Alexandra-Valentina Dumitru

Băsescu, atac dur după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage în lucruri pe care nu le știe

Fostul președinte Traian Băsescu îl critică dur pe Radu Miruță pentru modul în care comunică în cazul incidentelor cu drone din Marea Neagră. Băsescu spune că ministrul „nu pricepe mare lucru” și îi reproșează că se pronunță asupra unor chestiuni pe care nu le stăpânește.

MAE, atenționare pentru românii care călătoresc în Serbia. Incendii de vegetație în mai multe zone

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Serbia cu privire la incendiile de vegetație din mai multe zone ale țării.

Un virus periculos face victime într-o țară preferată de români. Autoritățile, în alertă

O țară preferată de români este în alertă din cauza răspândirii unui virus periculos. Au fost raportate 47 de cazuri noi într-o singură săptămână, iar bilanțul a ajuns la 157 de infectări și 13 decese.

Premieră mondială la o grădină zoologică. Un șarpe a fost tratat de cancer ca un pacient uman

Un piton de 4,5 metri de la grădina zoologică din Chester, în vârstă de 23 de ani, „și-a revenit și este din nou la fel de vioaie și combativă” după electrochimioterapie pentru o tumoră la maxilar.

Seceta severă face ravagii. Deșertificarea amenință una dintre marile regiuni ale Europei

Nivelul scăzut al Dunării și seceta extremă afectează grav rezervele de apă, lacurile și sistemul energetic dintr-o țară europeană. Aproximativ 99% din teritoriu este afectat de secetă severă sau extremă, iar deșertificarea amenință Marea Câmpie Ungară.

„Am mai făcut asta în 2023-2024 și uitați unde am ajuns”. Bolojan anunță cât poate România să cheltuie pentru salariile bugetarilor

Ilie Bolojan spune, vineri, că noua lege a salarizării este necesară pentru a introduce predictibilitate în sectorul public, pentru a corecta diferențele salariale dintre angajați cu aceleași funcții și pentru a evita creșteri ale cheltuielilor care să depășească posibilitățile economiei.

O nouă criză amenință Europa: recomandarea privind banii cash

Valoarea bancnotelor aflate în circulație a crescut de la 1.000 de miliarde de euro în 2016 la 1.600 de miliarde de euro în 2026, în condițiile în care oamenii sunt sfătuiți să păstreze bani cash pentru situații de urgență.

A blow to the gambling industry. Revenue fell by 16% in the first six months

Revenue from gambling and other recreational activities fell by 16% in the first six months of 2026, compared to the same period in 2025, according to data published Friday by the National Institute of Statistics.

Nicușor Dan heads to the UN General Assembly. Speech in New York and lobbying for Dacian Cioloș

President Nicușor Dan will lead Romania’s delegation to the 81st session of the UN General Assembly in New York and will deliver the national address in plenary on September 23. The visit marks the head of state’s first participation in the UN’s annual high-level meeting.

Bogdan Ivan returns to the energy scandal after Bolojan accused him of alarmism

Former Energy Minister Bogdan Ivan has returned with new accusations regarding the situation of large industrial consumers, two days after Acting Prime Minister Ilie Bolojan accused him of causing panic with his messages about a possible energy crisis.

Decizie fără precedent. Un portavion care urma să poarte numele unui erou de la Pearl Harbor ar putea fi redenumit după Trump

Marina americană ia în calcul redenumirea viitorului portavion USS Doris Miller, care urma să poarte numele unui erou de război afro-american. Nava, din clasa Ford, urmează să fie livrată în 2034 și ar putea primi, potrivit mai multor surse, numele actualului locatar de la Casa Albă, Donald Trump.

„Nu am mai văzut așa ceva în prognoze”. Experții avertizează asupra unor fenomene meteo extreme în Europa

Fenomenul climatic El Niño ar putea fi „cel mai intens” observat în ultimii peste 100 de ani, a avertizat vineri un expert al agenției britanice de meteorologie Met Office, confirmând estimările majorității specialiștilor.

Oase și plăcuțe militare. Cum încearcă experții să afle cine sunt soldații ale căror rămășițe au fost găsite în Dunăre

Nivelul neobișnuit de scăzut al apei Dunării, la Budapesta, a scos la iveală relicve care au rămas ascunse timp de peste 80 de ani. Printre descoperiri se numără rămășițele a doi soldați germani din Al Doilea Război Mondial, plăcuțele lor militare de identificare și o motocicletă militară DKW.

Zile de foc în România. ANM anunță până la 40 de grade și cod portocaliu în mai multe regiuni

Valul de căldură se intensifică vineri în toată țara, mai ales în vest și nord-vest, iar temperaturile vor ajunge până la 40 de grade. ANM a emis cod galben și cod portocaliu de caniculă, iar în weekend sunt așteptate și furtuni.

Pană de curent uriașă în București. Alimentarea cu energie întreruptă inclusiv la Aeroportul Otopeni. Declarațiile distribuitorului

O pană de curent de amploare afectează Capitala, joi după-amiaza, alimentarea cu energie electrică fiind întreruptă în mai multe zone din Capitală, între care și zona Aeroportului Internațional Henri Coandă - Otopeni.

Ce au cerut liderii politici pentru legea salarizării. „Acceptabilitatea socială”, printre cerințe

Ministrul interimar al Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu liderii fostei coaliții, că proiectul legii salarizării trebuie construit cu respectarea constrângerilor fiscal-bugetare și a principiilor de echitate stabilite prin evaluare.

Dronă marină încărcată cu explozibil, distrusă de un F-16 românesc în zona Neptun Deep. MApN confirmă încărcătura. Momentul, filmat de un martor

O dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă de Armata Română, cu tunul de bord al unui avion F-16, după ce a fost detectată la câteva sute de metri de lucrările de la platforma Neptun Deep, în Marea Neagră. Anunțul a fost făcut joi de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

Salarii de 4,3 milioane de lei plătite „la negru” într-un complex turistic din Vâlcea

Timp de aproape trei ani, 70 de angajați ai unui complex turistic din județul Vâlcea au fost plătiți „la negru”, prin suplimentarea salariilor din contracte cu 4,3 milioane de lei nedeclarați.

Ministrul ucrainean de Externe: „Rusia testează din ce în ce mai mult hotărârea NATO”. Ce spune despre incidentele recente cu drone din România și Moldova

Atacurile forțelor ruse asupra Ucrainei includ din ce în ce mai des provocări îndreptate împotriva statelor membre NATO, a declarat ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha.

Siegfried Mureșan: “The PSD must not return to power.” What the new government should do

MEP Siegfried Mureșan argues that the PSD is no longer credible enough to continue governing and calls for the measures adopted by the Bolojan government to reduce waste and the budget deficit to be maintained.

Grindeanu: The pay law is “sublime”; the problem is that it “is completely absent”

PSD President Sorin Grindeanu criticizes the lack of a public draft of the new salary law, just a few hours before the meeting at Cotroceni Palace and ten days before the PNRR deadline.

Miruță: Marine drone loaded with explosives destroyed by two Romanian F-16s in the Black Sea

A marine drone loaded with explosives was destroyed by the Romanian Army near the Neptun Deep platform in the Black Sea after it was identified a few hundred meters from the gas extraction site, Defense Minister Radu Miruță announced on Thursday.

Guvernul modifică distribuția bugetului PNRR. România are la dispoziție peste 20 de miliarde de euro

Guvernul a aprobat, în ședinta de joi, modificarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR, în urma revizuirii planului și a ajustării țintelor și jaloanelor. România trebuie să finalizeze implementarea PNRR până la 31 august 2026.

Guvernul a aprobat contractul CFR pentru perioada 2026-2030. Cum va fi finanțată infrastructura feroviară

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA pentru perioada 2026-2030, document care stabilește cadrul pentru finanțarea și administrarea infrastructurii feroviare din România.

Siegfried Mureșan: „PSD nu trebuie să revină la guvernare”. Ce ar trebui să facă noul Guvern

Eurodeputatul Siegfried Mureșan susține că PSD nu mai este credibil pentru a continua guvernarea și cere menținerea măsurilor de reducere a risipei și a deficitului bugetar adoptate de Guvernul Bolojan.

MApN: Fragmentele dronei prăbușite în județul Tulcea nu prezintă risc pirotehnic

Echipe specializate ale Ministerului Apărării Naționale și ale Poliției de Frontieră au cercetat și securizat zona în care s-a prăbușit drona care a pătruns, în noaptea de miercuri spre joi, în spațiul aerian al României, în apropiere de localitatea Grindu, județul Tulcea.

Gazele naturale s-au scumpit cu 120% în Europa. De ce prețurile ar putea crește din nou

Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut cu 120% în 2026, iar nivelul scăzut al stocurilor și riscurile privind aprovizionarea lasă Europa vulnerabilă în fața unei ierni costisitoare.

Noua variantă privind legea salarizării. Pîslaru: Orice suplimentare este populistă

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor, spune că noua variantă a proiectului privind salarizarea bugetarilor va permite creșteri salariale în următorii ani, fără scăderi de venituri. Ministrul afirmă că orice majorare suplimentară, peste nivelul susținut financiar, ar fi „populistă”.

Programul de lucru instabil, un risc ascuns pentru sănătate. Diferențe între femei și bărbați

Un nou studiu aduce o nouă perspectivă în dezbaterea despre munca precară: nu doar numărul de ore lucrate poate afecta sănătatea, ci și cât de imprevizibil se schimbă aceste ore.

Roboți de 50 de ori mai mici decât un fir de păr pot vâna și colecta bacterii

Roboții suficient de mici pentru a opera în lumea microbiană le-ar putea oferi oamenilor de știință o nouă modalitate de a manipula direct obiecte imposibil de manevrat cu mâna.

„Cel mai negru scenariu se întâmplă”. Bogdan Ivan susține că fabricile din România sunt amenințate de deconectări de la Sistemul Energetic Național

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan susține că marile companii din România au început să primească notificări privind deconectarea de la Sistemul Energetic Național, pe fondul crizei energetice. El avertizează că oprirea energiei, chiar și pentru câteva ore, poate provoca pierderi majore.

Două femei au rămas în Ucraina pentru animalele fără stăpân. În fiecare zi ies printre ruine să le hrănească

În sudul Ucrainei, două femei în vârstă îngrijesc zeci de animale, în timp ce nopțile sunt marcate de bombardamente puternice și pene de curent.

„Dacă vreți oase umane, dați-mi un mesaj”. Scandalul care costă Universitatea Harvard 53 de milioane de dolari

Universitatea Harvard a acceptat să plătească despăgubiri în valoare de 53 de milioane de dolari după ce fostul administrator al morgii sale a furat și vândut părți ale unor cadavre donate pentru cercetare științifică.

Bogdan Ivan: The project for new energy storage facilities “sat in a drawer for four months”

Former Energy Minister Bogdan Ivan says that the project announced by Bolojan regarding the allocation of 150 million euros for new energy storage facilities came “almost half a year late.” This document “sat in a drawer for four months.”

The underground fire that won’t go out. Authorities in Arad are preparing an unusual solution

The underground fire in the Lunca Mureșului Natural Park remains active, despite rainfall in the area over the past 48 hours. The fire, which has affected approximately 30 hectares of forest land, is being monitored by several agencies, and authorities are considering a solution to combat it.

Romania has fewer and fewer job openings. Nearly 5,000 jobs have disappeared in one year

The number of job openings in Romania fell to 26,500 in the second quarter of 2026, 1,800 fewer than in the first three months of the year and 4,900 below the level from the same period last year, according to data published by the National Institute of Statistics.

Un ghețar care se topește a scos la iveală rămășițele a doi alpiniști dispăruți în 1992

Trupurile a doi alpiniști care au dispărut în urmă cu 34 de ani au fost găsite după ce au ieșit la suprafață în urma topirii ghețarului Trift, a anunțat miercuri poliția cantonală din Valais, Elveția.

Talentul rebel al tenisului, prins pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală imensă”

Nick Kyrgios, jucător australian de tenis, a picat recent un test antidoping în Mallorca și a fost suspendat provizoriu de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Cine răspunde pentru PNRR? Negrescu: „65% din timp am avut un premier din partea PNL”

Victor Negrescu susține că PNL a avut premierul României în 65% din perioada de la adoptarea PNRR. Europarlamentarul spune că PSD a votat legile necesare pentru fondurile europene, dar acuză Guvernul de întârzieri majore și lipsă de transparență.

Mările Europei intră pe un teritoriu „neexplorat”. Schimbările climatice, principala cauză

Pentru raport, o echipă internațională de oameni de știință a analizat temperaturile din patru regiuni costiere distincte în această vară, potrivit DailyMail. Rezultatele au confirmat existența unui val de căldură marină care se întinde din Irlanda până în Marea Mediterană, unele regiuni înregistrând temperaturi cu până la 6°C peste valorile normale. Pentru raport, oamenii de știință au analizat temperaturile apei din patru regiuni-cheie: Marea Celtică, vestul Mediteranei, estul Mediteranei și Golful Biscaya și Peninsula Iberică. Rezultatele au arătat că, în majoritatea regiunilor, încălzirea din timpul verii a depășit media globală de 1,4°C. Mai la nord, în Marea Celtică, temperaturile au fost cu aproximativ 1,2°C peste medie, în timp ce în Mediterană apa a fost cu până la 3°C mai caldă decât în mod normal. Prin compararea acestor măsurători cu modelele climatice, cercetătorii au stabilit că schimbările climatice reprezintă principalul factor responsabil. Potrivit analizei, schimbările climatice au provocat direct o încălzire de aproximativ 2°C în Mediterană, de 1,4°C în Golful Biscaya și Peninsula Iberică și de 1,3°C în regiunea Mării Celtice. Un profesor de la Universitatea din Berna a declarat: „Din apele Atlanticului din largul Irlandei până în Marea Mediterană, mările Europei se confruntă cu o creștere alarmantă a temperaturilor. Cercetarea noastră arată clar că fenomenul este provocat de schimbările climatice, în special de arderea în continuare a combustibililor fosili. Fiecare tonă suplimentară de carbon pe care o emitem împinge temperaturile costiere și ecosistemele Europei într-un teritoriu neexplorat”. Cercetătorii avertizează că această căldură ar putea avea consecințe de amploare, atât deasupra, cât și sub nivelul apei. Există, de asemenea, consecințe pentru comunitățile costiere din Europa.