Moșneagu Iulian

Doi militari români, răniți în timpul distrugerii muniției în poligonul Dorolea

Doi militari români au fost răniți miercuri în timpul unei misiuni de distrugere a muniției desfășurată în poligonul Dorolea, județul Bistrița-Năsăud.

Victor Ponta: Garantez, ca președinte, că nimeni, nici Georgescu, nici altcineva, nu va avea dosare politice

Eu garantez, ca președinte al României, că nimeni, nici Călin Georgescu, nici altcineva din politică, nu va avea dosare politice, așa cum am avut eu, spune la emisiunea „Ai Aflat!”, marca Gândul, cu Ionuț Cristache, Victor Ponta, candidat independent la prezidențiale.

Producătorii de coniac cer sprijinul statului francez. Taxele impuse de China și SUA le pot închide afacerile

Prinsă între amenințările cu taxele chineze și americane, cele mai mari piețe ale sale, industria coniacului din Franța a făcut apel, într-o conferință de presă susținută miercuri, la reprezentanții statului francez pentru a o salva de la această „catastrofă”: „Facem apel la șeful statului, la șeful guvernului (...) trebuie să fim ascultați, altfel moartea industriei noastre e ca și sigură, iar 70.000 de oameni vor rămâne fără loc de muncă”, au spus reprezentanții Biroului Național Interprofesional de Coniac (BNIC), preluați de Le Figaro. Ei au precizat că „încep planurile de concediere”.

Nicușor Dan a discutat cu Ilie Bolojan, la Cotroceni, despre alegerile prezidențiale

Nicușor Dan a recunoscut că a avut o întâlnire cu Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Întâlnirea în care s-a discutat despre probleme tehnice legate de alegeri a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, a spus Nicușor Dan. Mi-ar plăcea, dar nu se pune problema unui tandem Dan-Bolojan, a spus candidatul.

Proiect: Parlamentarii să fie pontați doar pentru munca reală din plen și comisii

Parlamentarii să fie pontați doar pentru munca reală din plen și comisii, în funcție de prezență și de voturile date, „nu pentru o cartelă înregistrată și fuga la tik-tok-uri și reel-uri”, reiese dintr-o propunere de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, care va fi făcută de PNL.

Victor Ponta, invitat la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Miercuri, deputatul PSD de Dâmbovița și candidat independent la prezidențiale, Victor Ponta, este prezent în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, de la ora 15.00. Episodul e difuzat live, pe canalul de youtube Gândul.

Președintele Franței și regele Iordaniei fac apel la reluarea negocierilor pentru încetarea focului în Gaza

Președintele francez Emmanuel Macron și regele Iordaniei Abdullah al II-lea cer o soluție diplomatică la conflictul din Gaza, subliniind nevoia reluării negocierilor sub auspiciile SUA, scrie The Times of Israel.

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru Curtea Europeană de Conturi

Fostul ministru al culturii, Lucian Romașcanu, actual președinte al CJ Buzău și purtător de cuvânt al PSD, este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi, potrivit Libertatea. El a declarat că pentru postul european renunță „fără ezitare” la cariera politică.

Ucraina susține propunerea de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice. Zelenski vrea să discute cu Trump pentru a ști „ce le-au oferit americanii rușilor”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina ar sprijini propunerea SUA de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice ruse și că speră să discute cu Donald Trump despre discuția telefonică pe care a avut-o marți cu Vladimir Putin.

DOCUMENT. Cât au costat toate zborurile președintelui Iohannis. Costurile au fost desecretizate de către Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a desecretizat, marți seara, costurile pentru zborurile președintelui Klaus Iohannis din perioada ianuarie 2015-februarie 2025.

Nicușor Dan ar susține o eventuală candidatură a Elenei Lasconi la PMB: Dacă a fost un primar bun la Câmpulung, ar fi și la București

„Dacă oamenii au revotat-o ca primar, înseamnă că a fost un primar bun. Deci dacă a fost primar bun la Câmpulung, cred că ar fi un primar bun la București”, spune Nicușor Dan, candidat indendent la prezidențiale.

Trump, după conversația cu Putin: Acest război nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte

Conversația mea telefonică de astăzi cu președintele Putin al Rusiei a fost una foarte bună și productivă, a scris Donald Trump, marți seara, pe Truth Social.

Prietenia dintre Trump și Putin se reflectă și în sport. Președintele SUA susține ideea liderului de la Kremlin de a organiza meciuri de hochei între cele două țări

Donald Trump ar fi de acord cu propunerea lui Vladimir Putin de a organiza meciuri de hochei între SUA și Rusia, potrivit Kremlinului.

Presa rusă: Kremlinul ar putea colabora cu Statele Unite în domeniul metalelor rare

Potrivit presei ruse, Rusia dispune de rezerve considerabil mai mari de metale rare decât Ucraina și poate coopera cu Statele Unite sau alte țări, a declarat Kirill Dmitriev, emisarul special al președintelui rus.

Un elicopter militar rus s-a prăbușit în regiunea Leningrad

Un elicopter militar rus s-a prăbușit în apropierea satului Shugovitsy, în regiunea Leningrad, marți după-amiază. Autoritățile locale confirmă incidentul, iar serviciile de urgență intervin la fața locului.

Apelul telefonic dintre Trump și Putin s-ar fi încheiat după aproximativ 90 de minute

Un oficial al Casei Albe, citat de Sky News, a confirmat că apelul telefonic între Trump și Putin, care a avut loc astăzi, s-a încheiat după aproximativ 90 de minute.

Premiul Polar Music 2025 a ajuns la Queen, Herbie Hancock și Barbara Hannigan

Legendara trupă britanică de rock Queen, pianistul american de jazz Herbie Hancock și soprana canadiană Barbara Hannigan au câștigat prestigiosul premiu pentru muzică Polar al Suediei, a anunțat juriul competiției muzicale, marți, pe site-ul său oficial. Membrii juriului Polars Music Prize au prezentat publicului argumentele acordării premiului pentru fiecare dintre cei trei câștigători.

Putin a acuzat aliații Ucrainei că vor să slăbească Rusia, înaintea convorbirii cu Trump

Vladimir Putin a declarat, în fața liderilor de afaceri din Moscova, că Occidentul urmărește să slăbească Rusia, înainte de convorbirea telefonică cu Donald Trump, scrie Sky News.

Șeful NATO: Am încredere totală în Trump pentru a obține pacea în Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că are „încredere totală” în președintele SUA, Donald Trump, pentru a obține o soluție pașnică în Ucraina, scrie Ukrinform.

Franța condamnă atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza și cere încetarea violenței

Ministerul francez de Externe a condamnat atacurile Israelului asupra Gazei și a cerut oprirea imediată a ostilităților, informează AFP.

Vot istoric în parlamentul Germaniei. A fost aprobat planul lui Friedrich Merz de a investi până la 1.000 de miliarde de euro în armată și infrastructură

Parlamentul Germaniei a aprobat planurile lui Friedrich Merz de a aloca până la 1.000 de miliarde de euro în armata și infrastructura țării, într-o măsură care ar putea revigora cea mai mare economie a Europei și ar stimula eforturile de reînarmare ale UE.

Un parc aeronautic va fi construit lângă aeroportul din Craiova

Craiova va avea un parc aeronautic, întins pe o suprafață de 73.223 mp. Aleșii județului Dolj au hotărât, luni, să solicite Executivului trecerea terenului necesar proiectului din domeniul public al statului în domeniul public al județului.

Un raport FIFA scoate în evidență inechitățile din fotbalul feminin

Un raport FIFA arată că fotbalul feminin rămâne subfinanțat, cu salarii mici și venituri insuficiente pentru echipe, în ciuda creșterii atenției globale asupra acestui sport, scrie AP.

O dubiță a intrat într-un grup de pietoni în centrul Londrei. O persoană a murit

O tânără de 20 de ani a fost ucisă după ce o dubiță a intrat într-un grup de persoane în fața King's College din Londra, relatează The Independent.

MI6 ar putea avea pentru prima dată o femeie în funcția de director

Serviciul britanic de informații externe MI6 a demarat selecția pentru un nou director, iar actualul șef, Richard Moore, a spus că vrea ca succesorul său să fie o femeie, scrie AP.

Crin Antonescu: Cariera mea politică de partid s-a încheiat

„Sunt independent. Cariera mea politică de partid s-a încheiat”, a declarat marți Crin Antonescu, candidatul susținut de partidele din coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale.

Crin Antonescu: Rămân independent. Cariera mea politică, de partid, s-a încheiat

Marți, începând cu ora 15.00, Ionuț Cristache îl are invitat pe Crin Antonescu, candidatul la prezidențiale, din partea „Alianța Înainte”.

Giurgiu. Copil de 3 ani, mort după ce a căzut de la etaj

Un copil în vârstă de 3 ani și 8 luni a fost găsit decedat, după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil din Giurgiu, au informat luni reprezentanții IPJ Giurgiu.

George Simion: Eu n-am creat niciodată probleme în Republica Moldova

Candidatul AUR la președinția României a declarat că din 2018 nu a mai putut intra pe teritoriul Republicii Moldova, dar că nu a creat niciodată probleme în țara vecină.

Orange România, ținta unui nou atac cibernetic? Hackerii susțin că au informații „foarte detaliate” și amenință că vor publica 1TB date

Ransomware-ul Babuk, o rețea de criminalitate informatică care vizează marile întreprinderi, a postat afirmații neverificate cu privire la un atac cibernetic masiv asupra Orange și Orange România.

Trump se gândește să recunoască Crimeea ca teritoriu al Rusiei în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina

Administrația Trump ia în considerare recunoașterea peninsulei ucrainene Crimeea ca teritoriu rusesc în încercarea de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, afirmă surse citate de publicația Semafor.

Diana Șoșoacă a primit interdicție în Ucraina pentru trei ani. Reacția europarlamentarei

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) îi interzice Dianei Iovanovici-Șoșoacă să intre pe teritoriul ucrainean. Autoritățile de la Kiev afirmă că lidera partidului S.O.S. România susține războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Galați. Copil de 12 ani, dispărut după ce a plecat către școală

Un băiat de 12 ani din Galați este căutat de polițiști. Cucu Roberto Mario a plecat luni, în jurul orei 12:00, către școală și de atunci nu a mai fost văzut.

Emil Hurezeanu a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai UE

Emil Hurezeanu a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, unde s-au purtat discuții despre Ucraina, Orientul Mijlociu și relațiile transatlantice.

Investitorii Tesla încearcă să controleze acțiunile lui Elon Musk

Compania de vehicule electrice a lui Elon Musk se confruntă cu declinul, în timp ce multimiliardarul se afundă în politică. Investitorii i-au cerut președintelui Consiliului de Administrație, Robyn Denholm, să controleze acțiunile celui mai bogat om din lume, cu impact asupra Tesla, potrivit informațiilor furnizate de Reuters, care precizează că „unii se întreabă dacă ea chiar are independența necesară pentru a face acest lucru”. Robyn Denholm, aleasă personal de către Musk la șefia Consiliului, prosperă după ce a încasat recent mai mult de o jumătate de miliard de dolari din acțiuni.

O nouă bază sportivă modernă a fost inaugurată la Dej, în cadrul programului EURO 2020

O nouă bază sportivă modernă a fost inaugurată la Dej, fiind a 40-a din cadrul Programului național de construire a terenurilor pentru fotbalul de bază, continuând investițiile Guvernului în infrastructura sportivă.

Ediția FIDELIS martie 2025: Investiții record de peste 2,2 miliarde lei

Ediția FIDELIS desfășurată în perioada 7-14 martie 2025 a atras investiții de peste 2,2 miliarde lei, prin 24.604 ordine de subscriere, a transmis, luni, Ministerul Finanțelor.

Ion Cristoiu crede că Nicușor Dan va câștiga alegerile și că Ilie Bolojan va ajunge premier

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat în prima ediție a emisiunii „Ai Aflat!”, marca Gândul, cu Ionuț Cristache, că George Simion „este folosit” și că Nicușor Dan va câștiga alegerile prezidențiale.

BEC sesizează organele de urmărire penală în cazul unei candidaturi la funcția de președinte

Biroul Electoral Central a anunțat că a sesizat organele de urmărire penală în cazul unei candidaturi la funcția de președinte al României.

Lovitură pentru Argentina. Lionel Messi nu va juca în meciurile de calificare la Cupa Mondială cu Uruguay și Brazilia

Lionel Messi nu face parte din lotul Argentinei pentru cele două meciuri de calificare la Cupa Mondială cu Uruguay și Brazilia.