Mediafax Echipa

Ministrul Apărării şi ambasadoarea SUA, în vizită la un veteran de război al Armatei României

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, l-au vizitat luni pe generalul-maior în retragere Gheorghe Călin, veteran de război care a împlinit de curând 96 de ani.

Simona Halep a intrat între primele 1000 de jucătoare ale lumii

Aflată pe locul 1030 WTA înaintea participării la turneul de la Hong Kong, Simona Halep a făcut un salt de peste 150 de locuri în clasamentul mondial.

Miturile alimentare demontate: ciocolata nu produce coşuri

Nutriţionista Anaïs Grangerac a demontat câteva dintre cele mai răspândite mituri alimentare: castraveţii nu reduc umflarea ochilor prin proprietăţile lor, iar ciocolata nu cauzează direct acnee.

Lansarea sondei spaţiale Hera, amânată din cauza condiţiilor meteorologice

Lansarea sondei Hera, care ar urma să cerceteze impactul misiunii DART, este ameninţată de furtuni în Florida, informează AFP.

Proiect: Indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, majorate pentru familiile cu mai mult de un copil

Indemnizaţiile lunare pentru familiile cu mai mult de un copil vor fi majorate, iar cuantumul maxim va fi de 9.000 de lei, faţă de 8.500 de lei, cât este în prezent, prevede un proiect de lege înregistrat la Senat.

Realegerea lui Donald Trump ar putea îngropa Statele Unite în datorii

Planurile economice propuse de Donald Trump ar putea duce la o creştere a datoriei federale de aproape două ori mai mare decât cea estimată în cazul unei victorii a Kamalei Harris.

Burduja: Emisiunea de obligaţiuni a Romgaz a atras cereri de 5,9 miliarde de euro

Prima emisiune de obligaţiuni corporate pe gaz din România, lansată de Romgaz, în valoare de 500 de milioane de euro, a atras cereri din partea investitorilor de 5,9 miliarde de euro, adică aproape de 12 ori mai mult, susţine luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Nicuşor Dan, despre cazul Şoşoacă: Nu pare deloc rezonabil

Nu pare deloc rezonabil ca cineva care poate să candideze la europarlamentare şi probabil la parlamentare să nu poată să candideze la alegerile prezidenţiale, spune Nicuşor Dan despre cazul Dianei Şoşoacă.

Liderul suprem al Iranului afirmă că atacul din 7 octombrie a dus Israelul înapoi cu 70 de ani

Liderul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că atacurile din 7 octombrie de anul trecut, conduse de Hamas, „au dus regimul sionist (Israelul) înapoi cu 70 de ani”.

Ciucă, întâlnire cu familia tinerei de origine română din Israel ţinută în captivitate de Hamas

Liderul PNL Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, în contextul comemorării unui an de la atacurile teroriste lansate de Hamas, cu familia lui Doron Steinbrecher, tânăra de origine română, care se află în captivitate de aproape un an. „Extremismul, sub orice formă, trebuie combătut şi izolat”, spune el.

Site-ul LEGO, piratat pentru promovarea unei înşelătorii cu criptomonede

LEGO a eliminat un banner neautorizat care promova o criptomonedă falsă pe site-ul său, scrie publicaţia Engadget.

Victor Ambros şi Gary Ruvkun au câştigat Premiul Nobel pentru medicină pentru descoperirea microARN

Descoperirea lor revoluţionară a dezvăluit un principiu complet nou de reglare a genelor, care s-a dovedit a fi esenţial pentru organismele pluricelulare, inclusiv pentru oameni. Se ştie acum că genomul uman codifică peste o mie de microARN-uri. Descoperirea lor surprinzătoare a dezvăluit o dimensiune complet nouă a reglării genelor. MicroARN-urile se dovedesc a fi extrem […]

O nouă explozie în apropierea ambasadei Israelului din Danemarca

O altă explozie a avut loc lângă ambasada Israelului din Danemarca, la un an de la atacul Hamas asupra Israelului, scrie The Times of Israel.

„Să ne sinucidem? „. Palestinienii strămutaţi se întreabă unde să meargă după un an de război

Mai mulţi taţi palestinieni din Gaza spun că familiile lor nu se pot confrunta cu un nou val de strămutări, deoarece forţele israeliene au lansat duminică noi atacuri aeriene şi terestre în nordul Gazei.

Două persoane rănite de racheta trimisă de Hamas în centrul Israelului

Două femei au fost rănite în urma rachetei trimise de Hamas în centrul Israelului, anunţă IDF.

Guvernul României reiterează condamnarea fermă a atacurilor împotriva Statului Israel

Guvernul României reiterează, la un an de la atacurile atroce ale Hamas împotriva Statului Israel, condamnarea fermă a acestor atacuri, precum şi apelurile pentru eliberarea imediată şi fără precondiţii a tuturor ostaticilor ţinuţi captivi în enclavă de 365 de zile.

Liberalii, arătaţi cu degetul: Voi aţi predat ţara cu bună ştiinţă în ghearele PSD

Voi aţi predat ţara cu bună ştiinţă în ghearele PSD, voi aţi trădat dreapta, este mesajul transmis de liderul PMP, Eugen Tomac, liberalilor. El afirmă că PNL este „o anexă a PSD”. „Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD, spune Tomac.

Aniversarea lui Putin, umbrită de atacurile ucrainene asupra televiziunii de stat ruse şi celui mai mare terminal petrolier din Crimeea

De ziua preşedintelui rus Vladimir Putin (72 de ani), Ucraina a lansat un atac cibernetic asupra televiziunii de stat ruse şi un atac cu dronă asupra celui mai mare terminal petrolier din Crimeea, subliniind eforturile intensificate ale Ucrainei de a viza infrastructura militară rusă, scrie Daily Mail. Operaţiunea cibernetică a perturbat activitatea Companiei de Radiodifuziune […]

Hotelierii trag linie la final de sezon estival. Peste 5,3 milioane de turişti s-au cazat cel puţin o noapte în cazările locale în cele trei luni de vară, plus 6% faţă de sezonul trecut. Sub 1 milion au fost turişti străini

Peste 5,3 milioane de turişti s-au cazat cel puţin o noapte în unităţile de cazare locale în cele trei luni de vară, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică. Comparativ cu vara trecută, hotelierii au numărat în acest sezon cu 6% mai mulţi turişti.

Premiul Nobel pentru Pace 2024: speculaţii pe fondul conflictelor globale

Premiul Nobel pentru Pace 2024 va fi anunţat pe 11 octombrie, dar anul acesta va fi un pic diferit, în contextul conflictelor globale, scrie TF1 Info.

Prognoză ANM: Vremea se încălzeşte zilele următoare

Vremea se încălzeşte zilele următoare, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM.

Germania, în recesiune. Guvernul reduce estimările PIB-ului în 2024

Guvernul prognozase o creştere slabă de 0,3% în acest an, dar speranţele unei redresări determinate de consum se estompează.

Fondurile de pensii private Pilon II, active record de 30 de mld euro da la înfiinţarea sistemului

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, la care 8,2 milioane de salariaţi sunt participanţi cu o parte din venitul brut lunar pentru econonomisirea privată a economiilor de bătrâneţe, au ajuns la active record de 30 miliarde de euro, potrivit Asociaţiei Pensiilor Private (APAPR).

Barbarie în Mexic. Primarul unui oraş important, ucis şi decapitat la şase zile după preluarea mandatului

Alejandro Arcos Catalan, primarul oraşului Chilpancingo, capitala statului Guerrero, a fost asasinat în octombrie, a anunţat duminică guvernatorul Evelyn Salgado, conform TF1 Info. Imaginile cu capul primarului în vârstă de 43 de ani au apărut pe reţelele de socializare, şocând o societate deja afectată de violenţa legată de traficul de droguri. Guvernatorul Evelyn Salgado a […]

Siemens Healthineers primeşte aprobarea FDA

Siemens Healthineers primeşte aprobarea FDA prealabilă introducerii pe piaţă pentru porţiunea 3D a sistemului de mamografie Mammomat B.brilliant

Rusia duce războiul din Ucraina la alt nivel: 225.000 de soldaţi pe an recrutaţi în următorii trei ani

Autorităţile de la Moscova plănuiesc să recruteze cel puţin 225.000 de soldaţi pe an pentru armata rusă în următorii trei ani.

Smart ID Technology România devine distribuitor exclusiv al soluţiilor DIGI/Teraoka Group în România

Smart ID Technology România devine distribuitor exclusiv al soluţiilor DIGI/Teraoka Group în România

Un TIR cu alimente, ascunzătoare pentru 25 de fugari care voiau să treacă graniţa ilegal

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au găsit ascunşi într-un TIR care transporta alimente 25 de cetăţeni străini care încercau astfel să treacă ilegal graniţa.

Google a lansat trei noi funcţii pentru protecţia dispozitivelor Android furate

Google a lansat trei funcţii pentru blocarea dispozitivelor Android furate: Theft Detection Lock, Offline Device Lock şi Remote Lock, scrie publicaţia de tehnologie Engadget. Momentan, funcţiile sunt disponibile numai pentru unii utilizatori.

Al Pacino, la un pas de moarte din cauza Covid-19

Actorul Al Pacino, în vârstă de 84 de ani, a dezvăluit într-o serie de interviuri recente că a fost la un pas de moarte după ce a luat Covid-19 în 2020.

Iranul îl convoacă pe ambasadorul australian din cauza poziţiei faţă de atacul asupra Israelului

Ministerul iranian de Externe l-a convocat pe ambasadorul australian la Teheran, considerând poziţia ţării sale cu privire la atacul Iranului asupra Israelului drept „părtinitoare”, a declarat duminică agenţia iraniană de presă Tasnim, citată de Reuters.

Accident în lanţ pe Centura Bacăului: circulaţie rutieră restricţionată

Un microbuz de transport persoane şi două maşini au fost implicate într-un accident în lanţ luni dimineaţa pe Autostrada A7 - Centura Bacăului, iar circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul Bucureşti - Bacău.

Elon Musk a purtat un tricou cu mesajul „Ocupă Marte”

În Butler, Elon Musk a urcat pe scenă alături de candidatul republican Donald Trump.

Israelul marchează ziua de 7 octombrie în umbra escaladării războiului. Hamas a ucis 1.200 de oameni şi a luat ostatici alţi 250

Israelienii marchează luni primul an de la atacul devastator al Hamas care a declanşat un război care a stârnit proteste în întreaga lume şi riscă să declanşeze un conflict mult mai amplu în Orientul Mijlociu, scrie Reuters.

Brazilia va interzice pariurile sportive dacă reglementarea nu vindecă dependenţa

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, al cărui guvern încearcă să oprească nebunia pariurilor sportive care consumă veniturile gospodăriilor, a declarat duminică că va interzice pariurile online dacă reglementarea nu va vindeca „dependenţa” pariorilor, scrie Reuters.

Florida se pregăteşte pentru uraganul major Milton, la câteva zile după ce a fost măturată de Helene

Florida s-a pregătit duminică pentru cea mai mare evacuare din 2017, în timp ce uraganul Milton s-a intensificat în Golful Mexic în drumul său spre coasta de vest a statului american, venind după devastatorul uragan Helene.

Israelienii se adună la locul festivalului Nova, locul unde Hamas a ucis acum un an sute de oameni

Puţin după ora 5:30 a.m. în Israel, oamenii au început să se adune luni la locul festivalului de muzică Nova, unde militanţii Hamas au ucis 347 de persoane şi au luat ostatice altele, în 7 octombrie anul trecut.

Într-un an de război, Israelul a lovit 40.000 de ţinte Hamas în Gaza

În ultimul an, în Fâşia Gaza, Israelul a bombardat peste 40.000 de ţinte, a descoperit 4.700 de tuneluri şi a distrus 1.000 de locuri de lansare a rachetelor, a declarat armata luni, la aniversarea unui an de la atacurile militanţilor conduşi de Hamas care au declanşat asaltul asupra enclavei.

Atac cu rachetă al Hezbollah a rănit cel puţin 5 persoane în oraşul israelian Haifa

Cel puţin cinci persoane au fost rănite duminică în Haifa în urma unui atac cu rachete al Hezbollah, care pare să marcheze prima dată când gruparea militantă susţinută de Iran a lovit oraşul din nordul Israelului în conflictul său cu Israelul, relatează CNN.

Harris respinge afirmaţia privind faptul că nu are copii şi vorbeşte despre „familia sa modernă”

Vicepreşedintele american Kamala Harris a respins duminică sugestia guvernatorului republican Sarah Huckabee Sanders cum că nu este umilă pentru că nu are copii biologici şi vorbeşte despre propria „familie modernă”.