Nota primită de Simona Halep de la Tennis Circus, după prestaţia de la Australian Open

Prestaţiile jucătoarelor de tenis, de la Australian Open, sunt analizate de presa din străinătate. Printre cele realizate de Tennis Circus se află şi Simona Halep, care, chiar dacă a ajuns până în semifinale, nu a primit o notă foarte mare.

2543 afişări
Imaginea articolului Nota primită de Simona Halep de la Tennis Circus, după prestaţia de la Australian Open

Simona Halep a fost notată cu 5.5 de Tennis Circus

În urma prestaţiilor de la primul Mare Şlem al anului, sportiva noastră a fost notată cu 5.5. „Darren Cahill a revenit pentru a vedea o jucătoare capabilă să ajungă pe primul loc în clasament. Finala şi visele de glorie au fost spulberate, dar jucătoarea din Constanţa poate zâmbi. Noul an a început mai bine decât se aştepta” , au notat italienii, despre Simona Halep.

Românca a fost eliminată după ce a pierdut în faţa lui Garbine Muguruza, cu 6(8)-7, 5-7. Ea a urcat, totuşi, pe locul doi mondial în ierarhia WTA actualizată luni. Sofia Kenin, campioană la Australian Open 2020, a reuşit un salt remarcabil, ajungând până pe poziţia a şaptea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici