Prima pagină » Politic » „Nu trebuie să fiu eu mulțumit”. Nicușor Dan, întrebat dacă îi place Guvernul Luca Niculescu

„Nu trebuie să fiu eu mulțumit”. Nicușor Dan, întrebat dacă îi place Guvernul Luca Niculescu

Președintele Nicușor Dan crede că Guvernul condus de Luca Niculescu are „șanse foarte mari” să treacă de votul din Parlament. Întrebat dacă este mulțumit de componența cabinetului, șeful statului a răspuns: „Nu trebuie să fiu eu mulțumit”.
Andreea Tobias
16 oct. 2026, 20:14, Politic

Nicușor Dan s-a declarat, vineri seara, bucuros că există acorduri între premierul desemnat și partide. „Aceste acorduri prevăd o stabilitate de care România are nevoie pentru rectificare, care e urgența, pentru bugetul pe anul viitor, pe care eu sper să-l trecem prin Parlament anul acesta”, a spus președintele.

El a adăugat că acordurile acoperă și „chestiuni de bun-simț” care asigură stabilitatea guvernării pe o perioadă semnificativă. „Este o așteptare pe care românii au avut-o și eu sunt bucuros că ea devine realitate. Evident că m-aș fi bucurat ca ea să devină realitate acum 4 luni sau 5 luni”, a spus Nicușor Dan.

„Suntem într-o democrație”

„Nu trebuie să fiu eu mulțumit. Suntem într-o democrație, în democrație oamenii votează partide și partidele, prin votul lor în Parlament, numesc guvernul”, a răspuns președintele.

Pe măsurile pe care le va lua noul cabinet, Nicușor Dan a spus că va încerca să colaboreze instituțional cu el. „Sper să nu fiu în situația să-l critic”, a adăugat șeful statului.

Declarațiile vin în ajunul ședinței Biroului Politic Național al PNL, care decide sâmbătă dacă liberalii votează învestirea Guvernului Niculescu. Mai mulți lideri locali ai partidului au anunțat că nu îl vor vota.

Recomandarea video