegilor cât de fericiţi sunt, această acţiune ar putea conduce la o stare de singurătate mult mai accentuată decât înainte de sesiunea de cumpărături.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici