Mediafax Echipa

Campioana „U” Mobitelco Cluj se va reuni în 4 august

Antrenorul campioanei la baschet masculin "U" Mobitelco Cluj, Marcel Ţenter, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că reunirea echipei va avea loc în 4 august, programul precompetiţional incluzând 10 meciuri amicale.

Gheorghe Flutur: Atunci când hotărâm remanierea, trebuie să o şi facem

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că remanierea guvernamentală "este atributul primului-ministru" şi că, atunci când va fi hotărâtă, "trebuie şi făcută", precizând că nu s-a stabilit un termen pentru aceasta.

Şeful OMT: Bucureştiul are potenţial turistic, însă autorităţile nu au imaginaţie

Bucureştiul are potenţialul de a deveni o destinaţie turistică importantă, însă atracţiile nu sunt promovate în hotelurile din oraş şi nu există circuite organizate către obiectivele de interes, a declarat pentru MEDIAFAX Taleb Rifai, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului.

FRF somează din nou Universitatea Craiova să renunţe la acţiunile în instanţă

Federaţia Română de Fotbal a publicat, miercuri, pe site-ul oficial, somaţia trimisă clubului Universitatea Craiova, prin care forul a cerut din nou oltenilor să facă dovada că au renunţat la toate acţiunile existente pe rolul instanţelor de judecată, acţiuni în care este implicată FRF.

Titularizare 2011 Arad: Un profesor a fost eliminat pentru că a fost prins vorbind la telefon

Un profesor suplinitor din Arad care s-a prezentat, miercuri, la examenul de titularizare pentru o catedră de educaţie fizică a fost eliminat din sală pentru că a fost prins vorbind la telefon, în timp ce peste 120 de candidaţi s-au retras din examen după o oră.

Romanian Composer Cornel Fugaru Dies At 71

Romanian composer Cornel Fugaru died Wednesday at the Elias emergency hospital in Bucharest, where he had been admitted with a serious chronic illness, hospital officials said. He was 71.

Numărul turiştilor străini se dublează dacă România promovează muntele, Delta şi viaţa la ţară

România şi-ar putea dubla numărul de turişti străini în următorii 2-3 ani, de la 1,3 milioane în prezent, dacă va continua să se concentreze pe promovarea muntelui, a Deltei, a mănăstirilor şi a vieţii la ţară, afirmă Taleb Rifai, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT).

UPDATE: Cornel Fugaru a murit miercuri, la Spitalul Elias

(adaugă declaraţia purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu)

Plasamentele BNR în bonduri SUA au scăzut în trimestrul al doilea cu 400 mil dolari, la 8 mld dolari

Plasamentele Băncii Naţionale a României în obligaţiuni guvernamentale americane au scăzut în trimestrul al doilea cu 400 de milioane de dolari, la 8,04 milioane de dolari, reprezentând o reducere cu 4,5% a expunerilor pe bonduri emise de Trezoreria SUA, potrivit unui document oficial al BNR.

Forza Rossa a epuizat cota de Ferrari alocată pentru acest an şi are comenzi pentru 2012

Importatorul Ferrari pe piaţa locală, Forza Rossa, a epuizat cota de 30 de unităţi alocate României pentru acest an şi are deja comenzi pentru 2012, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de marketing al firmei, Lucian Şonea.

Guvernul va putea interzice operaţiuni de preluare dacă CSAT vede riscuri pentru siguranţa naţională

Preluarea unei companii sau ar unor active din România ar putea fi stopată şi interzisă prin hotărâre de Guvern, în cazul în care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării apreciază că operaţiunea reprezintă riscuri pentru siguranţa naţionala.

Jurnalişti agresaţi la o razie făcută de Poliţie la presupuşi traficanţi de carne vie din Constanţa

Două jurnaliste ale unor posturi centrale de televiziune au fost agresate, miercuri, în timp ce filmau o acţiune a poliţiştilor BCCO Constanţa desfăşurată la locuinţele unor persoane suspectate de trafic de carne vie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen, aşteptat la Universitatea de Vară organizată de Asociaţia Tinerilor Maghiari din Covasna

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este aşteptat, vineri, la Universitatea de Vară organizată de Asociaţia Tinerilor Maghiari din Covasna, eveniment care se desfăşoară, de miercuri până duminică, la Zăbala, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trenuleţ pentru plimbarea turiştilor, pus în funcţiune de Primăria staţiunii Covasna

Un trenuleţ pentru plimbarea turiştilor a fost pus în funcţiune, miercuri, de Primăria staţiunii Covasna, acesta fiind achiziţionat cu 400.000 de lei, din banii adunaţi din taxa turistică, şi urmând să îi transporte pe turişti pe un traseu prin localitate şi prin împrejurimi.

Olt: Şoferul care a fugit de la locul unui accident soldat cu un mort, reţinut pentru 24 ore

Şoferul care a fugit de la locul unui accident pe care l-a provocat pe un drum comunal din judeţul Olt şi în urma căruia a murit pasagerul din dreapta al maşinii sale a fost prins de poliţiştii din Corabia, el fiind reţinut pentru 24 ore pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Rebeliunea libiană anunţă că a creat o structură unificată de comandament

Rebelii libieni, care au o problemă de lipsă de coordonare, au anunţat că au creat o structură unificată de comandament, la peste patru luni de la începutul insurecţiei împotriva colonelului Muammar Kadhafi, relatează AFP.

Statele Unite au lacune importante în baza de date cu suspecţii de terorism din străinătate -raport

Lacune importante rămân în bazele de date americane privind suspecţii de terorism din străinătate, precum şi la capitolul securităţii paşapoartelor, informează Fox News citând un raport al Oficiului Guvernamental pentru Audit din SUA.

Cornel Fugaru a murit miercuri la Spitalul Elias

Compozitorul Cornel Fugaru a murit, miercuri, la ora 13.50, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti, unde era internat din cauza unei maladii cronice grave, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare.

„Manhattanhenge” – o aliniere „magică” a Soarelui cu străzile din New York

Oraşul New York va fi luminat, miercuri, de un crepuscul deosebit, în timpul căruia razele Soarelui, perfect aliniate cu străzile din metropolă pe axa est-vest, vor "îmbrăţişa" asfaltul şi faţadele zgârie norilor newyorkezi.

Cornel Fugaru a murit

Compozitorul Cornel Fugaru a murit, miercuri, la ora 13.50, la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti, unde era internat din cauza unei maladii cronice grave, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare. Cornel Fugaru era internat de joia trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă Elias din Bucureşti.

Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, vor creşte consumul din Marea Britanie cu 750 mil. lire

Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 vor creşte cheltuielile de consum din Marea Britanie cu 750 milioane lire sterline în timpul evenimentelor, reprezentând o majorare de 18,5% faţă de nivelul dintr-o perioadă lipsită de evenimente, estimează Visa Europe.

Ilie Sârbu: Manipulare, dezinformare, minciună şi slugărnicie – numele vostru e Sebastian Lăzăroiu

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, l-a acuzat, miercuri, pe ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, de manipulare, dezinformare, minciună şi slugărnicie, afirmând că acesta îi supune pe români unui bombardament mediatic bine pregătit, analizat serios şi menit a induce în eroare opinia publică.

Ovidiu Petre: Sunt 99 la sută şansă să ajung la Modena, este prima mea alegere

Mijlocaşul Ovidiu Petre a declarat, miercuri, pentru cotidianul Il Resto del Carlino, că sunt 99 la sută şanse să se transfere la echipa italiană Modena, precizând că formaţia pregătită de Cristiano Bergodi este prima sa alegere.

Cristina Dinu a ratat calificarea în turul doi la Imola

Jucătoarea de tenis Cristina Dinu, cap de serie numărul 6, a ratat, marţi, calificarea în turul doi al turneului ITF de la Imola (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Arad: Suspectul în cazul furtului de elemente din componenţa Statuii Libertăţii a fost prins

Poliţiştii arădeni au prins un tânăr în vârstă de 17 ani care ar fi autorul furtului de elemente din bronz din componenţa Statuii Libertăţii, incident reclamat în aprilie de Primărie şi de UDMR, minorul fiind acuzat că a valorificat piesele la o unitate de reciclare a metalelor.

Turist ceh recuperat de salvamontişti după ce a căzut şi şi-a fracturat un picior,în Piatra Craiului

Un turist ceh în vârstă de 17 ani, care se afla împreună cu un grup de turişti în Munţii Piatra Craiului, a fost salvat de salvamontişti, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a căzut şi şi-a fracturat un picior, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedinţia poloneză a UE: Rusia, un partener foarte important; credem că putem face progrese

Rusia este un partener foarte important al UE, a declarat, miercuri, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, a cărui ţară asigură preşedinţia UE, el spunând că Varşovia crede că în relaţia cu această ţară poate face progrese în subiecte precum liberalizarea vizelor sau aderarea Rusiei la OMC.

Marian Lupu a convocat o şedinţă de urgenţă a AIE, după ce Vlad Filat a ameninţat cu demisia

Preşedintele moldovean interimar Marian Lupu, liderul PDM, a convocat joi seara o şedinţă de urgenţă a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), după ce premierul Vlad Filat a ameninţat cu demisia, dacă reformele propuse de el nu vor fi aplicate, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.

CE a aprobat legea de sprijinire a investiţiilor în energii regenerabile prin certificate verzi

Comisia Europeană (CE) a aprobat legea de sprijinire a investiţiilor în energii regenrabile prin acordarea de stimulente sub forma certificatelor verzi, act normativ iniţiat de autorităţile române încă din 2008.

Rădulescu (PC) cere Guvernului să facă publice condiţiile de reziliere a contractului cu Bechtel

Liderul PC Cluj, Şerban Rădulescu, cere Guvernului să facă publice condiţiile de reziliere a contractului cu compania americană Bechtel, pentru ca opinia publică să ştie care soluţie e mai ieftină -continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania sau plata penalizărilor rezilierii acestui contract.

Francezul John Gadret a abandonat în Turul Franţei

Francezul John Gadret (AG2R-La Mondiale), care suferă de o profundă oboseală fizică, nu va lua startul în etapa a XI-a a Turului Franţei, între Blaye-les-Mines şi Lavaur de miercuri, informează AFP.

Slatina: Adolescentă de 15 ani la spital în urma unei posibile intoxicaţii cu substanţe etnobotanice

O adolescentă în vârstă de 15 ani din Slatina a ajuns cu ambulanţa la Spitalul Judeţean după ce s-ar fi intoxicat cu substanţe etnobotanice, medicii găsind-o în scara unui bloc din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile din Libia susţin că anchetează răpirea unor copii la Misrata

Autorităţile libiene au lansat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu 105 copii de la un orfelinat, răpiţi, potrivit lor, la Misrata (vest), după bombardamentele din acest oraş şi despre care nu se ştie nimic de mai multe săptămâni, a declarat un ministru libian, citat de AFP.

Studenţii Români din Străinătate: Rezultatele de la bac foarte slabe, dar mai aproape de realitate

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) consideră că rezultatele de la bacalaureat sunt cu siguranţă mai apropiate de realitate, deşi par extrem de slabe comparativ cu anii precedenţi.

Ruxandra Dragomir: Pe hârtie, Cehia ar porni cu prima şansă

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că din punct de vedere al clasamentului mondial, jucătorii cehi sunt mai bine poziţionaţi şi sunt favoriţi în faţa românilor în barajul pentru menţinere/promovare în Grupa Mondială a Cupei Davis.

Gabriela Dancău, director Relaţii Consulare în MAE, a fost numită consul general al României la Lyon

Gabriela Dancău, director al Direcţiei Relaţii Consulare din Ministerul Afacerilor Externe, a fost numită în postul de consul general al României la Lyon (Franţa), printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Baconschi: Am început deja să ne gândim la ce avem de făcut în 2019, când vom deţine preşedinţia UE

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că România a demarat deja un proces de reflecţie cu privire la ceea ce va avea de făcut în al doilea semestru al anului 2019, când va asigura preşedinţia semestrială a UE.

Bucureştiul ocupă locul 51 într-un top privind costul parcărilor în 62 de oraşe din regiunea EMEA

Bucureştiul ocupă locul 51 într-un top realizat de compania de servicii imobiliare Colliers International în funcţie de costurile ocupării unui loc de parcare în 62 de oraşe din regiunea Europa-Orientul Mijlociu-Africa (EMEA).

GfK furnizează primul serviciu automatizat de monitorizare a investiţiilor în publicitatea radio

GfK România livrează, începând cu luna iulie, rapoartele de monitorizare a investiţiilor în publicitatea difuzată de staţiile radio pentru Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), informează un comunicat.

Băsescu vrea ca Boc şi miniştrii să stabilească măsuri mai clare pentru absorbţia fondurilor UE

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut premierului Emil Boc şi mai multor miniştri prezenţi, miercuri, la Palatul Cotroceni, să stabilească măsuri clare de creştere a volumului de absorbţie a fondurilor UE, fără să se discute şi de o eventuală remaniere, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.