Prima pagină » Știri externe » Angela Merkel se declară bulversată de accidentul feroviar din sudul Germaniei

Angela Merkel se declară bulversată de accidentul feroviar din sudul Germaniei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat "bulversată" de coliziunea frontală dintre două trenuri regionale produsă în landul Bavaria, soldată cu nouă morţi şi peste 100 de răniţi, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Angela Merkel se declară bulversată de accidentul feroviar din sudul Germaniei

„Sunt bulversată şi tristă după acest grav accident feroviar; gândurile mele sunt la familiile celor nouă persoane care au murit”, a declarat Angela Merkel.

„Sunt încrezătoare că autorităţile competente vor stabili cauzele accidentului”, a subliniat cancelarul Germaniei.

Cel puţin nouă oameni au murit, iar alţi aproximativ 100 au fost răniţi, 50 fiind în stare gravă, după ce două trenuri s-au ciocnit în landul Bavaria.