Mediafax Echipa

FCSB o învinge pe Sepsi şi urcă pe primul loc în clasamentul Superligii de fotbal

FCSB a început meciul cu motoarele turate şi a înscris de două ori în primele 15 minute. Daniel Birligea a marcat ambele goluri în minutele 8 şi 15. Fundaşul Risto Radunovic a înscris primul său gol din acest sezon în minutul 27, iar reuşita lui Mihai Popescu din minutul 35 a fost anulată de sistemul […]

Crin Antonescu, despre referendumul pentru suspendarea lui Iohannis: Nu avem nevoie de o dezbatere despre Klaus Iohannis, ci de o dezbatere despre viitor

Declaraţiile au fost făcute duminică seara. „Nu avem nevoie de dezbatere despre Klaus Iohannis, avem nevoie de dezbatere despre viitor”, a declarat, la TVR Info, Crin Antonescu. Dacă Iohannis nu demisionează, majoritatea trebuie să respingă aceste demers populist, a mai spus Crin Antonescu, adăugând faptul că deplânge faptul că USR s-a alăturat iniţiativei AUR, SOS […]

Două cadavre au fost descoperite într-un imobil din oraşul Baia Mare

Potrivit ISJ Maramureş „în urma unei sesizări despre faptul că într-un imobil din municipiul Baia Mare s-ar afla două persoane decedate, astăzi, 9 februarie, poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului în vederea documentării aspectelor sesizate”. S-a constituit o echipă complexă de cercetare, iar specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi criminalişti au […]

Partidul de guvernământ din Kosovo a câştigat alegerile. Caută aliaţi pentru a forma Guvernul

Partidul de guvernământ Vetevendosje din Kosovo este pe cale să ajungă pe primul loc la alegerile parlamentare de duminică, dar va trebui să negocieze cu potenţialii parteneri de coaliţie pentru a forma guvernul, a arătat un exit-poll. Rezultatul, dacă va fi confirmat, îl pune pe prim-ministrul Albin Kurti în poziţia de a conduce şi următorul […]

Franţa. Echipă de fotbal, atacată pe teren de tineri înarmaţi. Doi jucători au sărit într-un râu

Incidentul s-a produs la meciul echipelor de tineret Dammarie-les-Lys şi Meaux. Jucătorii oaspeţi au fost atacaţi de un grup de tineri înarmaţi. La pauză, aceştia au intrat pe teren şi i-au agresat pe jucătorii de la Meaux O persoană a fost grav rănită în timpul incidentului. Doi jucători care au fugit de agresori s-au aruncat […]

Referendum. Elveţienii au respins iniţiativa de responsabilitate ecologică. Care este motivul invocat

Elveţienii au respins duminică în mod covârşitor o iniţiativă a ecologiştilor care vizează consacrarea în Constituţie a respectului pentru limitele naturale ale planetei. Elveţienii au considerat proiectul prea riscant pentru economie şi modul de viaţă al ţării. Referendumul „pentru o economie responsabilă în limitele planetei” a fost respins cu 69,84%, iar tabără „nu” a câştigat […]

Israelul îşi retrage trupele din Coridorul Netzarim din Gaza. Sute de palestinieni se întorc în nordul Fâşiei

Trupele israeliene s-au retras din coridorul Netzarim – o zonă militară care separă nordul Fâşiei Gaza de sud. Sute de palestinieni aflaţi în maşini şi căruţe încărcate cu saltele şi alte bunuri au început să se întoarcă în nordul Fâşiei Gaza în urma retragerii trupelor israeliene, scrie BBC. Israelul s-a angajat să elibereze zona militară […]

Incident grav la Dublin. Mai multe persoane au fost înjunghiate

Un bărbat a fost arestat după un „incident grav” produs în nordul Dublinului, a anunţat poliţia irlandeză, potrivit Reuters. Se pare că mai multe persoane au fost înjunghiate în timpul incidentului, a informat agenţia PA. Bărbatul a fost arestat duminică în zona Stoneybatter şi în prezent este audiat la o secţie de poliţie. Poliţia rămâne […]

Trump se va întâlni cu liderii Arabiei Saudite şi Egiptului. Pe agenda discuţiilor – transformarea Fâşiei Gaza într-o zonă modernă

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat duminică că preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească cu preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi şi, posibil, cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, potrivit Reuters. Herzog nu a spus când şi unde vor avea loc întâlnirile şi nici nu a menţionat scopul acestora. „Preşedintele Trump […]

Rusoaica Anastasia Potapova a câştigat turneul de tenis Transylvania Open

Anastasia Potapova, locul 32 mondial, şi Lucia Bronzetti, aflată pe locul 72 în ierarhia internaţională, au jucat în finala turneului de la Cluj-Napoca. Anastasia Potapova a câştigat partida cu 4-6, 6-1, 6-2. A DOMINANT PERFORMANCE AND SHE IS ONCE AGAIN A CHAMPION. CONGRATULATIONS, ANASTASIA! ???#TO2025 ??‍♀️ pic.twitter.com/g5iNlDWOVy — Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) February 9, 2025 Tot […]

Dramatism în meciul de Superligă de la Cluj-Napoca. Golul egalării, din ultimul minut, decis la VAR

Partida U Cluj-Poli Iaşi din etapa a 26-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Clujenii au deschis scorul în minutul 62 prin golul înscris din lovitură liberă de Dan Nistor. Tot Nistor a înscris în minutul 77, dar oaspeţii au redus din diferenţă în minutul 89 cu reuşita lui Sekou Camara. […]

Carlos Alcaraz a câştigat turneul de la Rotterdam. Este primul turneu indoor câştigat de spaniol

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat meciul de duminică în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-2. Carlos Alcaraz (21 de ani), aflat pe locul 3 în ierarhia mondială a băieţilor, a câştigat al 17-lea titlu din carieră şi primul turneu în sală. Alex De Minaur a fost învins în finala turneului de la Rotterdam şi la ediţia […]

Zelenski: Dacă suspendăm legea marţială pentru alegeri, vom pierde armata

În cadrul unui interviu acordat radiodifuzorului britanic ITV News, Zelenski a afirmat că atâta timp cât legea marţială se află în vigoare, nu se pot organiza alegeri, iar câtă vreme războiul continuă, ucrainenii se declară împotriva organizării scrutinului. „Mai mult decât orice ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie şi să avem alegeri. […]

Florinel Coman a înscris la câteva secunde după ce a debutat în Serie A

Florinel Coman a avut un debut spectaculos în Serie A. La câteva secunde după ce a fost introdus pe teren, el a înscris pentru Cagliari. Coman a intrat pe teren în minutul 69 şi a înscris în minutul 70 cu un şut puternic din afara careului. Golul înscris de fostul jucător al FCSB a fost […]

Diana Şoşoacă strânge semnături pentru a candida la alegerile prezidenţiale din luna mai

Diana Şoşoacă şi-a anunţat intenţia pe Facebook. „Diana preşedinte 2025. Semnează pentru România. Puterea este în mâinile tale”, scrie în mesaj. La alegerile prezidenţiale de anul trecut, candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă de CCR. Judecătorii au stabilit că Şoşoacă nu poate candida pentru funcţia de preşedinte al României deoarece convingerile sale nu sunt compatibile […]

Germania suspectează Rusia de spionaj. Dronele au fost observate survolând o bază militară cheie

Publicaţia germană Süddeutsche Zeitung a raportat faptul că timp de trei săptămâni, în perioada 9-29 ianuarie,  şase drone neidentificate au pătruns în mod repetat în spaţiul aerian restricţionat deasupra instalaţiei Luftwaffe din Schwesing, relatează POLITICO. Armata germană a clasificat aceste pătrunderi ale dronelor în spaţiul aerian restricţionat drept acţiuni de spionaj potenţial şi a alertat […]

Zeci de cadavre ale unor migranţi, recuperate dintr-o groapă comună din Libia

Autorităţile din Libia au recuperat cel puţin 28 de cadavre de migranţi dintr-o groapă comună din deşertul din sud-estul Libiei, a anunţat duminică procurorul general al ţării pe pagina sa de Facebook. Cadavrele au fost găsite la nord de oraşul Kufra, a spus procurorul general, potrivit Reuters. Kufra se află la aproximativ 1.712 kilometri de […]

Incendiu de vegetaţie într-un oraş din judeţul Dâmboviţa

ISU Dâmboviţa anunţă că este în desfăşurare „o intervenţie în cazul unui incendiu de vegetaţie uscată produs în oraşul Răcari, sat Mavrodin”. Garda de Intervenţie Răcari se afla la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ două hectare de vegetaţie uscată.

Infotrafic: coloane de maşini pe Valea Prahovei, un copac rupt a rămas suspendat pe DN1 în Cluj

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică după amiaza este aglomeraţie pe DN 1 Ploieşti – Braşov. Se circulă în coloană, cu viteză redusă, în direcţia de coborâre spre Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, potrivit anunţului. Autorităţile recomandă rutele alternative DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – Autostrada A3 […]

Superliga de fotbal: FC Hermannstadt-Petrolul Ploieşti au încheiat la egalitate

FC Hermannstadt şi Petrolul Ploieşti au obţinut fiecare câte un punct din partida disputată duminică, la Sibiu. Gazdele au deschis scorul prin Sergiu Buş în minutul 83. Oaspeţii au egalat în minutul 94 cu golul portughezului Ricardinho. S-a terminat 1-1, iar Hermannstadt rămâne pe locul 9 în clasamentul Superligii cu 32 de puncte. Petrolul este […]

Liderul Coreei de Nord promite să dezvolte în continuare forţele nucleare

Liderul de la Phenian a declarat că desfăşurarea de către SUA a activelor strategice nucleare, exerciţiile de război şi cooperarea militară cu Japonia şi Coreea de Sud invită la dezechilibru militar în regiune şi ridică o provocare gravă pentru mediul de securitate, a raportat duminică presa de stat nord-coreeană KCNA, citată de Reuters. „RPDC (Coreea […]

Perechea Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli, învinsă în finala de dublu de la Transylvania Open

Kempen şi Siskova s-au impus în două seturi, 6-3, 6-1. Partida de la Cuj-Napoca a durat o oră şi 12 minute. Tot duminică este programată şi finala competiţiei la simplu. Se vor întâlni rusoaica Anastasia Potapova, locul 32 mondial, şi italianca Lucia Bronzetti, aflată pe locul 72 în ierarhia internaţională. Partida de pe terenul central […]

Statele baltice trec la reţeaua electrică europeană. S-au deconectat de la reţeaua Rusiei

Statele baltice s-au conectat, în cursul zilei de duminică, la reţeaua electrică europeană, într-o acţiune planificată de mai mulţi ani, scrie agenţia Reuters. Trecerea complexă de la reţeaua are rolul de a integra cele trei ţări baltice mai strâns în Uniunea Europeană şi să sporească securitatea energetică a regiunii. „Am reuşit!”, a declarat preşedintele leton […]

Daniel David: Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, acolo unde se află mintea copiilor

Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, susţine ministrul Educaţiei Daniel David, care spune că educaţia trebuie dusă acolo unde se află mintea copiilor.

O ţară a rămas fără energie electrică. Un ministru dă vina pe o maimuţă

Sri Lanka s-a confruntat cu o pană de curent. Ţara cu aproximativ 22 de milioane de locuitori a rămas complet fără energie electrică. Echipele companiei de electricitate intervin pe teren şi încearcă să restabilească treptat alimentarea cu energie electrica a ţării, potrivit BBC. Afectate au fost şi instituţiile, inclusiv serviciile de urgenţă şi spitalele, care […]

Ministrul Educaţiei: David Popovici, un model pentru noua generaţie

Ministrul Educaţiei Daniel David crede că David Popovici este un model pentru noua generaţie: „Un sportiv extraordinar, un om care îşi şi exprimă valorile la nivelul societăţii”.

Daniel David explică de ce analfabetismul funcţional este o problemă de securitate naţională

Ministrul Educaţiai Daniel David a explicat duminică de ce analfabetismul funcţional este o problemă de securitate naţională: „Un procent mare dintre noi ştie lucruri, dar nu ştie cum să le folosească, în această lume competitivă”.

Ucraina a lansat trei contraatacuri în regiunea Kursk în cursul nopţii

Trei contraatacuri ucrainene au fost lansate în regiunea rusă Kursk în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, au anunţat autorităţile de la Moscova, citate de Sky News.

Scandal în faţa unui local din Arad. Patru bărbaţi au fost reţinuţi

Patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Arad după ce sâmbătă au fost implicaţi într-un scandal în faţa unui local din Arad.

Tragedia aviatică din Washington: Toate piesele importante ale avionului şi elicopterului, recuperate

Toate piesele importante ale avionului de pasageri şi ale elicopterului armatei americane care s-au ciocnit în aer în Washington DC săptămâna trecută au fost recuperate, au declarat oficialii responsabili cu siguranţa, scrie Sky News.

Armata ucraineană spune că a doborât 70 din cele 151 de drone lansate de Rusia în timpul nopţii

Armata ucraineană a anunţat că a doborât 70 de drone din cele 151 pe care Rusia le-a lansat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, informează Reuters.

Accident mortal pe un drum judeţean din Timiş

Potrivit IPJ Timiş, accidentul a avut loc pe DJ 693, în localitatea Carpiniş. Din primele verificări, poliţiştii au constatat că un tânăr de 23 de ani a condus o maşină, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton de 33 de ani, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă făcându-i semne şoferului […]

Peste 4.000 de pachete de ţigări găsite de poliţişti în maşinile unor cetăţeni turci şi bulgari

Poliţiştii de frontieră au confiscat sâmbătă şi duminică peste 4.000 de pachete de ţigări, care au fost găsite în maşinile unor cetăţeni turci şi bulgari.

Profanare de morminte în cimitirele din Balş. Poliţia cere ajutorul cetăţenilor

Mai multe morminte din cimitirele din oraşul Balş, judeţul Olt, au fost profanate în ultima perioadă, iar poliţiştii cer ajutorul cetăţenilor pentru identificarea suspectului.

Israelul şi-a retrimis negociatorii în Qatar pentru a continua discuţiile privind încetarea focului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat negociatorilor să se întoarcă în Qatar pentru a continua negocierile de încetare a focului cu Hamas, după încheierea celui de-al cincilea schimb de ostatici, relatează AFP, citată de The Guardian.

Cât de întunecată este personalitatea ta? Cercetătorii au identificat „Factorul D”

Psihologii au descoperit un element comun care stă la baza celor mai întunecate trăsături ale personalităţii umane. Denumit „Factorul D”, acest concept reuneşte tendinţe precum psihopatia, narcisismul, egoismul şi sadismul, arătând că toate au o rădăcină comună, raportează Science Alert. Studiul, realizat de cercetători din Germania şi Danemarca, explică modul în care aceste trăsături negative […]

Sirieni găsţi ascunşi în cabina unui camion la Calafat

Poliţiştii de frontieră din Calafat au găsit ascunşi în cabina unui camion doi sirieni care nu aveau documente.

Summit arab de urgenţă pentru evoluţiile „grave” pentru palestinieni

Egiptul va găzdui la finalul lunii februarie un summit la care vor fi discutate evoluţiile „grave” pentru palestinieni, a anunţat duminică Ministerul de Externe de la Cairo, citat de Reuters.

Trump renunţă la procesul împotriva Twitter. Bătălia juridică s-a încheiat

Preşedintele american Donald Trump a renunţat oficial la procesul intentat companiei Twitter (acum X), punând capăt unei bătălii juridice care a început după ce platforma i-a interzis contul în urma evenimentelor din 6 ianuarie 2021. Deşi un judecător federal a respins cazul în 2022, avocaţii lui Trump au continuat să facă apeluri până în prezent, […]

Maşina Timpului, expoziţie interactivă lansată la Muzeul Copiilor

Muzeul Copiilor a lansat expoziţia interactivă Maşina Timpului, unde vizitatorii vor putea „călători” prin diferite epoci, a anunţat duminică Primăria Capitalei.