Prima pagină » Baconschi: Aş vrea ca PDL să renunţe la „ofilitul trandafir socialist”; aş vrea simbolul inimii

Baconschi: Aş vrea ca PDL să renunţe la „ofilitul trandafir socialist”; aş vrea simbolul inimii

Teodor Baconschi, ales prim-vicepreşedinte al PDL, ar vrea ca formaţiunea să renunţe la "ofilitul trandafir socialist" cu care şi-a început istoria şi la culoarea portocalie, optând pentru albastru şi simbolul inimii, el răspunzând astfel unei întrebări MEDIAFAX.
15 mai 2011, 13:05,

„Aş vrea ca partidul să renunţe la ofilitul trandafir socialist cu care şi-a început istoria, să-şi schimbe şi culoarea portocalie, care e o culoare a revoluţiei. Noi avem nevoie de o revoluţie doar în mentalitatea noastră, în felul nostru de a privi viaţa publică şi de a ne implica fizic. În rest, avem nevoie de solidaritate”, a declarat Teodor Baconschi, răspunzând unei întrebări MEDIAFAX despre simbolistica partidului.

El a precizat că ar prefera pentru PDL „culoarea emblematică a albastrului, care este specifică popularilor europeni, precum şi simbolul creştin al inimii care este simbolul PPE”.

„Despre nume, de ce nu Partidul Popular”, a adăugat el.