În 1979 străzile Teheranului erau pline de protestatari, regimul șahului Mohammad Reza Pahlavi se clătina, iar în cele din urmă monarhia s-a prăbușit, în locul ei apârând Republica Islamică Iran. În martie 1979 are loc un referendum istoric, iar peste 98% dintre votanți aprobă noua formă de stat.
În același an se adoptă Constituția Iranului, documentul care stabilește modul în care este organizat statul. La prima vedere, structura pare familiară, pentru că există un președinte ales, un parlament (Majlis) format din 290 de membri, iar cetățenii votează, însă, în spatele acestor instituții se află un principiu care schimbă complet regulile jocului.
Constituția iraniană prevede că statul trebuie să fie construit pe principiile islamului, iar legile trebuie să respecte sharia. Dar ce este sharia?
Sharia este un sistem complex de reguli religioase și juridice care provin din Coran, din tradițiile profetului Muhammad și din interpretările juriștilor musulmani de-a lungul secolelor, reglementând domenii dintre cele mai diverse, de la căsătorie și moștenire până la comportamentul public, moralitatea sau anumite infracțiuni.
În Iran, ideea fundamentală este simplă- nicio lege nu trebuie să contrazică sharia, iar pentru a se asigura respectarea acestei reguli, Constituția se bazează pe doctrina velayat-e faqih, adică „tutela juristului islamic”, un lider religios care cunoaște legea islamică și poate garanta că politica rămâne fidelă religiei.
Astfel s-a conturat figura centrală a statului iranian în persoana Liderului Suprem, care este comandantul armatei, cel ce influențează politica externă și numește conducerea sistemului judiciar, pe scurt, cel care conduce cu adevărat țara.
Dar cine alege Liderul Suprem?
Aici intră în scenă o instituție care pare ieșită din culisele puterii –Adunarea Experților, formată din clerici aleși prin vot popular.
De exemplu, în 1989, când moare ayatollahul Ruhollah Khomeini, lider al revoluției și primul lider suprem al Iranului, Adunarea Experților se reunește pentru a decide cine va conduce republica islamică și, după deliberări intense, clericii îl aleg pe Ali Khamenei, o decizie care va marca politica iraniană pentru decenii.
Pe lângă instituțiile religioase și politice, statul iranian se sprijină și pe o forță care a devenit extrem de influentă – Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, creat imediat după revoluția din 1979 pentru a apăra noul sistem islamic, devenit simbolul rezistenței iraniene și una dintre cele mai puternice forțe militare ale țării, mai ales după războiul dintre Iran și Irak.
Influența lor s-a extins dincolo de armată, ajungând în economie, politică și operațiuni externe, astfel că, în spatele instituțiilor politice ale republicii se află și această structură care protejează stabilitatea regimului.
Revenind în prezent, după moartea liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, mecanismul constituțional al statului a fost pus în mișcare exact așa cum fusese conceput în 1979, având în centru Adunarea Experților, cu cei 88 de clerici care o compun.
Potrivit mai multor declarații venite din interiorul adunării, decizia privind succesiunea este aproape stabilită, clericul Ayatollah Mohammadmehdi Mirbaqeri afirmând că există deja un consens majoritar asupra unui succesor, chiar dacă anumite obstacole procedurale mai trebuie rezolvate înainte ca alegerea să fie anunțată oficial.
În același timp, alți membri ai adunării au sugerat că votul propriu-zis ar fi avut deja loc, iar clericul Ahmad Alamolhoda a declarat, potrivit agenției de presă Mehr, că zvonurile potrivit cărora nu s-ar fi luat încă o decizie sunt „complet false”, adăugând că succesorul a fost deja ales și că anunțul oficial urmează să fie făcut de Ayatollah Hashem Hosseini Bushehri, responsabil cu comunicarea deciziilor adunării.
Contextul în care se desfășoară această succesiune este însă unul excepțional, pentru că, din cauza loviturilor militare care vizează infrastructuri iraniene, membrii Adunării Experților nu au reușit să se reunească în mod tradițional.
În interiorul sistemului politic iranian circulă deja numele candidatului care ar fi obținut sprijinul majorității, acesta fiind Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider suprem, acesta având o relație foarte apropiată cu Corpul Gărzilor Revoluționare.
Dar această posibilă succesiune nu este lipsită de controverse. Unii membri ai Adunării Experților și analiști politici au avertizat că alegerea fiului fostului lider suprem ar putea alimenta percepția că Republica Islamică evoluează spre o formă de conducere aproape ereditară, ceea ce ar contraveni spiritului revoluției din 1979.
Totuși, dincolo de aclamarea ideii de republică, Iranul rămâne un stat în care Constituția și instituțiile moderne sunt subordonate sharia și autorității clerului, iar puterea reală nu aparține cetățenilor, ci unei elite religioase gata să se războiască cu întreaga planetă.