Mediafax Echipa

Andy van der Meyde s-a retras din activitate

Fostul internaţional olandez Andy van der Meyde, în vârstă de 31 de ani, şi-a anunţat, vineri, retragerea din activitate, informează BBC.

Ponta despre ancheta în vămi: Sperăm ca lucrurile să nu se oprească la pioni

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, că speră ca ancheta în cazul corupţiei din vămi să ajungă la oamenii politici care au construit sistemul piramidal şi să nu se oprească la bază, la pioni, tranmsite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: USL va semna luni un acord de colaborare cu cinci confederaţii sindicale

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, că USL va semna, luni, la Parlament, un acord de colaborare cu cele cinci confederaţii sindicale existente la nivel naţional şi cu patru din cele cinci mari organizaţii patronale.

Buzău: Circulaţia pe DN 2 C a fost închisă din cauza zăpezii şi a viscolului puternic

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 2 C Costeşti-Padina-Pogoanele, în judeţul Buzău, a fost închisă, vineri seară, din cauza zăpezii şi a viscolului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parchetul din Paris a iniţiat anchete privind activele deţinute în Franţa de Kadhafi şi Mubarak

Parchetul din Paris a iniţiat vineri anchete privind bunurile deţinute de liderul Libiei, Muammar Kadhafi, şi de fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, după plângeri formulate de organizaţii neguvernamentale, anunţă surse judiciare citate de AFP.

Predoiu: Vom acorda o atenţie deosebită confiscării şi recuperării produsului infracţiunilor

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, vineri, operaţionalizarea în cadrul ministerului a Oficiului Naţional pentru Recuperarea Creanţelor, instituţie prin care va fi acordată o "atenţie deosebită" procesului de confiscare şi recuperare a produsului infracţiunilor.

SIF Moldova vrea să acorde dividende de 46,7 mil. lei, aproape jumătate din profitul de anul trecut

Consiliul de Administraţie al SIF Moldova (SIF2) propune acţionarilor dividende în valoare cumulată de 46,7 milioane lei (peste 11 milioane euro), aproape jumătate din profitul înregistrat anul trecut şi cu 50% mai mult decât dividendele acordate din câştigul din 2009.

Reuters: România începe să se ocupe de agricultura ineficientă

Intenţia autorităţilor române de a introduce o taxă pe terenurile agricole necultivate va stimula vânzarea de parcele, va facilita ulterior achiziţia unor suprafeţe fertile mai mari şi va duce la majorarea producţiei de culturi tradiţionale precum grâul şi porumbul, potrivit unei analize Reuters.

Un consilier apropiat şi văr al lui Muammar Kadhafi a demisionat

Kadhaf al-Dam, un consilier apropiat şi vărul liderului libian Muammar Kadhafi, a demisionat joi din toate funcţiile oficiale, anunţă agenţia Mena, citată de AFP.

Cei 40 de poliţişti comunitari din Vaslui disponibilizaţi în vara anului 2010 vor fi reangajaţi

Cei 40 de poliţişti comunitari vasluieni disponibilizaţi în vara anului trecut după reducerea numărului de angajaţi din cadrul Poliţiilor Comunitare vor fi reangajaţi pe vechile posturi, odată cu înfiinţarea Poliţiei Locale de la 1 martie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Federer – Djokovici, finala turneului de la Dubai

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 1, s-a calificat, vineri, în finala turneului ATP de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 2.223.000 de dolari, fază în care îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovici, favoritul numărul 2 al competiţiei, informează AFP.

Muammar Kadhafi: Toate depozitele de arme vor fi deschise pentru a înarma poporul – VIDEO

Liderul libian Muammar Kadhafi a afirmat vineri, în faţa partizanilor săi, adunaţi în Piaţa Verde din Tripoli, că "toate depozitele de arme vor fi deschise pentru a înarma tot poporul", în cea de-a 11-a zi a revoltei din ţara sa.

Preşedintele ANOFM despre liderii sindicali: Înainte erau un fel de vătafi pe la firme

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, afirmă că liderii de sindicat sunt deranjaţi că, prin noul Cod al Muncii, nu mai beneficiază de protecţie decât în baza mandatului pe care îl au, iar până acum "erau un fel de vătafi pe la firme".

Ce avere are şeful ANAF

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, deţine, conform ultimei declaraţii de avere publicată pe site-ul instituţiei în luna octombrie 2010, trei locuinţe şi mai multe conturi în lei şi valută.

Cel de-al doilea avion ajuns la Tripoli pentru evacuarea cetăţenilor români decolează vineri seară

Cel de-al doilea avion românesc ajuns la Tripoli pentru continuarea repatrierii cetăţenilor români va decola vineri seară de pe aeroportul din capitala Libiei, imediat ce vor fi încheiate formalităţile de îmbarcare, informează Ministerul de Externe.

DIICOT va da o soluţie în curând în dosarul privind traficul de arme indicat de Hayssam lui Nastasiu

Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Codruţ Olaru, a declarat, vineri, se va da curând o soluţie în cazul privind traficul de armament în care sirianul Omar Hayssam i-ar fi dat informaţii fostului procuror al DIICOT Ciprian Nastasiu.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului recomandă suspendarea Libiei

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat vineri o rezoluţie prin care propune suspendarea Libiei şi o anchetă independentă privind actele de represiune comise de Muammar Kadhafi, informează AFP.

Theo Walcott va fi indisponibil două sau trei săptămâni

Atacantul echipei Arsenal Londra, Theo Walcott, va fi indisponibil două sau trei săptămâni din cauza unei accidentări la gleznă, el urmând în principiu să rateze manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu FC Barcelona, programată la 8 martie, informează AFP.

Predoiu: Scoaterea din circuitul economic a crimei organizate economico-financiare, o prioritate

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că scoaterea din circuitul economic a grupărilor de crimă organizată economico-financiară rămâne o prioritate, arătând că activitatea DIICOT poate fi un sprijin direct pentru asigurarea unui mediu de afaceri liber.

Michele Alliot-Marie va părăsi Guvernul francez „duminică sau luni” – miniştri

Doi miniştri importanţi ai Guvernului francez au afirmat vineri că şefa diplomaţiei, Michele Alliot-Marie, afectată de o polemică privind vacanţele petrecute în Tunisia, va părăsi Guvernul "duminică sau luni", relatează AFP.

Preşedintele ANOFM spune că rata şomajului ar urma să scadă la cinci la sută în acest an

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, susţine că rata şomajului ar urma să scadă, în acest an, la cinci la sută, precizând că face aceste afirmaţii bazându-se pe anumiţi indicatori precum locurile de muncă anunţate pentru această perioadă.

Actorul Jacques Martial deschide luna francofoniei, pe 3 martie, la Teatrul Odeon din Capitală

Luna francofoniei va fi deschisă la Bucureşti cu lectura textului "Cahier d'un retour au pays natal", realizată de actorul francez Jacques Martial, pe 3 martie, la Teatrul Odeon, informează un comunicat al Institutului Francez din Capitală.

Un bărbat a pătruns cu un topor într-un centru medical din Madrid, rănind trei persoane

Un bărbat a rănit grav trei persoane, vineri, atacându-le cu un topor într-un centru medical din Madrid, informează AFP.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns în Kuweit

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns vineri în Kuweit, unde va participa la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobândirea independenţei acestui stat şi a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană, fiind întâmpinat de şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah.

Preşedintele ANOFM: Rata şomajului va scădea la cinci la sută în acest an

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, susţine că rata şomajului ar urma să scadă, în acest an, la cinci la sută, precizând că face aceste afirmaţii bazându-se pe anumiţi indicatori precum locurile de muncă anunţate pentru această perioadă.

Bombă artizanală descoperită la Soci, gazdă a JO din 2014

Serviciul federal rus de securitate (FSB, fostul KGB) a anunţat, vineri, că a dejucat un atentat, după ce a descoperit o bombă artizanală în apropierea unei conducte de gaze la Soci, oraşul care va găzdui ediţia din 2014 a JO de iarnă.

Olaru despre afirmaţiile lui Vîntu: O să discutăm pentru stabilirea unei potenţiale acuzaţii

Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Codruţ Olaru, a declarat, vineri, că s-ar putea stabili o "potenţială infracţiune" cu privire la afirmaţiile lui Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit cărora va începe vânătoarea şefului statului, Traian Băsescu.

Acord UE pentru blocarea bunurilor liderului libian şi un embargo privind armele

UE a ajuns la un acord vineri pentru un embargo privind vânzările de arme şi de materiale de represiune, precum şi pentru blocarea bunurilor şi interdicţii de viză împotriva liderului libian Muammar Kadhafi şi a apropiaţilor săi, potrivit unei surse diplomatice.

Igaş: Apreciez bătălia chestorului Ioan Buda cu corupţia din vămi, a avut o implicare deosebită

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, la finalul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles, că apreciază bătălia pe care a dus-o şeful Poliţiei de Frontieră, chestorul Ioan Buda, cu corupţia din vămi, acesta demonstrând o implicare deosebită.

Mobile Op Cosmote Invested Almost EUR1B In Romanian Operations Over 5 Yrs

Greek group Cosmote has invested almost EUR1 billion in Romania since its launch in December 2005, growing from 0.4% to a 24% market share, while revenue reached EUR468.6 million at the end of 2010.

Preşedintele interimar al PDL Vaslui, unic candidat la şefia organizaţiei judeţene a partidului

Actualul preşedinte al PDL Vaslui este unicul candidat la şefia organizaţiei judeţene a partidului, la alegerile care vor avea loc, duminică, la Vaslui, în prezenţa unor lideri democrat-liberali de la centru, între care Gheorghe Flutur şi Roberta Anastase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numeroşi cetăţeni egipteni susţin că au fost supuşi actelor de tortură în Libia

Cetăţeni egipteni care au părăsit Libia afirmă că au fost agresaţi şi supuşi actelor de tortură după declaraţiile fiului lui Muammar Kadhafi, care a spus că Egiptul se află în spatele revoltei libiene, informează AFP.

Poliţişti egipteni, condamnaţi la închisoare pentru că au incendiat o clădire a ministerului

Treisprezece poliţişti egipteni au fost condamnaţi vineri, de justiţia militară, la cinci ani de închisoare, pentru că au dat foc unei clădiri a Ministerului de Interne, a anunţat o sursă din domeniul securităţii, citată de AFP.

Vreme: CC va analiza eventuala preluare a UPC de către RCS&RDS; personal nu cred că ar fi monopol

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat, vineri, că eventuala preluare a UPC de către RCS&RDS va fi analizată de Consiliul Concurenţei (CC), fiind posibil ca instituţia să se fi autosesizat deja, şi că personal nu crede că va fi vorba de o situaţie de monopol.

MCPN: Acuzaţiile ONG-urilor referitoare la încălcarea legii sunt neîntemeiate

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) transmite într-un comunicat că acuzaţiile ONG-urilor care au cerut demiterea ministrului Kelemen Hunor, reclamând lipsa de măsuri pentru protejarea patrimoniului în proiectul "Diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus", sunt neîntemeiate.

Săpunaru(PNL):Modificările Codului Muncii vizează în special sistemul bugetar;au de dat oameni afară

Modificările pe care guvernanţii le-au adus Codului Muncii au ca scop concedierea altor 100.000 de bugetari în acest an, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Focşani, preşedintele PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Olaru: În cazul Petrom Service se va extinde urmărirea penală, s-a dispus o expertiză contabilă

Şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Codruţ Olaru, a declarat, vineri, că în cazul Petrom Service s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, procurorii fiind preocupaţi de extinderea urmăririi penale faţă de învinuirile aduse.

Doi poliţişti de frontieră vasluieni, cercetaţi disciplinar pentru consum de băuturi alcoolice

Doi poliţişti de frontieră din Vaslui, care se aflau în autoturism cu colegul lor depistat de Poliţia Rutieră băut la volan de două ori în decurs de câteva ore, sunt cercetaţi disciplinar pe linie de serviciu pentru afectarea imaginii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Un bărbat a anunţat la 112 că patru ani a avut relaţii sexuale cu fiica sa

Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa, a sunat, vineri, la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că timp de patru ani a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa de 16 ani, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă sesizarea se confirmă.