Prima pagină » Politic » Companii din România și Ucraina, reunite la Palatul Victoria pentru parteneriate în industria dronelor

Companii din România și Ucraina, reunite la Palatul Victoria pentru parteneriate în industria dronelor

Guvernul României a găzduit miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire de tip B2B matchmaking între companii din România și Ucraina din industria dronelor, pentru dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul UAV și al sistemelor anti-dronă.
Companii din România și Ucraina, reunite la Palatul Victoria pentru parteneriate în industria dronelor
Sursa foto: Guvernul României

„Obiectivul principal al întâlnirii a fost facilitarea unor legături directe între entitățile economice din România și cele din Ucraina, în vederea impulsionării dialogului tehnic și creării unei rețele profesionale. Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea proiectelor și parteneriatelor în domeniul aeronavelor fără pilot (UAV) și al sistemelor avansate de detecție și combatere a acestora (Anti-UAS)”, a transmis Guvernul într-un comunicat.

Evenimentul marchează un pas important în contextul semnării recente a acordului de Parteneriat Strategic dintre cele două state, a precizat Executivul. nițiativa consolidează cooperarea industrială bilaterală și transformă expertiza tehnologică acumulată în soluții concrete pentru securitatea colectivă a Flancului Estic.

Guvernul României a arătat că demersul reconfirmă angajamentul de a sprijini reziliența regională, de a stimula producția companiilor românești în parteneriat cu Ucraina și de a facilita integrarea acestora în lanțul valoric generat de partea ucraineană.

„Industria de apărare din România trebuie să se dezvolte valorificând expertiza Ucrainei. Consolidarea securității naționale și regionale reprezintă una dintre prioritățile strategice ale Guvernului României, în paralel cu dezvoltarea unui mediu economic competitiv, capabil să atragă și să susțină investiții în domenii de înaltă tehnologie. Ne dorim să valorificăm experiența dobândită pe câmpul de luptă de către partenerii ucraineni și, împreună, să dezvoltăm soluții de apărare eficiente și adaptate nevoilor actuale, care să contribuie la consolidarea securității naționale și regionale”, a declarant Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-ministrului.

Recomandarea video