CJSU a eliminat măsura carantinării oraşului Timişoara. Alin Nica: Simt tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi

Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a eliminat măsura carantinării oraşului Timişoara şi a zonei periurbane, anunţă Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, pe Facebook.

7921 afișări
Imaginea articolului CJSU a eliminat măsura carantinării oraşului Timişoara. Alin Nica: Simt tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi

CJSU a eliminat măsura carantinării oraşului Timişoara. Alin Nica: Simt tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi

„În această seară, în CJSU Timiş a fost eliminată măsura nedreaptă a carantinării Timişoarei şi a zonei periurbane. Deşi am luat poziţie fermă împotriva carantinei formale şi inutile, şi acum, şi în urmă cu 2 săptămâni, acesta nu este un moment de bucurie. Simt tristeţe şi multă părere de rău pentru stresul pus pe copii şi părinţi, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în crestere”, a scris politicianul.

„Însă e important să privim spre viitor. Distanţarea fizică trebuie respectată, iar purtarea măştii şi regulile de igienă tratate cu cea mai mare seriozitate. Vă încurajez să vă vaccinaţi şi să respectaţi restricţiile rămase în vigoare. Nu sunt adeptul amenzilor, cred în respectarea din convingere a regulilor, iar aceasta este o ocazie să arătăm că timişorenii nu au nevoie de ameninţări ca să respecte măsurile legale”.

„Pe lângă apelul către voi, cetăţenii, fac apel şi către Primăria Timişoara şi Prefectură, să prezinte un plan coerent şi inteligent de măsuri împotriva Covid-19. Eu sunt disponibil, ca întotdeauna, pentru colaborare interinstitutională şi ajutor, acolo unde este nevoie”, anunţă Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Municipiul Timişoara şi mai multe comune au intrat în carantină din 8 martie, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici