Andreea Tobias

Bolojan: întârzierea anunţului privind noua dată a alegerilor a alimentat neîncrederea în instituţii

Ilie Bolojan spune că ezitarea de a anunţa rapid noua dată a alegerilor prezidenţiale, după anularea scrutinului iniţial, a generat speculaţii şi a adâncit neîncrederea populaţiei în instituţiile statului.

Primul tunel de autostradă din România, aproape gata

Constructorii se apropie de finalizarea primului tunel de autostradă din România, aflat pe tronsonul Tigveni - Curtea de Argeş al autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti.

România respinge ameninţările Moscovei: „Sunt aceleaşi teme agresive de propagandă”

Ministerul român de Externe a răspuns declaraţiilor ameninţătoare ale lui Nikolai Patruşev, consilierul preşedintelui Putin, care a prezis dispariţia Republicii Moldova ca stat şi a inclus România pe lista ţărilor care s-ar îndepărta de Bruxelles.

Hamas şi Jihadul Islamic palestinian au ajuns la un acord privind încetarea focului în Gaza

Hamas şi Jihadul Islamic palestinian au ajuns la un acord privind încetarea focului în Gaza şi eliberarea unor prizonieri, conform informaţiilor transmise de două surse palestiniene către agenţia France Presse (AFP).

Primăria Capitalei reia lucrările de consolidare la zece clădiri cu risc seismic

Zece clădiri cu risc seismic din Bucureşti, ale căror lucrări de consolidare au fost abandonate în 2020, vor intra din nou în renovare.

Lasconi: Promisiunea lui Ciolacu privind indexarea pensiilor din septembrie, minciună

Preşedinta USR, Elena Lasconi, avertizează că premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie.

TikTok se închide complet în Statele Unite începând de duminică

Aplicaţia TikTok ar putea dispărea complet din Statele Unite începând de duminică, în cazul în care Curtea Supremă nu va bloca legea care interzice platforma, potrivit publicaţiei oficiale China Securities Journal, care citează surse proprii.

Ciolacu, discuţii despre programul Visa Waiver cu oficialul american James O’Brien

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul adjunct al Departamentului de Stat american, James O'Brien, pentru a discuta despre progresele înregistrate în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, cu accent pe programul Visa Waiver.

Noua provocare pentru Ucraina în războiul cu Rusia: Soldaţii sinucigaşi din Coreea de Nord

Forţele ucrainene se confruntă cu un nou tip de adversar pe frontul din Rusia: soldaţii nord-coreeni care preferă să se arunce în aer decât să fie capturaţi.

Radu Mihaiu: Reforma administrativ-teritorială a României este absolut necesară

Deputatul USR Radu Mihaiu, fost primar al Sectorului 2, consideră că reforma administrativ-teritorială este un demers „absolut necesar. De altfel, USR a vorbit prima dată în această campanie parlamentară de necesitatea reformei administrativ-teritoriale”. El atrage atenţia că „avem comune de 100 de locuitori, 88 mai exact, cam cât o scară de bloc, nici măcar un […]

O companie aeriană vrea restricţii la alcool în aeroporturile din Europa

Operatorul aerian vrea ca pasagerii să-şi prezinte cartea de îmbarcare la barurile din aeroport, la fel cum o fac în magazinele duty-free, pentru a limita consumul de alcool înainte de zbor. „În timpul întârzierilor, pasagerii consumă alcool în exces în aeroporturi, fără nicio limită”, susţine compania, conform The Guardian. Solicitarea vine în contextul în care […]

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari”

Beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 primesc o gură de oxigen: termenele de implementare se prelungesc cu până la 6 luni pentru cei care au avut probleme cu instalatorii necinstiţi.

Studiu: 6 din 10 angajaţi vor să-şi schimbe jobul. Companiile se luptă să-i ţină pe loc

Piaţa muncii din România se confruntă la începutul anului cu o dinamică intensă. 62% dintre angajaţi intenţionează să-şi schimbe locul de muncă în următoarele 6 luni.

Mega-contract pentru Cristiano Ronaldo. Cât va câştiga celebrul portughez?

Cristiano Ronaldo îşi va prelungi contractul cu echipa Al Nassr din Arabia Saudită până în 2026, pentru un salariu astronomic de 3,8 milioane de euro pe săptămână, conform publicaţiei saudite Al Khabar, citată de O Jogo.

Poliţiştii protestează în toată ţara. Unii donează sânge în loc să meargă la muncă

Protestele poliţiştilor se intensifică în mai multe judeţe ale ţării, nemulţumiţi de tăierile salariale şi de neplata orelor suplimentare.

Incident şocant la un spital din Bucureşti: un hoţ a furat resturi anatomice umane

Un incident neobişnuit a avut loc luni într-un spital din Capitală, unde un individ a furat deşeuri anatomo-patologice şi părţi anatomice umane, după ce a sărit gardul unităţii medicale.

Elon Musk va avea birou lângă Casa Albă în administraţia Trump

Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eisenhower Executive Office Building, conform The New York Times.

Românii au încheiat anul 2024 cu o inflaţie anuală de 5,1%

Românii au încheiat anul 2024 cu o inflaţie anuală de 5,1%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Amazon se grăbeşte să modernizeze „creierul” digital al Alexa

Gigantul tehnologic, care a instalat Alexa pe peste 500 de milioane de dispozitive la nivel global, încearcă de doi ani să transforme asistentul vocal dintr-un simplu executor de comenzi elementare într-un „agent” inteligent capabil să acţioneze ca un asistent personal, relatează Financial Times. Noua versiune ar putea, de exemplu, să sugereze restaurante sau să ajusteze […]

Un nou cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Un seism cu o magnitudine de 2.2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de luni spre marţi în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 78.2 kilometri.

17 turişti salvaţi de pe munte în ultimele 24 de ore: cele mai multe intervenţii la Sinaia

O nouă zi plină pentru Salvamont. În ultimele 24 de ore, echipele de salvare montană au răspuns la 14 apeluri de urgenţă şi au salvat 17 persoane aflate în dificultate pe munte.

Procurorul special Jack Smith: Trump ar fi fost condamnat dacă nu câştiga alegerile din 2024

Procurorul special Jack Smith a publicat marţi un raport exploziv de 137 de pagini în care afirmă că Donald Trump ar fi fost găsit vinovat în procesul privind tentativa de răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020, dacă nu ar fi câştigat din nou preşedinţia Statelor Unite.

Mărturisirile celui mai celebru grup de spioni britanici, dezvăluite după şase decenii de secret

Documente strict secrete care dezvăluie detalii fascinante despre „Cambridge Five", cel mai faimos grup de spioni din istoria britanică, au fost publicate de către Arhivele Naţionale din Marea Britanie, transmite Reuters.

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat o măsură fără precedent pentru a face faţă crizei locuinţelor: impozit de până la 100% pentru proprietăţile cumpărate de rezidenţii din afara Uniunii Europene, inclusiv cei din Marea Britanie.

Statele Unite intensifică războiul cipurilor şi limitează exporturile, stârnind nemulţumirea Chinei

Joe Biden, preşedintele în exerciţiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care restricţionează exportul de cipuri destinate inteligenţei artificiale, o decizie care a provocat reacţii negative atât din partea Chinei, cât şi a Uniunii Europene.

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

După trei decenii de relaţie şi nouă ani de căsătorie, antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, şi soţia sa Cristina Serra au decis să meargă pe drumuri separate, potrivit publicaţiei El Periodico.

Ciolacu discută luni cu liderii coaliţiei despre indexarea pensiilor şi impozite pentru 2025

Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte luni la ora 13.00 cu vicepremierii şi liderii coaliţiei pentru a discuta despre bugetul pe anul 2025, cu accent pe indexarea pensiilor programată pentru 1 septembrie.

Vremea în ianuarie: temperaturile oscilează între ger şi valori neaşteptat de blânde

Meteorogii au emis, luni, estimările pentru intervalul 13 – 26 ianuarie, pentru fiecare regiune. BANAT În primele trei zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 5 grade până spre 1 grad. Ulterior, valorile termice diurne vor fi în creştere de la o zi la alta, astfel că media acestora va atinge 6…7 grade, în […]

Protest mascat la Poliţia Sibiu: 16 agenţi au intrat brusc în concediu medical

Poliţiştii din Sibiu au găsit o modalitate inedită să-şi exprime nemulţumirea faţă de măsurile fiscal-bugetare anunţate pentru 2025. Din 18 poliţişti programaţi în tură, 16 au intrat simultan în concediu medical.

Coreea de Sud. Yoon Suk Yeol demis, dar încă preşedinte, urmează să primească o mărire de salariu

Yoon Suk Yeol, preşedintele suspendat al Coreei de Sud, va beneficia de o creştere salarială de 3%, chiar dacă nu mai exercită nicio funcţie oficială după ce a impus legea marţială şi a trimis armata să ocupe Parlamentul în decembrie 2024, relatează Korea Times.

Alertă pentru părinţi: unul din şapte adolescenţi, la un pas de depresie

Unul din şapte adolescenţi riscă să cadă în depresie, iar statisticile devin tot mai sumbre. Experţii susţin că există soluţii, iar părinţii pot face diferenţa dacă ştiu cum să intervină la timp.

Daniel Zamfir despre Georgescu: Am fi singura ţară cu un preşedinte care vorbeşte doar pe TikTok

„Călin Georgescu face apel la haos şi dezordine. Am fi singura ţară de pe planetă cu un preşedinte care vorbeşte numai pe TikTok”, spune Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD.

Germania: Detectivi privaţi, angajaţi să urmărească angajaţii aflaţi în concediu medical

Companiile din Germania apelează tot mai des la detectivi privaţi pentru a verifica dacă angajaţii lor chiar sunt bolnavi când iau concediu medical.

Un campion şi-a pierdut toate medaliile olimpice în incendiile din LA. CIO promite să le înlocuiască

Gary Hall Jr., unul dintre cei mai titraţi înotători americani, a pierdut toate cele 10 medalii olimpice după ce a fost nevoit să-şi părăsească în grabă casa din cauza incendiilor devastatoare care au cuprins Los Angeles. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat că îi va înlocui medaliile.

Românii au venituri mai mari, dar cheltuie aproape tot: 85% din bani se duc lunar pe consum şi taxe

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile au crescut cu 13,1%, în timp ce cheltuielile au avut o creştere mai mică, de 9%. Din totalul veniturilor, cea mai mare parte – 5.469 lei – provine din salarii, reprezentând 66,3% din total. Prestaţiile sociale, precum pensiile şi alocaţiile, au adus gospodăriilor în medie 1.751 lei […]

Transelectrica a finalizat prima etapă majoră de digitalizare a reţelei electrice naţionale

Noul sistem, introdus în 107 staţii electrice de înaltă tensiune din ţară, permite monitorizarea în timp real a consumului de energie, cu intervale de măsurare de până la un minut. Capacitatea avansată de monitorizare oferă participanţilor la piaţa de energie posibilitatea de a lua decizii mai rapide şi mai informate pentru optimizarea consumului şi reducerea […]

Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie trag un semnal de alarmă privind campania de denigrare a funcţionarilor publici din România.

Hamas are un alt Sinwar. Şi reconstruieşte organizaţia

Hamas suferă o transformare majoră sub conducerea lui Mohammed Sinwar, fratele mai mic al fostului lider ucis de Israel în octombrie.

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Aproximativ 300 de militari nord-coreeni şi-au pierdut viaţa şi alţi 2.700 au fost răniţi în timp ce luptau de partea Rusiei în războiul din Ucraina, potrivit informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii din Coreea de Sud.

A crezut că are o relaţie online cu Brad Pitt şi a pierdut 830.000 de euro

Este cea mai mare sumă furată vreodată într-o înşelătorie de acest tip în Franţa, potrivit TF1 INFO. Totul a început în februarie 2023, când Anne s-a înscris pentru prima dată pe Instagram pentru a posta fotografii din vacanţa petrecută la Tignes cu familia. A fost contactată de o persoană care pretindea că este Jane Etta […]