Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

688 afișări

Autorităţile din Braşov, alertate că o ursoiacă cu doi pui a luat un miel dintr-o curte - FOTO

Autorităţile din Braşov au fost alertate, miercuri dimineaţă, de către un localnic din Fundata, că o ursoiacă cu doi pui a luat un miel din curte şi îl mănâncă în ogradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un membru CSM acuză presiuni în Consiliul Superior al Magistraturii: Cinci judecători se gândesc să demisioneze

Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, marţi seară, că un număr de cinci magistraţi din cadrul CSM, printre care şi ea, se gândesc să demisioneze, acuzând anumite tehnici de "impunere a superiorităţii în cadrul Consiliului".

Audieri în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 îl audiază, miercuri, pe fostul prim-vicepreşedinte PDL Adriean Videanu, în timp ce audierea Codruţei Kovesi rămâne sub semnul întrebării după ce aceasta a transmis comisiei că nu are informaţii legate de obiectul de activitate al comisiei.

Comisia de control al SRI îl audiază miercuri pe fostul preşedinte al ANI, Horia Georgescu

Seria audierilor în Comisia parlamentară de control al Serviciului Român de Informaţii continuă cu audierea fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, întâlnirea acestuia cu membrii comisiei fiind programată pentru ora 15.

PROTEST, miercuri, în Piaţa Victoriei din partea medicilor de familie

Societatea Naţională pentru Medicina de Familie (SNMF) anunţă că, în cursul zilei de miercuri, în faţa Guvernului, va fi organizat un protest faţă de birocratizarea sistemului de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar şi pentru o asistenţă primară puternică.

Peste 61% dintre australieni au votat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex

Peste 61% dintre australieni au votat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, în cadrul unui referendum fără caracter obligatoriu ce s-a desfăşurat pe parcursul a opt săptămâni, relatează BBC News şi CNN.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici