UE vrea să recupereze nutrienţii din urină

Uniunea Europeană a alocat aproape trei milioane de euro pentru un studiu privind posibilitatea recuperării unor nutrienţi, precum nitrogenul şi fosfatul, din urină.

330 afișări
Imaginea articolului UE vrea să recupereze nutrienţii din urină

UE vrea să recupereze nutrienţii din urină (Imagine: Adrian Fako/Mediafax Foto)

"ValuefromUrine" este un proiect derulat pentru Comisia Europeană de către şapte universităţi şi institute de cercetare din cinci ţări: Olanda, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie şi Spania.

Costul total al studiului este de 3,85 milioane de euro, contribuţia Comisiei Europene fiind de 2,91 milioane de euro.

Obiectivul studiului constă în "dezvoltarea unei tehnologii care să trateze urina înainte ca aceasta să se amestece cu restul apei menajere", astfel încât să fie recuperat nitrogenul şi fosfatul.

În urma acestui studiu, CE speră să obţină o tehnologie cu investiţii minime care să permită recuperarea nitrogenului (aflat în componenţa amoniacului) şi a fosfatului, doi ingredienţi folosiţi în producerea fertilizatorilor agricoli. În prezent, UE importă cantităţi mari de fosfor pentru producerea fertilizatorilor agricoli.

Totodată, cercetătorii speră să obţină din urină şi electricitate.

Studiul a fost lansat la 1 septembrie 2012 şi se va încheia la 31 august 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici