Prima pagină » Știri externe » Premierul danez convoacă alegeri legislative anticipate

Premierul danez convoacă alegeri legislative anticipate

Premierul danez Anders Fogh Rasmussen a convocat miercuri alegeri legislative anticipate pentru 13 noiembrie, relatează Reuters.
Premierul danez convoacă alegeri legislative anticipate
24 oct. 2007, 17:03, Știri externe

Rasmussen nu ar fi trebuit să organizeze alegeri înainte de 2009, dar lansarea unei campanii de mult aşteptate, i-ar oferi şansa să obţină mai mult sprijin popular, în condiţiile unei economii sănătoase şi a unei rate extrem de mici a şomajului.

Într-un discurs susţinut în Pralamentul danez, Rasmussen a declarat că a convocat alegeri anticipate deoarece intenţionează să câştige un mandat puternic pentru planurile sale de a îmbunătăţi serviciile publice, mai ales cele din domeniul asistenţei medicale.

"O reformă de calitate ar trebui să fie aprobată în Parlament cu o largă majoritate şi în baza unui cadru economic responsabil", a spus el.

Potrivit ultimelor sondaje, coaliţia liberal-conservatoare a lui Rasmussen şi aliatul său, Partidul Popular Danez (DPP), care se opune imigraţiei, sunt cotate cu opt procente mai mult decât opoziţia.

Citește și

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da