Știri externe

Trump şi-a declarat greutatea în închisoare. Oficial, are mai puţin de 100 de kilograme

Kilogramele fostului şef de la Casa Albă au deschis o dezbatere aprinsă pe reţelele de socializare.

Pană de curent la principalul aeroport din Kenya. Pasagerii au stat în beznă cinci ore

O pană de curent a dat peste cap activităţile în principalul aeroport din Kenya.

Cel mai căutat terorist din Mozambic a fost ucis

Este vorba despre liderul unui grup jihadist legat de Statul Islamic, potrivit BBC.

Militarii care au preluat puterea în Niger îl expulzează pe ambasadorul francez

Militarii din Niger, care au preluat puterea printr-o lovitură de stat la 26 iulie, i-au ordonat vineri ambasadorului francez Sylvain Itte să părăsească ţara în termen de 48 de ore, a anunţat vineri Ministerul de Externe din ţara africană, potrivit Reuters.

Incident aerian în apropierea locului unde îşi petrece Biden vacanţa. Au fost trimise două F-16 pentru a intercepta un avion civil

Apărarea aeriană americană a trimis vineri avioane de vânătoare pentru a respinge un avion civil care a intrat în spaţiul aerian temporar restricţionat în apropiere de Lacul Tahoe, unde preşedintele Joe Biden şi Jill Biden îşi petrec vacanţa.

Incendiu uriaş în Londra. Aproximativ 100 de pompieri se află la faţa locului

Un incendiu a izbucnit vineri în estul Londrei. Este vorba despre un incendiu uriaş, anunţă echipele de intervenţie.

Războiul din Ucraina, ziua 548. Kremlinul răspunde la acuzaţiile că Putin ar fi vinovat pentru moartea lui Prigojin / Ucraina pregăteşte surprize ocupanţilor ruşi în „operaţiunea specială” din Crimeea / Ce soartă ar putea avea Grupul Wagner

UPDATE Şeful serviciilor secrete ruse ar putea fi legat de „moartea” lui Prigojin Un şef al serviciilor secrete ruse din cadrul GRU e suspectat că s-ar putea afla în spatele morţii şefului Wagner, Evgheni Prigojin. Numele generalului Andrey Averyanov este discutat în legătură cu accidentul aviatic despre care se crede că l-a ucis pe Prigozhin, au […]

Cel puţin cinci persoane au murit în urma unor furtuni care au lovit statul Michigan din SUA

Cel puţin cinci persoane au murit în urma unor furtuni care au lovit statul american Michigan. Pagubele sunt semnificative, anunţă autorităţile, potrivit Reuters.

Record de temperatură la Milano. S-a înregistrat cea mai călduroasă zi din 1763 încoace

Autorităţile italiene anunţă că miercuri, la Milano, s-a înregistrat cea mai călduroasă zi din 1763 încoace, potrivit Reuters.

Misiuni pe bandă rulantă pentru pompierii români din Franţa şi Grecia

Pompierii români dislocaţi în Franţa şi Grecia pentru a lupta cu incendiile de vegetaţie au parte de misiuni pe bandă rulantă, anunţă IGSU. Unii dintre ei s-au odihnit în aer liber pentru a rămâne aproape de locul de intervenţie.

Industria vinului e în criză. Franţa şi UE vor cheltui 200 de milioane de euro pentru distrugerea surplusului de vin

Scăderea cererii de vin a dus la supraproducţie, la o scădere bruscă a preţurilor şi la dificultăţi financiare majore pentru unul din trei producători de vin din regiunea Bordeaux, potrivit asociaţiei locale a agricultorilor. Un fond iniţial al Uniunii Europene de 160 de milioane de euro pentru distrugerea vinului a fost suplimentat la 200 de […]

Anchetă în Polonia după izbucnirea unei epidemii. Se verifică dacă nu a fost provocată intenţionat

O anchetă se defăşoară în Polonia după izbucnirea unei epidemii care a omorât şapte persoane. Autorităţile încearcă să afle dacă epidemia nu a fost provocată intenţionat prin contaminarea unor surse de apă, potrivit CNN.

Poliţia a arestat zeci de persoane pe care le acuză că au provocat incendiile uriaşe din Grecia

Poliţia elenă a arestat zeci de persoane pe care le acuză că au provocat incendiile uriaşe din Grecia. Experţii susţin că incendiile din Grecia sunt cele mai mari înregistrate vreodată în UE, potrivit CNN.

Spania anunţă cea mai mare captură de cocaină din istoria ţării. Drogurile erau ascunse într-un transport de banane din Ecuador

Agenţii vamali spanioli şi poliţia naţională au declarat, vineri, că au confiscat cea mai mare captură de cocaină din ţară de până acum, 9,5 tone ascunse într-un container de transport de banane provenind din Ecuador.

Testele arată că apa evacuată de la centrala nucleară Fukushima din Japonia este sigură

Testele efectuate la o zi după începerea evacuării apei contaminate de la centrala nucleară Fukushima din Japonia arată că oceanul nu a fost poluat, potrivit BBC.

Putin nu mai are curaj să părăsească Rusia. Kremlinul afirmă că este prea „ocupat” pentru a participa la summitul G20 din India

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va participa la summitul G20 din India de luna viitoare, renunţând astfel la o altă reuniune a liderilor internaţionali, după ce săptămâna aceasta a lipsit şi de la reuniunea BRICS din Africa de Sud.

Sute de persoane din toată lumea au cumpărat o substanţă periculoasă de la un canadian. Zeci au murit

Sute de persoane cu tendinţe sinucigaşe din toată lumea au cumpărat o substanţă chimică periculoasă de la un canadian. Autorităţile fac anchete şi se tem că ar putea fi numeroase victime.

Prima reacţie a Kremlinului, după ce Putin a fost scos vinovat de moartea lui Prigojin

Acuzaţiile de implicare a conducerii de stat a Rusiei în accidentul aviatic în care a murit fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, au fost comentate de purtătorul de cuvânt al Moscovei, Dmitri Peskov.

Reacţie la refuzul Austriei. Se propune crearea unui „spaţiu Schengen” între România, Bulgaria şi Grecia: trebuie doar notificată Comisia Europeană

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac propune desfiinţarea frontierelor dintre România, Bulgaria şi Grecia, ca reacţie la refuzul Austriei de a accepta extinerea spaţiului Schengen: „Nimeni nu ne poate îngrădi acest drept, trebuie doar notificată Comisia”.

Chinezii cumpără în disperare saci cu sare. Japonezii i-au speriat de moarte

Teama de contaminare a crescut la cote alarmante în China, după eliberarea în mare a apelor contaminate de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia).

Putin sună adunarea la arme. Rusia mobilizează câte 700 de soldaţi pe zi

Rusia ia în considerare înrolarea a încă 450.000 de oameni, spune un oficial al Ucrainei.

O mare companie producătoare de bere a părăsit Rusia primind la schimb un euro. Condiţia pusă la plecare

Heineken îşi vinde acţiunile în Rusia şi pierde 300 de milioane de euro, dar tranzacţia garantează păstrarea locurilor de muncă pentru cei 1.800 de angajaţi în următorii 3 ani.

25 august 1609 – Galileo Galilei inventează primul său telescop şi observă Luna şi şase planete în detaliu

25 august 1609 este o dată importantă în istoria ştiinţei, deoarece marchează momentul în care Galileo Galilei a inventat primul telescop şi l-a prezentat în faţa dogilor veneţieni. Cu ajutorul telescopului, el observă Soarele, Luna, precum şi planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn (inelele sale sunt confundate cu ,,urechi").

Preşedintele ales al Guatemalei şi adjunctul său se confruntă cu ameninţări cu moartea

Comisia interamericană pentru drepturile omului a cerut joi Guatemalei să ofere mai multă protecţie preşedintelui ales Bernardo Arevalo şi vicepreşedintelui ales Karin Herrera, scrie Reuters.

Huawei pune pe picioare fabrici secrete pentru a construi microcipuri

Compania chineză operează fără etichetă, astfel că ar putea fi dificil pentru furnizori să ştie cu cine au de-a face, dorinţa fiind să evite sancţiunile SUA.

Trump s-a predat autorităţilor din Georgia. Fostului preşedinte al SUA i s-a făcut mug shot şi a fost eliberat pe cauţiune. A fost înregistrat ca deţinutul cu numărul P01135809 / Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Biroul şerifului din comitatul Fulton a făcut publică o fotografie de identificare a fostului preşedinte Donald Trump. Înregistrările închisorii arată că Trump a fost plasat în arest şi înregistrat ca deţinut cu numărul P01135809. Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei” Fostul preşedinte Donald Trump s-a adresat pe scurt reporterilor […]

Cum a arătat ultima săptămână din viaţa lui Prigojin. De la lingouri de aur primite cadou şi întâlniri în palate prezidenţiale la moartea sa într-un accident aviatic suspect

Vinerea trecută, avionul privat al lui Prigojin a aterizat în capitala Republicii Centrafricane, într-o misiune de salvare a legăturilor sale în unul dintre primele state clientelare ale companiei sale de mercenari. Imperiul său african ajunsese să includă aproximativ 5.000 de oameni desfăşuraţi pe întregul continent.

24 august 79 d.Hr. – Erupţia vulcanului Vezuviu distruge oraşul Pompeii

Pompeii era un oraş prosper, situat la aproximativ 8 kilometri de vulcan, care avea circa 20.000 de locuitori. Aici se găseau temple, teatre, băi publice, taverne, bordeluri şi vile luxoase. Herculaneum era un oraş mai mic, situat la aproximativ 12 kilometri de vulcan, care avea circa 5.000 de locuitori. Aici se găseau case modeste, dar […]

Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk este acuzată de discriminare

Guvernul SUA a dat în judecată compania SpaceX a lui Elon Musk pe care o acuză de discriminare în ceea ce priveşte strategiile de angajare, potrivit BBC.

Putin transmite „condoleanţe” familiei lui Evgheni Prigojin. Preşedintele rus l-a descris ca fiind un om cu o soartă dificilă, dar talentat

În primele sale comentarii referitoare la accidentul aviatic în care se pare că a murit liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, şi alte nouă persoane, preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe.

Oficiali americani: O rachetă lansată din interiorul Rusiei a doborât cel mai probabil avionul lui Prigojin

Doi oficiali americani au declarat că, pe baza informaţiilor lor, o rachetă sol-aer lansată din interiorul Rusiei a doborât aeronava.

Aleph News: Cronica unui deces anunţat. Moartea lui Prigojin este semn de forţă sau de instabilitate la Kremlin?

Nimeni nu se îndoia că Vladimir Putin se va răzbuna, nu îi va ierta lui Evgheni Prigojin îndrăzneala de a se răzvrăti din 24 iunie. Accidentul în care ar fi murit liderii mercenarilor Wagner a venit însă mai repede decât se aşteptau specialiştii în geopolitică. Rusia nu vrea să confirme decesul lui Prigojin, o va […]

Războiul din Ucraina, ziua 547. Pentagonul crede că Prigojin este mort / Putin, primele declaraţii după moartea lui Prigojin. Oficiali americani: Avionul s-a prăbuşit ca urmare a unui complot ce a avut ca obiectiv asasinarea liderul Wagner / De ziua Independenţei, Ucraina a efectuat un raid în Crimeea ocupată, unde şi-a înfipt steagul

Pentagonul crede că Prigozhin este mort şi spune că nu există dovezi că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer O bombă la bord – cauza cea mai plauzibilă a prăbuşirii avionului lui Prigojin O explozie la bordul avionului care îl transporta pe şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, este cauza cea mai probabilă care […]

Fost prim-ministru rus: „Putin nu este capabil să ierte. Am crezut că Prigojin va fi ucis undeva în Africa sau în altă parte”

Fostul prim-ministru rus, Mihail Kasianov a declarat că nu are nicio îndoială că Vladimir Putin se află în spatele accidentului aviatic în care a murit Evgheni Prigozhin.

BRICS se măreşte oficial. Şase noi ţări se vor alătura Chinei, Rusiei, Indiei, Braziliei şi Africii de Sud în grupul ce se vrea o alternativă la Occident

BRICS va admite Arabia Saudită, Iranul, Etiopia, Egiptul, Argentina şi Emiratele Arabe Unite. Anunţul a fost făcut joi la Summitul organizaţiei şi semnalează o mişcare menită să sporească influenţa blocului, în contextul în care acesta încearcă să reechilibreze ordinea mondială dominată de Occident.

Cine este Dmitri Utkin, mort şi el în accidentul de avion de ieri. Utkin avea un rol cheie

Printre cei care se presupune că au murit alături de liderul Wagner, Evgheni Prigojin, într-un accident de avion în apropiere de Moscova se numără Dmitri Utkin, care a fost adesea descris ca fiind fondatorul sau co-fondatorul grupului de mercenari, deşi rolul său exact este incert, relatează The Guardian.

Wagner va deveni o ameninţare şi mai mare după moartea lui Prigojin – premierul polonez

Prim-ministrul polonez a sugerat că grupul Wagner va deveni o ameninţare şi mai mare după moartea lui Prigojin deoarece este posibil să ajungă sub controlul lui Putin.

De ce nu-şi fac efectul sancţiunile împotriva Moscovei: o companie deţinută parţial de soţul premierului eston Kaja Kallas continuă să facă afaceri cu Rusia

O companie de transport deţinută parţial de soţul premierului eston Kaja Kallas, Arvo Hallik, a continuat să facă afaceri cu Rusia în timpul războiului din Ucraina, în ciuda criticilor premierului la adresa companiilor care fac afaceri cu Rusia, potrivit ERR, citat de Estonian World.

Iohannis i-a scris o scrisoare lui Zelenski de Ziua Independenţei Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare lui Volodimir Zelenski, cu prilejul aniversării Zilei Independenţei Ucrainei, în care „a exprimat aprecierea pentru dârzenia arătată de poporul ucrainean în apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale în faţa agresiunii ruse”.