Politic

Mai mulţi senatori americani merg la Budapesta pentru a negocia aderarea Suediei la NATO

Mai mulţi senatori americani vor merge la Budapesta ca să-i convingă pe unguri să aprobe aderarea Suediei la NATO, potrivit Sky News.

Ministerul Educaţiei, patru priorităţi pentru viitoare colaborări cu Banca Mondială

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a avut o întrevedere cu Antonella Bassani, vicepreşedinta pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, partea română prezentând patru priorităţi pentru viitoarele colaborări.

Guvernul dă bani familiilor vulnerabile;majorările pensiilor şi salariilor nu vor fi luate în calcul

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul are, în primă lectură, un act normativ care prevede sprijinirea în continuare a familiilor vulnerabile să treacă iarna, iar majorările de pensii şi salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestei forme de sprijin.

Ciolacu: Azi se semnează un contract de lucrări pe un lot al Autostrăzii Unirii

„La Forumul Economic desfăşurat la Roma, interesul companiilor italiene pentru România a fost unul deosebit de mare. Într-adevăr, este o miză uriaşă. Investim peste 20 de miliarde de euro până în 2030 în infrastructura de transport, 13 miliarde pe zona rutieră şi 7 miliarde în cea feroviară”, spune Ciolacu. Acesta este convins că astfel de […]

Statul italian asigură finanţare pentru Centrala de la Cernavodă

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, un prim succes al vizitei echipei guvernamentale în Italia: o înţelegere în domeniul energiei semnată de Nuclearelectrica cu Ansaldo pentru retehnologizarea Unităţii 1 şi construirea Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă.

Adrian Sârbu: Niciun ales sau numit pe funcţie publică în România nu dă un raport anual asupra executării mandatului. Parlamentul nu controlează Executivul şi serviciile, el se subordonează lor. Votul electronic şi uninominal este o premisă pentru exercitarea controlului fiecărui cetăţean asupra puterii politice

Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă […]

Câciu: România e pe locul doi în ceea ce priveşte valoarea nominală a absorbţiei de fonduri europene

Ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, susţine că România este pe locul doi în ceea ce priveşte valoarea nominală a absorbţiei de fonduri europene.

Adrian Sârbu: România nu e obligată să asigure salariu pe viaţă nimănui. Orice funcţie publică trebuie limitată la două mandate

Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă […]

Grecia este prima ţară ortodoxă care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Parlamentul Greciei a votat joi seara un proiect de lege istoric care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi acordă drepturi parentale depline cuplurilor de acelaşi sex.

Azi, şedinţă de coaliţie în care se discută dacă alegerile vor fi comasate sau nu

Liderii celor două partide din coaliţia de guvernare se întâlnesc vineri pentru a decide dacă alegerile din acest an vor fi comasate sau nu.

Vineri, şedinţă de coaliţie în care se discută dacă alegerile vor fi comasate sau nu

Liderii celor două partide din coaliţia de guvernare se întâlnesc vineri pentru a decide dacă alegerile din acest an vor fi comasate sau nu.

Ministrul Familiei, reacţie după ce mai multe copile au fost agresate sexual în ultimele 24 de ore

Natalia Intotero a condamnat, joi, violenţa şi actele de cruzime împotriva copiilor şi femeilor. „Asistăm în ultimele 24 de ore la câteva acte de cruzime ieşite din comun. La Bucureşti, un antrenor de înot a agresat sexual o fetiţă de 7 ani, la Călăraşi un alt profesor de matematică a agresat două fetiţe de 14 […]

Predoiu, discuţii cu NCA, lider în combaterea traficului de droguri şi a infracţiunilor asociate

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire cu delegaţia reprezentanţilor National Crime Agency (NCA), lider în combaterea traficului de droguri şi a infracţiunilor asociate.

Adrian Sârbu: Votul direct, uninominal şi electronic va elimina preşedintele-arbitru. Singurul arbitru vei fi tu, votantul!

Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă […]

14 milioane de euro pentru formarea personalului din creşe şi grădiniţe

Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt prevăzute trei tipuri de programe de formare, care vizează atât formarea de formatori, cât şi formarea personalului din cadrul serviciilor de educaţie timpurie. Astfel, sunt 348 de formatori în domeniul curricular pentru personalul didactic şi nedidactic din serviciile de educaţie timpurie; 252 de formatori în domeniul monitorizării calităţii serviciilor de educaţie […]

Ciolacu, firmelor italiene: Veniţi să investiţi în România pentru că veţi avea numai de câştigat

Veniţi să investiţi în România pentru că veţi avea numai de câştigat, este semnalul dat de premierul Marcel Ciolacu firmelor italiene.

Ciolacu: Suntem latini, iar pentru mulţi dintre noi, Italia este ca o a doua casă

„România şi Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului nostru Strategic Consolidat. La 13 ani de la ultima reuniune interguvernamentală în acest format, care a avut loc la Bucureşti, avem ocazia să scriem un nou capitol important în istoria relaţiilor noastre bilaterale. Declaraţia comună pe care am semnat-o astăzi pune bazele unui plan […]

Ucraina şi Franţa vor semna vineri un acord bilateral de securitate/ Întâlnire Macron – Zelenski

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi liderul ucrainean Volodimir Zelenski vor semna vineri, la Palatul Elysée, un acord bilateral de securitate, a anunţat preşedinţia franceză, citată de France24.

Ciolacu, la întâlnirea cu Papa: Am exprimat recunoştinţa pentru sprijinul dat comunităţilor româneşti

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, prilej cu care i-a mulţumit pentru sprijinul acordat comunităţilor româneşti. Şeful Executivului se află într-o vizită de lucru în Italia.

Sorin Grindeanu, întâlnire cu omologul italian, Matteo Salvini

„Un nou an, o nouă întâlnire cu bunul meu prieten, ministrul italian al Transporturilor şi Infrastructurii, Matteo Salvini! Am decis că este oportună implementarea unor proiecte noi, stabilite în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, care să asigure interconectarea rutieră pe ruta Marea Baltică- Marea Neagră- Marea Egee. Pe teritoriul României această rută se va materializa […]

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit de Georgia Meloni

Premierul Marcel Ciolacu a fost întâmpinat, joi, de prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni, la Villa Doria Pamphili, din Roma. Şeful Executivului de la Bucureşti se află în Italia într-o vizită de lucru.

Se rupe coaliţia? Răspunsul purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe

„Ruperea coaliţiei este doar o poveste, însă unii sunt mult mai preocupaţi de calcule politice, de funcţii, de acapararea unor poziţii, de preşedinte şi aşa mai departe, un calcul pe care nu îl înţelegem”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

Ciucă nu se rupe de Ciolacu: Ne aşteaptă încă multă muncă în următorii ani

Ne aşteaptă încă multă muncă în următorii ani, spune Nicolae Ciucă, în replică la declaraţiile lui Marcel Ciolacu despre posibilitatea ruperii coaliţiei de guvernare.

Traseism politic: PNL, lăsat de izbelişte înainte de alegeri. Mai mulţi primari, viceprimari şi consilieri locali din Olt au trecut la PSD

„Când oamenii îşi doresc sa facă parte dintr-un proiect administrativ, care are ca principiu buna guvernare locală, trebuie să le dai ocazia să demonstreze”, anunţă joi PSD Olt, care precizează că mai mulţi aleşi locali „au ales echilibrul, dialogul, stabilitatea şi programul de guvernare al PSD”.

Ciolacu în Italia: Dacă nimeni nu şi-a cerut scuze că aţi fost nevoiţi să plecaţi din ţară, îmi cer eu scuze

Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit miercuri, la Roma, cu primarul Roberto Gualtieri, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia. Faţă de cei din urmă a recunoscut că în România mai sunt multe lucruri de pus la punct pentru a-i face să revină în ţară.

Un oficial american anunţă o „ameninţare gravă la adresa securităţii naţionale”. ABC: Rusia ar vrea să ducă o armă nucleară în spaţiu

Avertismentul lui Mike Turner are legătură cu faptul că Rusia doreşte să plaseze o armă nucleară în spaţiu, afirmă două surse de la Capitoliu, citate de ABC News. Nu este vorba de a lansa o armă nucleară pe Pământ, ci mai degrabă de a o folosi eventual împotriva sateliţilor. Cu toate acestea, „este foarte îngrijorător […]

Macron i-a transmis lui Netanyahu că Franţa este împotriva unei ofensive israeliene în Rafah

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a transmis miercuri premierului israelian Benjamin Netanyahu că Franţa se opune unei ofensive israeliene în oraşul Rafah.

Şedinţă de urgenţă în SUA: Preşedintele Comisiei de Informaţii din Camerei Reprezentanţilor anunţă o „ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale”. Spun sursele CNN că este legată de Rusia

Preşedintele Comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, Mike Turner, a pus la dispoziţia tuturor membrilor Congresului informaţii despre o „ameninţare gravă la adresa securităţii naţionale", anunţă CNN.

Premierul Marcel Ciolacu va fi primit joi în audienţă la Papa Francisc

Premierul Marcel Ciolacu are pe agenda de joi, de la ora 8.30, o audienţă la Sanctitatea Sa Papa Francisc, anunţă Executivul. De asemenea, el are programată o întrevedere cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin. La ora 11.00 Marcel Ciolacu va fi întâmpinat de prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni, la Villa Doria Pamphili, din Roma. […]

Erdogan: Turcia este pregătită să coopereze cu Egiptul în legătură cu Gaza

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Turcia este pregătită să coopereze cu Egiptul pentru a reconstrui Gaza, în timpul primei vizite în această ţară din 2012.

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo

Evoluţia în relaţiile diplomatice bilaterale, activitatea umanitară susţinută desfăşurată de Ordinul Suveran de Malta (OSM) în România, situaţia populaţiei afectate de conflicte în Ucraina şi Fâşia Gaza au fost discutate de premierul României şi Marele Cancelar al Ordinului de Malta.

SUA nu vor renunţa la susţinerea Ucrainei, afirmă secretarul american al Apărării

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că SUA nu vor renunţa la susţinerea Ucrainei chiar dacă administraţia preşedintelui Joe Biden a rămas fără bani pentru Kiev, iar o cerere de fonduri suplimentare aşteaptă în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, scrie Reuters.

Ciolacu: Întâlnirile cu mediul de afaceri ne ajută să ajustăm măsurile cu aşteptările antreprenorilor

Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri discuţii cu reprezentanţii Consiliului naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR) şi spune că aceste întâlniri ajută guvernul să ajusteze măsurile cu aşteptările întreprinzătorilor.

Demisiile din Ungaria îl lasă pe Viktor Orban în cea mai mare criză de până acum

Ungaria a fost zguduită de demisiile bruşte ale celor mai populare şi de succes două femei dintr-un partid de guvernământ, evenimentele constituind cea mai mare ameninţare la adresa lui Orban de la revenirea sa la putere în 2010, scrie BBC.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la un an de închisoare pentru finanţare ilegală a campaniei electorale

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat miercuri de o curte de apel din Paris de finanţare ilegală a campaniei sale electorale din 2012, aceasta confirmând o decizie anterioară a unei instanţe inferioare.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene cere Hamas să încheie rapid un acord cu Israel

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut Hamas să ajungă „rapid” la un acord pentru eliberarea ostaticilor din Gaza în schimbul prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene, a anunţat agenţia palestiniană de presă WAFA, citată de CNN.

UE propune sancţiuni pentru firmele chineze care ajută efortul de război al Rusiei

UE propune pentru prima dată sancţionarea companiilor din China, ca parte a celor mai recente măsuri menite să elimine lacunele care permit Rusiei să direcţioneze tehnologie militară către fabricile sale de armament prin intermediul ţărilor terţe, notează The Guardian.

Lege nouă în Rusia: Critici armata rusă, Putin îţi confiscă bunurile

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, miercuri, o lege care va permite autorităţilor să confişte bani, obiecte de valoare şi alte bunuri persoanelor care răspândesc ,,informaţii false în mod deliberat" despre armata ţării, scrie AP.

PSD: Dacă nu am fi intervenit, în prezent am fi avut o inflaţie de 16-17%, nu de 7,4%

Dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie şi alimente, în prezent am fi avut o inflaţie de 16-17%, nu de 7,4%, transmit social-democraţii, care resping ideea că inflaţia în ianuarie se situează la un nivel record.