Prima pagină » Social » Metoda „falsul accident” face victime în București

Metoda „falsul accident” face victime în București

Mai mulți bucureșteni au căzut victime metodei „falsul accident” folosită de patru indivizi care le-au cerut diferite sume de bani sub pretextul că ar fi produs accidente în urma cărora cineva ar fi suferit pierderi materiale precum distrugerea telefonului mobil.
Laurentiu Marinov
03 sept. 2026, 08:56, Social

Poliția Capitalei a transmis că au fost identificate patru persoane bănuite că ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune, prin folosirea unui mod de operare cunoscut sub denumirea „metoda falsul accident”.

Victimele ar fi fost induse în eroare prin prezentarea unor situații nereale, potrivit cărora ar fi provocat accidente rutiere și le-ar fi fost solicitat, ulterior, să achite sume importante de bani, sub pretextul achitării contravalorii unui telefon mobil pretins a fi distrus.

„La data de 17 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 18 Poliție au fost sesizați de o femeie care a relatat că, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal, pe strada Samuil Vulcan din Sectorul 5, ar fi fost urmărită de un bărbat aflat la volanul unui autoturism.

Bărbatul în cauză i-ar fi spus victimei că, în timp ce conducea, ar fi acroșat o femeie aflată la intersecția străzilor Mihail Sebastian și Samuil Vulcan. Persoana vătămată s-ar fi întors la intersecția indicată, unde ar fi găsit o femeie care i-ar fi reproșat faptul că, în momentul în care a efectuat virajul la stânga, ar fi fost în pericol să fie lovită de autoturism. Potrivit celor relatate, pentru a se feri, femeii i-ar fi căzut telefonul mobil pe partea carosabilă, iar autoturismul ar fi trecut ulterior peste acesta, provocându-i distrugeri. În continuare, femeia i-ar fi spus persoanei vătămate că telefonul ar valora 8.000 de lei, însă ar fi acceptat suma de 7.000 de lei pentru acoperirea prejudiciului. În urma discuțiilor purtate, persoana vătămată i-ar fi remis suma solicitată”, a precizat Poliția Capitalei.

O situație similară a fost reclamată de un bărbat la Secția 18 Poliție. Falsa victimă a susținut că a fost accidentată pe trecerea de pietoni și că are dureri la un picior. În plus ea i-a spus bărbatului că în urma incidentului în urma incidentului, telefonul i-a fost distrus. Ea i-a spus bărbatului că telefonul ar valora aproximativ 8.000 de lei și ia cerut  4.000 de lei pentru reparații.

Bărbatul a fost inițial de acord să-i dea femeii suma solicitată, însă, în scurt timp și-a dat seama că ar putea fi vorba despre o înșelăciune.

Astfel, victima i-ar fi propus femeii să se meargă împreună la sediul poliției, însă femeia ar fi refuzat și ar fi părăsit imediat zona.

În urma cercetărilor și a colaborării cu polițiștii din cadrul altor subunități ale Poliției Capitalei, au fost identificate și alte persoane vătămate care ar fi fost abordate în împrejurări similare.

În urma investigațiilor polițiștii au identificat patru persoane bănuite de comiterea faptelor, respectiv trei bărbați, cu vârste de 32, 35 și 44 de ani, precum și o femeie, în vârstă de 44 de ani.

Pe 1 septembrie, femeia a fost depistată pe un aeroport, existând suspiciunea că intenționa să părăsească teritoriul României. Bărbații în vârstă de 35, respectiv 44 de ani, au fost depistați în Sectoarele 3 și 5. Polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum și sumele de 12.300 de lei, 650 de euro și 300 de dolari, alături de 9 telefoane mobile. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Secției 18 Poliție, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale. Potrivit polițiștilor, cu privire la bărbatul în vârstă de 32 de ani sunt desfășurate, în continuare, activități pentru depistarea acestuia.

Față de cele trei persoane depistate a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 18 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

Recomandarea video