Prima pagină » Politic » Optimism moderat la Ministerul Muncii, înaintea deciziei CCR privind pensiile pentru magistrați

Optimism moderat la Ministerul Muncii, înaintea deciziei CCR privind pensiile pentru magistrați

Optimism moderat la Ministerul Muncii, înaintea deciziei de miercuri a Curții Constituționale privind pensiile speciale pentru magistrați. Ministrul Petre Florin Manole spune că speră ca judecătorii CCR să dea undă verde acestei reforme.
Optimism moderat la Ministerul Muncii, înaintea deciziei CCR privind pensiile pentru magistrați
Andreea Tobias
23 sept. 2025, 10:28, Politic

Petre Florin Manole spune la RFI ce așteptări are de la CCR în privința pensiilor speciale ale magistraților: „N-aș vrea să anticipez. Evident că sper ca acest proiect să fie considerat constituțional, să fie declarat constituțional, dar CCR are propria sa dinamică. Noi, ca și politicieni, n-avem decât să respectăm deciziile Curții, dar nu aș vrea să anticipez”.

Premierul Ilie Bolojan a lăsat să se înțeleagă că și-ar da demisia, dacă judecătorii CCR ar respinge reforma pensiilor speciale pentru magistrați.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple în cazul în care Curtea declară proiectul neconstituțional, ministrul Muncii a răspuns: „Vreau să fiu cât se poate de colegial și de constructiv și să spun că nu plec de la premisa că acest proiect va fi declarat neconstituțional și nu cred că trebuie să ne facem, ca politicieni, scenarii pesimiste, din primul moment. Pe de altă parte, evident că nu putem ignora faptul că există un jalon în PNRR, care are nevoie de îndeplinire, care înseamnă niște bani, pe care România i-ar pierde, dacă acest proiect nu ar merge până la capăt”.

Petre Florin Manole precizează că „fărâma optimistă, dacă acest proiect va fi declarat neconstituțional, este că mai rămâne spațiu și timp pentru a-l îmbunătăți, înainte de a pierde banii din PNRR, tot există spațiu pentru planul B, dar asta din punct de vedere PNRR, nu din punct de vedere politic. Din punct de vedere politic, opiniile și deciziile premierului aparțin premierului”.