Mediafax Echipa

Hamas a dat publicităţii numele ultimilor ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă

Hamas a dat publicităţii numele a patru femei, membre ale armatei israeliene, care urmează să fie eliberate sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza cu Israelul, notează SkyNews.

Imagini dezolante. Mai mult de 100 de delfini morţi au fost găsiţi pe coasta Somaliei

Peste 100 de delfini morţi au fost găsiţi pe coasta regiunii semiautonome Puntland din Somalia, iar oficialii încă nu au stabilit care a fost cauza morţii lor, relatează Reuters.

Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, construit acum 62 de ani, va fi demolat

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, spune că în curând va începe demolarea stadionului Dan Păltinişanu, din Timişoara, o arenă construită acum 62 de ani.

Jandarmii spun că cei care au forţat cordonul de ordine sunt susţinători ai lui Georgescu

Informaţia că protestatarii care au forţat cordonul de ordine din Piaţa Victoriei sunt membri ai unor galerii de fotbal nu se confirmă, sunt din rândul manifestanţilor prezenţi iniţial la adunarea publică din Parcul Tineretului, transmite, vineri, Jandarmeria Capitalei.

Un comisar european recunoaşte pericolul: Uniunea Europeană riscă să rămână în urma Statelor Unite şi a Chinei

Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a ţine pasul cu SUA şi China, potrivit comisarului pentru Economie Valdis Dombrovskis.

Reuters: Ceasul ticăie pentru Bucureşti. România luptă pentru a evita retrogradarea la junk, nerecomandată investiţiilor

Încercările României de a restabili încrederea investitorilor şi de a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană au întâmpinat obstacole într-un an plin de incertitudini politice şi de riscul de a-şi pierde ratingul în privinţa investiţiilor, scrie Reuters.

Marele compozitor Hans Zimmer va realiza imnul unei ţări

Arabia Saudită i-a cerut compozitorului premiat cu Oscar, Hans Zimmer, să lucreze la o nouă versiune a imnului său naţional, a declarat un oficial de rang înalt, în timp ce regatul intensifică o schimbare de imagine.

Nu îţi place Trump? Vino în Europa! – aceasta ar putea fi noua strategie a UE pentru a atrage minţile stălucite din SUA dezamăgite de măsurile radicale luate de Trump

Europa ar putea fi capabilă să atragă „talente” deziluzionate de peste Atlantic în urma alegerii lui Donald Trump, a sugerat preşedintele Băncii Centrale Europene, care a făcut apel la continent să îşi recunoască mai bine punctele forte economice.

Traficul rutier a fost reluat în Piaţa Victoriei

Poliţiştii de la Brigada Rutieră anunţă că, la ora transmiterii ştirii, traficul rutier a fost reluat pe Bulevardul Lascăr Catargiu, în Piaţa Victoriei.

Cluj: Un mort şi un rănit după ce o maşină a lovit o glisieră

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, vineri, după ce maşina pe care o conducea unul dintre ei a lovit o glisieră metalică în zona localităţii Mărtineşti, judeţul Cluj.

Jandarmeria: Protestatarii au încercat ruperea cordonului de protecţie

Susţinătorii lui Călin Georgescu au încercat ruperea cordonului de protecţie, vineri. Jandarmeria Capitalei arată că protestatarii din Piaţa Victoriei sunt cei care au venit în marş din Parcul Tineretului, respectiv susţinătorii lui Călin Georgescu.

Franţa. Compania feroviară a semnat un contract de un miliard de euro pentru şine din oţel reciclat

Compania care administrează reţeaua feroviară din Franţa a semnat un contract de un miliard de euro pentru şine din oţel reciclat. Acestea vor fi realizate la o fabrică din Franţa din şine scoase din uz şi din fier vechi.

Susţinătorii lui Georgescu, incidente cu jandarmii. Un protestatar a aruncat cu o petadă

UPDATE: Jandarmeria Capitalei dezminte informaţiile apărute din zona protestatarilor, şi anume că jandarmii au folosit substanţe iritant-lacrimogene. „În Piaţa Victoriei persistă un miros provenit de la o petardă aruncată de manifestanţi înspre dispozitivul de jandarmi. Subliniem faptul că jandarmii nu au folosit substanţe iritant-lacrimogene sau alte mijloace din dotare”, transmite Jandarmeria Capitalei. ŞTIREA INIŢIALĂ: „Informaţiile […]

Probleme la Premier Energy? Asociaţia Prosumatorilor spune că firma a sistat plăţile către prosumatori. “Pe surse, se justifică prin faptul că sunt probleme de cash-flow”

Premier Energy, unul dintre cei mai puternici furnizori de energie din România, ar avea probleme de cash-flow, spune într-un comunicat Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE). “Premier Energy, unul dintre principalii furnizori de energie electrica din România, a sistat plăţile către prosumatorii cu instalaţii de 200-400 kW, care beneficiază de compensare lunară. Conform […]

Poliţia greacă a găsit bombe, grenade şi gloanţe într-un depozit de pe insula Creta

Autorităţile elene au găsit bombe improvizate, explozibili, grenade de mână şi mii de gloanţe în timpul unui raid la un depozit din insula Creta. Anunţul a fost făcut vineri de poliţişti. Este a doua operaţiune din această săptămână, au mai spus poliţiştii.

Incidente între susţinătorii lui Georgescu şi jandarmi în Piaţa Victoriei. Protestatarii forţează cordoanele şi au aruncat cu petarde şi obiecte în forţele de ordine

Susţinătorii lui Călin Georgescu au ajuns vineri în Piaţa Victoriei, în jurul orei 15.00, după ce au parcurs traseul din Parcul Tineretului, blocând circulaţia în centrul capitalei. În Piaţa Victoriei are loc un alt protest autorizat, la care legea nu le permite să se alăture. Incidente între susţinătorii lui Georgescu şi jandarmi în Piaţa Victoriei.

Studiu cu rezultate alarmante: Inteligenţa Artificială a depăşit o linie roşie, se poate replica

Modelele de limbaj, cunoscute ca LLM-uri, sunt algoritmi IA avansaţi antrenaţi pe date masive pentru procesarea limbajului natural. Oamenii de ştiinţă chinezi au analizat două LLM-uri şi au constatat că inteligenţa artificială a depăşit o „linie roşie” şi s-a replicat. „Auto-replicarea cu succes fără asistenţă umană este pasul esenţial pentru ca AI să depăşească [oamenii] […]

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu, întâlnire cu secretarul general NATO, Mark Rutte

Ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, va avea o întâlnire cu secreetarul general al NATO, Mark Rutte, săptămâna viitoare, în 28 ianuarie, anunţă Alianţa Nord-Atlantică.

Lansator nord-coreean de rachete surprins în Rusia, „camuflat” în camion civil

Potrivit canalului de Telegram Milinfolive, un sistem de rachete cu lansare multiplă (MLRS) de 122 mm din Coreea de Nord, camuflat ca un camion civil, a fost observat în Rusia.

Protest antiguvernamental în Serbia. Şcolile, bibliotecile şi teatrele s-au închis

Numeroase şcoli, biblioteci, librării, teatre, dar şi restaurante şi baruri din capitala Serbiei şi din alte oraşe au rămas închise vineri, potrivit Reuters. Şcolile nu s-au deschis deoarece sindicatele profesorilor susţin protestele. Mii de studenţi s-au adunat în faţa sediului Guvernului şi apoi au organizat un marş. Manifestanţii spun că în spatele incidentului din noiembrie […]

Sindicaliştii au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, din cauza sosirii susţinătorilor lui Călin Georgescu

Sindicaliştii au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, din cauza sosirii susţinătorilor lui Călin Georgescu, anunţă Jandarmeria Capitalei.

Israelienii anunţă că retragerea armatei din sudul Libanului va ţine peste 60 de zile

Retragerea armatei israeliene din sudul Libanului va ţine peste 60 de zile, au anunţat vineri reprezentanţii biroului premierului Benjamin Netanyahu.

Muzeul Luvru se degradează. Preşedintele Emmanuel Macron va inspecta clădirea

Preşedintele Emmanuel Macron va vizita Muzeul Luvru marţi, 28 ianuarie, a anunţat Palatul Elysée, potrivit Le Figaro. Preşedintele va analiza la faţa locului deteriorarea celui mai mare muzeu din lume. Vizita are loc după avertismentul lansat de directorul muzeului. El a spus că Luvru este un simbol al Franţei şi o sursă de mândrie franceză, […]

Zeci de mii de şepci cu inscripţia „Canada nu este de vânzare”, cumpărate de canadieni

Liam Mooney, fondatorul unei firme de design din Ottawa, a realizat o pălărie inscripţionată cu „Canada nu este de vânzare” ca răspuns la ameninţările lui Trump. După ce liderul american a vorbit despre impunerea unor tarife vamale şi despre transformarea Canadei în al 51-lea stat al SUA, Mooney a vândut zeci de mii de şepci, […]

Netanyahu, aşteptat cu braţele deschise dacă vrea să vină în vizită în Ungaria. Care este poziţia României

Premierul israelian Benjamin Netanyahu este invitat să viziteze Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare de către Curtea Penală Internaţională, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. Potrivit Financial Times, Szijjarto a refuzat să explice modul în care Ungaria îşi va respecta obligaţiile de a-l aresta pe Netanyahu […]

Peste 1.000 de oameni au participat la Hora Unirii organizată de Călin Georgescu în parcul Tineretului din Capitală. A fost prezent şi George Simion

UPDATE: Susţinătorii lui Călin Geeorgescu au ajuns în Piaţa Victoriei, în jurul orei 15.00, după ce au parcurs traseul din Parcul Tineretului, blocând circulaţia în centrul capitalei. Sindicaliştii au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, din cauza sosirii susţinătorilor lui Călin Georgescu. Peste 1000 de oameni s-au strâns la manifestaţia organizată de Călin Georgescu în parcul Tineretului […]

Jannik Sinner se califică în a treia finală de Grand Slam la Australian Open

La doar 23 de ani, Sinner devine cel mai tânăr jucător care ajunge în mai multe finale la Australian Open de la Jim Courier în 1993. Italianul, numărul 1 mondial, păstrează un record perfect în finalele de Grand Slam jucate până acum, câştigând Australian Open şi US Open în 2024. Shelton, care juca în a […]

Cele mai bogate cluburi de fotbal: Real Madrid depăşeşte pragul de 1 miliard de euro în venituri

Deloitte Football Money League a dezvăluit clasamentul celor mai bogate 30 de cluburi de fotbal din lume pentru sezonul 2023/24, marcând un nou record în top. Real Madrid devine primul club care depăşeşte pragul de 1 miliard de euro în venituri, ajungând la 1,05 miliarde de euro, scrie 90min.

Ilie Bolojan a fost huiduit în timpul ceremoniilor de la Focşani dedicate Unirii Principatelor

Ilie Bolojan a salutat garda de onoare şi a depus o coroană de flori. În timpul ceremoniei, din mulţime s-au auzit huiduieli. Politicienii au lipsit de la ceremoniile din acest an, cele mai notabile absenţe fiind cele ale preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Marcel Ciolacu. În schimb, Alianţa pentru Unirea Românilor organizează „Marşul Unirii”, atât […]

Selecţionerul Julian Nagelsmann şi-a prelungit contractul cu echipa Germaniei până în 2028

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Germaniei, Julian Nagelsmann, şi-a prelungit contractul până în 2028, a anunţat vineri Federaţia Germană de Fotbal (DFB).

Kremlinul afirmă că Putin este gata să discute cu Trump şi că războiul din Ucraina nu e legat de petrol, ci de securitatea naţională a Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este pregătit să poarte discuţii cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul unei conferinţe de presă.

Cât vor primi profesorii care participă la probele de competenţe de la BAC 2025. Remuneraţii de la 10 lei/candidat până la 16 lei/candidat

Începutul probelor pentru examenul de Bacalaureat 2025 este aproape. Ministerul face ultimele pregătiri logistice pentru examenul pe care îl vor susţine peste 170.000 de elevi.

Mark Rutte, la Davos: Putin nu are dreptul de a-şi exprima veto-ul în privinţa aderării unei ţări la NATO

Şeful NATO, Mark Rutte, a afirmat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că preşedintele rus Vladimir Putin nu are niciun drept de a-şi exprima veto-ul privind aderara vreunei ţări la Alianţă, scrie The Kyiv Independent. „Trebuie să înţelegem clar că Vladimir Putin nu are nicio putere de veto şi niciun cuvânt de spus […]

Când industria românescă mai merge. Alro Slatina a produs cu 32% mai mult aluminiu primar în T1/2024 decât în T1/2023. Vânzările, plus 33%. Cotaţia, pe minus cu 9% în ultimele 12 luni.

Alro Slatina a produs cu 32% mai mult aluminiu primar în T1/2024 decât în T1/2023. Vânzările, plus 33%. Acţiunile se apreciau cu 1% vineri după-amiaza l Cotaţia, pe minus cu 9% în ultimele 12 luni.

Angajaţii din IT, construcţii şi agricultură vor primi mai puţini bani. Angajatorii nu vor compensa eliminarea scutirii de impozit. Sondaj PwC România: Doar unu din zece angajatori intenţionează să ajusteze salariul brut

Doar unu din zece angajatori intenţionează să ajusteze salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru angajaţii din IT, construcţii şi agricultură şi se aşteaptă la scăderea motivaţiei angajaţilor şi o fluctuaţie mai mare de personal, potrivit unui sondaj realizat de PwC România, în perioada 14-20 ianuarie.

Coşmarul a luat sfârşit. Marinarul român ţinut ostatic în Yemen, primit de ministrul Emil Hurezeanu

Marinarul român care a fost ţinut ostatic timp de un an şi două luni în Yemen a fost primit vineri de ministrul de Externe Emil Hurezeanu.

Naţionala de fotbal a Belgiei are un nou selecţioner. Rudi Garcia, numit în funcţie

Garcia, în vârstă de 60 de ani, a antrenat ultima dată pe Napoli în Serie A, dar a fost demis în 2023 după doar 16 meciuri. El va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă programată vineri. Cu o carieră bogată, Garcia a condus anterior echipe precum Lille, Marseille şi Lyon, având şi o perioadă […]

Trump îl critică pe Zelenski pentru că „a vrut să lupte” la începutul războiului în loc să ajungă la un acord cu Putin: „El nu este un înger”

Donald Trump a indicat într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News că atât preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cât şi preşedintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, împart vina pentru războiul dintre cele două ţări.

Două avioane cu probleme tehnice au aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit

Angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit vineri la Aeroportul Internaţional Otopeni unde au aterizat două avioane care au avut probleme tehnice.

Când în România statul le taie din beneficii studenţilor în Franţa parlamentul a votat o masă completă la echivalentul a 5 lei pentru toţi studenţii

O mână de ajutor pentru studenţii francezi. Parlamentul francez a aprobat cu o majoritate covârşitoare un proiect de lege socialist care vizează accesul tuturor studenţilor la mese de 1 euro( echivalentul a aproximativ 5 lei).