Mediafax Echipa

Un vicepreşedinte CJ Timiş spune că o expertiză arată că înscrisurile din dosarul CNSAS nu-i aparţin

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Liviu Borha susţine că CNSAS i-a transmis o scrisoare prin care îl anunţă că va renunţa la acţiunea în instanţă prin care cerea să se constate că a colaborat cu Securitatea, după ce expertiza grafologică a arătat că înscrisurile din dosar nu îi aparţin.

Topul celor mai bune replici din filme din toate timpurile. O frază din „Pe aripile vântului” ocupă primul loc

Fraza "Frankly my dear, I don't give a damn" (Sincer, draga mea, nu dau doi bani pe asta), rostită de personajul Rhett Butler, interpretat de Clark Gable, în pelicula "Pe aripile vântului" (1939), a fost desemnată cea mai bună replică din toate timpurile dintr-un film, informează newslite.tv.

ITM Neamţ: Explozia de la fabrica din Borleşti s-a produs la un cazan în timpul unei intervenţii

Explozia de la fabrica de cherestea din localitatea nemţeană Borleşti s-a produs la unul dintre cele trei cazane sub presiune de la instalaţia de uscare a lemnului în timpul schimbării unei conducte, potrivit primelor date ale anchetei Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ.

Bute va purta pe echipament frunza României la meciul cu Magee

Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, promovează România la meciul cu Brian Magee, care se va desfăşura pe 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

UPDATE:Bursa a scăzut cu 1%, influenţată de corecţiile titlurilor companiilor din sectorul energetic

(adaugă alte informaţii, în paragrafele 15 - 17)

Nissan va testa pentru radioactivitate vehiculele fabricate în Japonia

Nissan va testa vehiculele fabricate în Japonia, pentru a se asigura că nu sunt contaminate radioactiv, după accidentul de la centrala nucelară Fukushima, transmite AFP.

Edilul din Târgu Secuiesc, arestat pentru mită, s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PCM

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, arestat pentru luare de mită, s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte al PCM, până la clarificarea cazului, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, Szasz Jeno, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ungaria, Bulgaria şi Cehia nu vor participa la operaţiunea militară în Libia

Ungaria, Bulgaria şi Cehia nu vor participa la operaţiunea militară în Libia, deşi susţin decizia luată în acest sens de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, anunţă ministererele de Externe din cele trei ţări.

Cristina Dinu s-a calificat în semifinalele turneului din Antalya

Jucătoarea de tenis Cristina Dinu s-a calificat în semifinalele turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

UPDATE: Peste 40 de morţi în cadrul unei manifestaţii la Sanaa

(Modifică bilanţul victimelor)

Peste 5.000 de mineri protestează faţă de politica Guvernului în Polonia

Peste 5.000 de mineri au manifestat vineri pe străzile din Katowice, reşedinţa Sileziei Superioare din sudul Poloniei, împotriva privatizărilor minelor şi politicii Guvernului în acest domeniu, a anunţat presa poloneză, citată de AFP.

Bursa a scăzut cu 1,1%, influenţată de corecţiile titlurilor companiilor din sectorul energetic

Acţiunile Zentiva România (SCD) au închis ziua în creştere cu 15%, impulsionate de propunerea privind dividendele, însă bursa a scăzut cu 1,1%, influenţată de corecţiile înregistrate de titlurile companiilor din sectorul energetic chiar pe finalul şedinţei.

România îşi extinde oficial prezenţa diplomatică în Irak printr-un Birou consular la Erbil

România îşi extinde oficial prezenţa diplomatică în Irak prin înfiinţarea unui Birou consular la Erbil, în nordul Irakului, oficiu care va avea printre atribuţii consolidarea relaţiilor comerciale şi economice.

Moldovan (PSD): Nu cred că Mircea Geoană gândeşte construcţia unui nou proiect politic

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că nu crede că Mircea Geoană gândeşte construcţia unui nou proiect politic, deoarece cât timp era preşedinte al partidului era deranjat de acelaşi tip de zvonuri legate de Ion Iliescu.

Croat urmărit de autorităţile austriece pentru spionaj, prins în România

Un cetăţean croat urmărit de autorităţile austriece pentru fraudă, bancrută frauduloasă şi furt de date secrete de la o companie în beneficiul altei ţări a fost prins de autorităţile române în judeţul Ilfov.

Cursul a revenit în jurul nivelului de 4,17 lei/euro, ca urmare a unor ordine mai mari de cumpărare

Cursul de schimb a revenit în jurul nivelului de 4,17 lei/euro spre finalul şedinţei de vineri, deprecierea leului fiind determinată de unele ordine comerciale mai mari de cumpărare de euro introduse cu puţin înainte de ora 15.

NATO accelerează planificarea unei eventuale operaţiuni în Libia

NATO a decis să accelereze planificarea militară în vederea unei eventuale participări la intervenţia internaţională în Libia, care nu a fost încă decisă, a anunţat, vineri, un oficial din cadrul NATO, citat de AFP.

Baconschi nu crede că se impune schimbarea premierului

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că nu crede că se impune schimbarea premierului Emil Boc, precizând că s-a înscris "pe platforma şi pe moţiunea" acestuia, în ceea ce priveşte alegerile din PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iniţiativa Viena: Băncile ar putea contribui la creşterea absorbţiei de fonduri UE în unele state

Băncile ar putea avea un rol mai amplu în creşterea absorbţiei de fonduri UE în statele membre cu o rată scăzută de accesare, după modelul unor proiecte pilot derulate în Bulgaria şi România, potrivit recomandărilor unui grup de lucru al Iniţiativei Europene pentru Coordonare Bancară de la Viena.

Prima săptămână de criză în Japonia sau cum tehnologia poate înrăutăţi un dezastru natural

Ultimele şapte zile au însemnat, pentru locuitorii Japoniei, o luptă continuă cu dezastrele naturale, printre care un cutremur cu magnitudinea 9 şi valuri seismice de zeci de metri, însă ca şi cum acestea nu erau suficiente, ţara a intrat în criză nucleară după exploziile de la centrala Fukushima.

FC Porto va întâlni echipa Spartak Moscova în sferturile Ligii Europa

Formaţia FC Porto, la care evoluează şi Cristian Săpunaru, va întâlni echipa rusă Spartak Moscova în sferturile de finală ale Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de vineri, de la sediul UEFA de la Nyon.

Doi piloţi ai Aeromexico băuţi au fugit de agenţii de securitate ai aeroportului

Doi piloţi ai companiei aeriene Aeromexico şi-au abandonat valizele şi au fugit după ce au fost acuzaţi că miros a alcool, de către poliţiştii de securitate, în momentul verificării la intrarea în ţară, informează AFP, citând presa locală.

Rata şomajului a continuat să scadă în februarie, ajungând la 6,58 la sută

Rata şomajului la nivel naţional a fost în februarie de 6,58 la sută, faţă de 6,74 la sută în ianuarie 2011, fiind înregistraţi 600.308 de şomeri, informează,vineri, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Iniţiativa Viena: Dependenţa Europei emergente de împrumuturi în valută trebuie redusă

Dependenţa Europei emergente de împrumuturi în valută trebuie redusă, inclusiv prin întreruperea creditării în altă monedă decât euro pentru clienţii care nu-şi asigură riscurile, potrivit recomandărilor unui grup de lucru al Iniţiativei Europene pentru Coordonare Bancară de la Viena.

Jurnaliştii de la New York Times dispăruţi în Libia sunt în detenţie şi vor fi eliberaţi

Cei patru jurnalişti de la New York Times daţi dispăruţi de marţi în Libia sunt în detenţia forţelor loiale lui Muammar Kadhafi şi vor fi eliberaţi vineri, anunţă publicaţia americană, citată de AFP.

Băsescu vrea obligativitatea obţinerii certificatului de urbanism pentru lucrările de infrastructură

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului o lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, solicitând ca actul normativ să prevadă, în plus faţă de reglementările conţinute, obligativitatea obţinerii certificatului de urbanism pentru realizarea lucrărilor de infrastructură.

Armistiţiul anunţat de forţele lui Kadhafi „nu este important” pentru opoziţia libiană – comandant

Comandantul rebelilor libieni, Khalifa Heftir, a declarat vineri că armistiţiul anunţat anterior de regim "nu este important" pentru opoziţie, apreciind că este vorba despre un "bluf" al liderului libian Muammar Kadhafi, relatează AFP.

UPDATE2: Mai multe ţări au anunţat că vor participa la intervenţia militară în Libia

(Adaugă deciziile Suediei, Finlandei, Greciei şi Spaniei)

Moldovan:Băsescu şi PDL fac un joc politicianist ca să pună presiune pe UDMR prin radicalii maghiari

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că lipsa de reacţie a instituţiilor statului faţă de declaraţiile unor oficiali ungari denotă faptul că "Băsescu şi PDL fac un joc politicianist pentru a pune presiune pe UDMR prin radicalii maghiari".

Şeful Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Vamală Cluj era anunţat de intermediar despre primirea „cartoanelor”. Vezi stenogramele

În propunera de arestare formulată de procurorii DNA împotriva şefului Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Vamală Cluj, Florin Alain Modrea, se regăsesc transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice ale omului de afaceri israelian cu denunţătorul Cătălin Alexandru şi cu Florin Alain Modrea.

Explozia de la o fabrică de cherestea din Neamţ s-a produs la cazanul instalaţiei de uscare

Explozia de la fabrica de cherestea din localitatea Borleşti (Neamţ), soldată cu doi morţi şi trei răniţi, s-a produs, cel mai probabil, la cazanul sub presiune de la instalaţia de uscare a lemnului, a declarat, vineri, comandantul Poliţiei Judeţene Neamţ, Dorel Manolea.

Iliescu: Băsescu s-a amestecat flagrant în problemele PDL, un Parlament responsabil l-ar suspenda

Preşedintele Traian Băsescu s-a amestecat "flagrant şi strident" în problemele interne ale PDL prin discursul avut în timpul celui mai recent interviu acordat postului public de televiziune, apreciază fostul preşedinte Ion Iliescu, în opinia căruia "un Parlament responsabil l-ar suspenda" pe acesta.

Moţi despre FCM Târgu Mureş: O echipă solidă, mai ales de când a venit Sabău

Fundaşul dinamovist Cosmin Moţi, a declarat, vineri, că partida cu FCM Targu Mureş, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, va fi foarte dificilă, apreciind că echipa ardeleană o formaţie solidă de cand Ioan Ovidiu Sabău a fost numit antrenor principal.

UE analizează posibilitatea unei operaţiuni militare în scop umanitar în Libia

Uniunea Europeană intenţionează să furnizeze o susţinere în principal umanitară în Libia, dar care ar putea să ia forma unei operaţiuni militare în cadrul asistenţei pentru refugiaţi, au declarat, vineri, diplomaţi europeni, citaţi de AFP.

INTERVIU: Alexandru Maftei: „Bună! Ce faci? ” este o comedie dulce-amăruie

Alexandru Maftei, regizorul peliculei "Bună! Ce faci?", a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că filmul său, care a avut de la premiera românească, la începutul lunii martie, peste 4.000 de spectatori, este "o comedie dulce-amăruie", cum a fost de altfel definit de publicaţia Variety.

Unul dintre răniţii în explozia din Neamţ va fi preluat de un elicopter SMURD -2-

Una dintre victimele exploziei de la o fabrică de cherestea din Neamţ, care are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, va fi preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Iaşi sau Bucureşti, nefiind exclus să fie preluaţi şi ceilalţi doi răniţi.

Dinescu: Andreicuţ, un caz atipic. Nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat

Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat, vineri, pentru "Gândul", că noul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, a fost "un caz atipic", deoarece, faţă de alţi preoţi, nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat, Dinescu apreciind că a avut dreptate în instanţă.

Filmul „Jurnalul/ The Notebook”, sâmbătă, pe postul Acasă

Filmul "Jurnalul/ The Notebook", cu Ryan Gosling în rolul principal, va fi difuzat sâmbătă, de la ora 20.30, pe postul Acasă, informează televiziunea.

Apostu: Sperăm că IPS Andrei va duce mai departe buna colaborare cu Biserica a administraţiei locale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a spus, vineri, că speră ca noul mitropolit al Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, să continue buna colaborare a administraţiei locale cu Biserica Ortodoxă Română, transmite corespondentul MEDIAFAX.