Prima pagină » Social » Condiții periculoase pe șosele. Carosabil umed și ceață densă în mai multe zone din țară

Condiții periculoase pe șosele. Carosabil umed și ceață densă în mai multe zone din țară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează în țară se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie.
Condiții periculoase pe șosele. Carosabil umed și ceață densă în mai multe zone din țară
Sursă foto: Titus Emanuel Iliesi / Mediafax Foto
Andreea Tobias
27 ian. 2026, 07:03, Social

Local, ceața reduce vizibilitatea pe mai multe șosele din județe aflate în zona de sud și de est a țării.

Nu sunt semnalate incidente în trafic care să impună restricții de circulație pe drumurile naționale sau pe autostrăzi.

Recomandăm conducătorilor auto să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, folosind în mod corespunzător sistemele de dezaburire și de iluminare, să circule cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să crească distanța de siguranță între autovehicule și să nu se angajeze în depășiri riscante!

Nu opriți pe benzile de rulare sau pe cea de urgență de pe autostrăzi!” – transmite Infotrafic.

Recomandarea video