Statele Unite au reluat furnizarea de informații secrete esențiale pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva atacurilor cu rachete rusești, după o scurtă întrerupere, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o declarație transmisă duminică, relatează Reuters.
Ucraina s-a bazat pe informațiile furnizate de Statele Unite pentru a detecta rachetele balistice de mare viteză pe care Rusia le-a lansat în valuri asupra orașelor ucrainene.
Într-un interviu acordat emisiunii Meet the Press de la NBC, Zelenski a declarat că schimbul de informații fusese întrerupt, dar ulterior a fost „deblocat”.
„Suntem foarte recunoscători pentru acest lucru. Acum funcționează”, a declarat președintele ucrainean.
Donald Trump afirmase anterior, în cursul acestei săptămâni, că Washingtonul continua să furnizeze informații Ucrainei, în ciuda declarațiilor unor oficiali ucraineni potrivit cărora anumite atacuri rusești avuseseră loc fără avertisment prealabil.