Noerr a asistat STADA România în realizarea investiţiei de 48,3 milioane de euro

Noerr a asistat STADA România în realizarea investiţiei de 48,3 milioane de euro în fabrica de produse farmaceutice de la Turda

STADA România, subsidiara grupului german STADA Arzneimittel AG, a fost asistată de Noerr pe tot parcursul investiţiei de tip greenfield ce se va realiza în Parcul Industrial Arieş din Turda, judeţul Cluj, încă de la primele discuţii cu privire la investiţie până la finanţarea acesteia printr-un ajutor de stat din partea Guvernului României.

Investiţia în valoare de aproape 48,3 milioane de euro are ca obiectiv construcţia unei noi fabrici de produse farmaceutice, cu o suprafaţă totală de aproximativ 30.000 mp, şi va cuprinde iniţial 9 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), cu o capacitate de 100 milioane pachete pe an, putând fi extinsă ulterior până la 12 linii de fabricaţie.

Produsele finite din unitatea din Turda - atât medicamentele eliberate pe bază de reţetă, cât şi produse farmaceutice eliberate fara prescripţie medicală - sunt destinate să deservească cu preponderenţă pieţele din Europa, în care grupul STADA îşi desfăşoară operaţiunile.

Investiţia are ca termen de finalizare luna octombrie 2024, va genera 375 de locuri de muncă şi va fi finanţată printr-un ajutor de stat în valoare de aproximativ 21,5 de milioane euro.

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Menzer&Bachmann-Noerr SPRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15850

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici