Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

106 afișări

S-a câştigat marele premiul la Loto 6/49, în valoare de două milioane de euro. Din ce judeţ provine câştigătorul, care a dat doar 14,50 lei pe bilet

Loteria Română anunţă că a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de două milioane de euro, biletul norocos fiind jucat la o agentie din Iaşi.

Astăzi începe prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. CALENDARUL probelor pe care le vor susţine absolvenţii de liceu

Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale ale bacalaureatului, sesiunea iunie-iulie 2018, sunt programate în perioada 12-22 februarie 2018. Sunt aşteptaţi să participe cei peste 177.000 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, dar şi absolvenţi din promoţiile anterioare.

Parlamentul va dezbate în şedinţă comună, luni, raportul Comisiei privind alegerile din 2009

Plenul reunit al Parlamentului va dezbate, luni, raportul Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, iar după dezbatere, parlamentarii vor vota o hotărâre de aprobare a raportului, cu concluziile adoptate de comisie şi propunerile formulate.

Un avion cu 71 de pasageri la bord s-a prăbuşit în apropiere de Moscova. Nu există supravieţuitori. Printre victime se numără şi cetăţeni străini/ Decizia de ultim moment luată de Vladimir Putin - VIDEO

Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova, relatează site-urile BBC News şi Russia Today.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici