Prima pagină » Știrile zilei » Ursula von der Leyen și Trump și au discutat pentru coordonarea efortului de sancționare a Rusiei

Ursula von der Leyen și Trump și au discutat pentru coordonarea efortului de sancționare a Rusiei

Președintele american, Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avut marți o convorbire telefonică în care au discutat despre consolidarea eforturilor comune de sancționare a Federației Ruse, potrivit AP News.
Ursula von der Leyen și Trump și au discutat pentru coordonarea efortului de sancționare a Rusiei
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
Radu Mocanu
17 sept. 2025, 01:31, Politic

Într-un mesaj publicat pe platforma X, von der Leyen a precizat că discuția s-a concentrat pe „măsuri suplimentare” pentru a limita capacitatea Moscovei de a finanța agresiunea împotriva Ucrainei. Ea a anunțat că executivul european pregătește al 19-lea pachet de sancțiuni, care va viza domenii precum criptomonedele, sectorul bancar și energia. 

Privind apelurile liderului de la Casa Albă privind oprirea achizițiilor de petrol rusesc, von der Leyen a notat: „Economia de război a Rusiei, susținută de veniturile din combustibilii fosili, finanțează vărsarea de sânge din Ucraina. Pentru a pune capăt acesteia, Comisia va propune accelerarea eliminării treptate a importurilor de combustibili fosili din Rusia”.