Mediafax Echipa

Papa Francisc dizolvă un influent grup catolic peruan în urma unei investigaţii privind abuzuri

Este vorba inclusiv de acuzaţii de abuz sexual, fizic şi psihologic, dar şi de gestionare defectuoasă a fondurilor. Grupul, fondat în 1971 de Luis Fernando Figari, a fost iniţial creat ca o societate laică menită să recruteze băieţi tineri din şcoli catolice de elită şi familii înstărite. Figari şi alţi lideri ai organizaţiei au fost […]

Lipsa medicamentelor. ANMDMR: Au existat discontinuităţi, dar situaţia a fost rezolvată

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) admite că au existat discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente în spitale, însă spune că situaţia s-a remediat.

Prinţul Harry revendică o „victorie monumentală” în lupta juridică împotriva editorului The Sun

Prinţul Harry a ajuns miercuri la o înţelegere în cadrul procesului său împotriva News Group Newspapers (NGN), editorul tabloidelor britanice The Sun şi News of the World, descriind acordul drept o „victorie monumentală”, relatează CNN.

Trupele israeliene au asediat un spital şi o tabără de refugiaţi din Cisiordania

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat, miercuri, că au lansat atacuri aeriene în Jenin şi au detonat dispozitive explozive stradale. Ministerul palestinian al Sănătăţii a declarat că cel puţin 10 persoane au fost ucise în Jenin, iar peste 40 au fost rănite. Mişcarea Semiluna Roşie a declarat că ambulanţele sale au fost împiedicate […]

Românul înjunghiat în Egipt a fost dus acasă cu o aeronavă specială

Românul care a fost înjunghiat şi internat într-un spital din Sharm El-Sheikh a fost repatriat miercuri cu ajutorul autorităţilor române.

Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump

Liderii globali prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos au făcut apel la o regândire urgentă a strategiilor economice şi de reglementare ale Europei, mai ales în contextul revenirii lui Donald Trump la preşedinţia SUA.

10 alimente esenţiale pentru reducerea riscului de cancer de colon, pe fondul creşterii cazurilor în rândul tinerilor

Un nutriţionist evidenţiază 10 alimente care pot ajuta la reducerea riscului de cancer de colon, o boală care afectează tot mai des persoanele tinere, relatează Daily Mail. Cazurile de cancer de colon la persoanele sub 50 de ani au crescut cu 52% în ultimii 30 de ani, parţial din cauza insuficienţei de fibre în alimentaţie. […]

Oamenii de ştiinţă confirmă că Universul se extinde prea repede

Oamenii de ştiinţă confirmă că spaţiul din jurul nostru pare să crească mai repede decât poate explica fizica, pe baza măsurătorilor precise ale unui grup de galaxii aflat la peste 300 de milioane de ani lumină distanţă.

Denis Alibec, suspendat două meciuri după eliminarea din partida Farul – UTA

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a luat, miercuri, 22 ianuarie 2025, decizii importante în urma incidentelor din partida dintre FCV Farul Constanţa şi AFC UTA Arad, disputată pe 20 ianuarie.

Cseke Attila, despre Toni Greblă: AEP trebuie să îşi câştige prestigiul

Întrebat ce va face UDMR pe subiectul „Toni Greblă”, care a fost fotografiat în timp ce tăia porcul cu apropiaţi ai lui Călin Georgescu, Cseke Attila a spus, miercuri, la Digi 24, că se va discuta în Senat. „Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să-şi câştige în prestigiu, în mod clar. Această autoritate a fost gândită pe […]

130 milioane lei pentru consolidarea unui bloc cu bulină din Capitală

Primarul general Nicuşor Dan spune că încep lucrările de consolidare pentru un bloc cu peste 500 de apartamente. Proiectul este finanţat cu 130 milioane lei prin PNCCRS, programul Ministerului Dezvoltării.

JTI România, Top Employer 2025

JTI România, Top Employer 2025

România va avea prima hartă a riscului seismic împărţită pe localităţi

Ministerul Dezvoltării lansează săptămâna viitoare o premieră naţională - prima hartă care detaliază riscul seismic pentru fiecare localitate din România, anunţă ministrul Cseke Attila: „Nu vreau să speriu pe nimeni, dar la un moment dat se va întâmpla”.

Cseke Attila, despre demiterea lui Klaus Iohannis: În 35 de ani încă nu am demis niciun preşedinte

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, nu crede în demiterea preşedintelui Klaus Iohannis şi spune că România nu şi-a demis, în ultimii 35 de ani, niciun preşedinte.

UDMR confirmă sprijinul pentru Antonescu la alegerile prezidenţiale: Nu facem tango electoral

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, declară că UDMR îşi menţine susţinerea pentru Crin Antonescu în cursa prezidenţială din luna mai, conform acordului de coaliţie semnat cu PSD şi PNL.

AUR a votat pentru susţinerea lui Călin Georgescu la prezidenţiale

În privinţa alegerilor prezidenţiale, AUR a votat în unanimitate pentru reluarea turului 2 al alegerilor prezidenţiale. „Totodată, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, membrii AUR reuniţi în şedinţa CNC au reiterat poziţia partidului de a susţine voinţa exprimată de români la alegerile din 24 noiembrie, şi anume de susţinere a domnului Călin […]

,,The Mic” – singurul concurs de Stand Up Comedy din România, începe pe 26 ianuarie şi oferă premii de mii de euro!

The Mic, singurul concurs de stand-up comedy din România, revine cu sezonul al doilea, după o primă ediţie care a redefinit standardele comediei autohtone. Noul sezon promite momente de umor autentic, noi talente şi o competiţie plină de surprize, difuzată exclusiv pe canalul oficial de Youtube, al clubului de comedie The Fool.

Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat

„Eu cred că noi, cu toţii, inclusiv angajaţii şi demnitarii, ar trebui să încercăm să scăpăm de acest spor de antenă. Ca să nu mai avem un asemenea fenomen. Eu cred că sporul de 15% nu rezolvă rezonanţa magnetică dacă există pe clădire, dacă sunt antene şi aşa mai departe. Cred că logic ar fi […]

Cine merge mai departe în Liga Campionilor şi cum se joacă play off-ul. City, PSG şi Real în pericol

Cele mai bune opt echipe din clasament avansează automat în optimile de finală şi evită runda de play-off eliminatoriu, disputată în format tur-retur. Echipele clasate între locurile 9 şi 24 vor participa în aceste play-off-uri, cu formaţiile de pe locurile 9-16 fiind capi de serie şi având avantajul de a juca returul pe teren propriu. […]

Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania

Un bărbat a fost arestat în urma unui atac cu cuţitul comis, miercuri, într-un parc din oraşul german Aschaffenburg, în care două persoane au fost ucise, a anunţat poliţia, citată de Reuters.

Particulelele de praf din trei oraşe, cântărite cu roboţi de mare precizie

Roboţi de mare precizie vor cântări particulele de praf din trei oraşe ale României: Bucureşti, Braşov şi Timişoara.

MrBeast îşi exprimă interesul pentru achiziţionarea TikTok în SUA, alături de un grup de investitori de top

Starul YouTube şi cel mai bine plătit creator de conţinut de pe internet, MrBeast (n.r. Jimmy Donaldson), a anunţat că se alătură unui grup de investitori pentru a face o ofertă de achiziţie a operaţiunilor TikTok din Statele Unite. În colaborare cu antreprenorul tehnologic Jesse Tinsley, fondatorul companiei online de resurse umane employer.com, MrBeast a […]

Sinner se califică în semifinale la Australian Open cu o victorie categorică împotriva lui De Minaur

Pentru De Minaur, eliminarea în sferturi a pus capăt speranţelor Australiei de a avea un câştigător la simplu masculin după o pauză de 49 de ani, ultima victorie fiind obţinută de Mark Edmondson în 1976. În ciuda înfrângerii, fanii adunaţi pe Rod Laver Arena i-au oferit australianului de 25 de ani o ovatie în picioare […]

Consumul de bere a continuat să scadă în Germania şi în 2024. Sortimentele fără alcool sunt tot mai populare

Consumul de bere în Germania a continuat să scadă în Germania şi în 2024, păstrând tendinţa pe termen lung de scădere consumului pentru o ţară mult timp renumită pentru berea sa, potrivit Asociaţiei Berarii Germani.

Preşedintele panamez răspunde la declaraţiile lui Trump privind Canalul Panama: Fiţi serioşi

„Fiţi serioşi, fiţi serioşi”, a răspuns, miercuri, preşedintele statului Panama, Jose Raul Mulino, când a fost întrebat la Forumul Economic Mondial de la Davos dacă se teme că SUA îl vor invada după ce preşedintele Donald Trump a declarat că „va lua înapoi” Canalul Panama.

Forţele Navale ale SUA regândesc tehnicile de reparare şi modernizare ale navelor şi pregătesc militarii să fie pregătiţi pentru un conflict. Posibilitatea unui război cu China, tot mai mare

Proiecţiile liderilor marinei conform cărora SUA ar putea fi în război cu chinezii până în 2027 determină serviciul maritim să regândească modul în care repară şi modernizează navele şi să antreneze militarii astfel încât o mai mare parte din flotă să fie disponibilă pentru un posibil conflict, scrie Stars and Stripes.

România participă în premieră cu stand propriu la cel mai mare târg de carte din lumea arabă

România va participa cu un stand propriu, în premieră, la Târgul Internaţional de Carte de la Cairo, cel mai mare eveniment de acest tip din lumea arabă, a anunţat miercuri Ministerul Culturii.

Secretarul general al ONU face apel la Iran să renunţe la armele nucleare

Iranul trebuie să facă un prim pas spre îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările din regiune şi cu SUA prin clarificarea faptului că nu urmăreşte să dezvolte arme nucleare, declară, miercuri, secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte

În cadrul unei sesiuni a Parlamentului European desfăşurată la Strasbourg, premierul polonez a lansat un avertisment despre faptul că „dacă Europa vrea să supravieţuiască, trebuie să fie înarmată”, având în vedere contextul geopolitic actual, scrie Bloomberg. Tusk a reiterat acest apel în contextul în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei se apropie de împlinirea a trei […]

Republica Moldova nu va participa la Eurovision 2025. Motivele din spatele deciziei

Moldova s-a retras din concursul Eurovision 2025. Anunţul a fost făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, de către directorul Moldova 1, Corneliu Durnescu, şi şefa delegaţiei Republicii Moldova, Daniela Crudu. Decizia a fost luată „în urma unei analize detaliate a situaţiei actuale, precum şi a provocărilor economice, administrative şi artistice”. Etapa Naţională, concursul de […]

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Teoharie Coca-Cosma, care a comentat finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona la Sevilla, a murit la vârsta de 84 de ani.

CJ Constanţa refuză majorarea indemnizaţiei pentru membrii Consiliului de Administraţie din cadrul Aeroportului Kogălniceanu

Acţionarul Judeţul Constanţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, a votat împotriva propunerii de majorare a indemnizaţiei fixe brute lunare a membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administraţie din cadrul Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”.

Lewis Hamilton testează pentru prima dată un monopost Ferrari pe circuitul Fiorano

Hamilton, în vârstă de 40 de ani, a pilotat un monopost Ferrari din sezonul 2023, în cadrul unui test desfăşurat cu uşile închise. Acesta a fost primul său contact cu tehnologia şi stilul de lucru Ferrari, pregătindu-se pentru sezonul 2025. Testul a fost supravegheat de noul său inginer de cursă, Riccardo Adami, cunoscut pentru colaborările […]

Şase noi rute aeriene vor lega Sibiul de oraşe din Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Spania

Şase noi rute aeriene vor lega de la începutul lunii august Sibiul de oraşe din Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Spania.

Studiu alarmant: 1 din 12 copii este expus riscurilor de abuz sexual online – Ce se poate face pentru protecţia lor

Un studiu recent a dezvăluit o statistică alarmantă: unul din 12 copii este expus riscurilor de abuz şi exploatare sexuală online. Cercetătorii cer acţiuni urgente din partea autorităţilor şi a publicului, având în vedere progresele rapide în tehnologia digitală şi accesul tot mai larg la internet şi smartphone-uri, în special în ţările în dezvoltare, scrie […]

Chelsea stabileşte un record mondial pentru un transfer în fotbalul feminin

Chelsea a anunţat semnarea unui contract pe termen lung cu jucătoarea de fotbal Naomi Girma, pentru o sumă record la nivel mondial în fotbalul feminin, informează BBC.

Vânzări în valoare de 57,4 milioane lei în 2024 pentru apartamentele Corallis

Vânzări în valoare de 57,4 milioane lei în 2024 pentru apartamentele Corallis, dezvoltate pe malul Lacului Griviţa, de către KÉSZ România

Energia regenerabilă rezistă. Cum sfidează Europa politicile anti-eoliene ale lui Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a lansat un set de politici controversate împotriva energiei eoliene, suspendând temporar proiectele de pe uscat şi mare, şi retrăgând SUA din Acordul de la Paris. Trump a descris turbinele eoliene drept un „dezastru economic şi ecologic”, promovând în schimb exploatarea combustibililor fosili. Această decizie a generat îngrijorare în sectorul energiei […]

Primarul şi fostul primar din Augustin, judeţul Braşov, reţinuţi de procurori

Primarul şi fostul primar din comuna Augustin, judeţul Braşov, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov într-un dosar privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi de serviciu.

Studiu: O jumătate de felie de bacon pe zi poate creşte riscul de demenţă cu 13%

Descoperirile provin de la cercetători conduşi de o echipă de la Harvard TH Chan School of Public Health din Boston şi se bazează pe înregistrările a 133.771 de persoane din două baze de date privind sănătatea din SUA. Participanţii au fost urmăriţi timp de până la 43 de ani, iar obiceiurile lor alimentare au fost […]