Prima pagină » Social » Incendiu într-un fast-food din Giurgiu

Incendiu într-un fast-food din Giurgiu

Un incendiu a izbucnit sâmbătă într-un fast-food din Giurgiu. Pompierii au stins focul înainte ca flăcările să se extindă la întreaga clădire.
Incendiu într-un fast-food din Giurgiu
sursa foto: ISU Giurgiu
Petru Mazilu
27 dec. 2025, 14:28, Social

ISU anunță că pompierii au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un fast-food din municipiul Giurgiu.

Pompierii trimiși în misiune au constatat că „ardeau coșul flexibil de la hotă, scaune și cablul de alimentare al aparatului de aer condiționat.” Localul era inundat cu fum.

Până la sosirea pompierilor, personalul unității a intervenit cu un stingător.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza burlanului necurățat corespunzător. Pompierii au lichidat incendiul și au protejat restul bunurilor din interior.

Nu au fost persoane rănite, a precizat ISU Giurgiu.

Recomandarea video