Italia îşi va majora deficitul pentru a atenua impactul economic al coronavirusului

  • Italia a confirmat peste 1.100 de îmbolnăviri cu noul coronovirus din 20 februarie şi până duminică.
  • În UE, Italia are cea mai mare datorie publică raportată la dimensiunea PIB, după Grecia.
  • Deficitul bugetar pe acest an este estimat tot la 2,2%, condiţionat de o creştere economică de 0,6%.
528 afișări
Imaginea articolului Italia îşi va majora deficitul pentru a atenua impactul economic al coronavirusului

Italia îşi va majora deficitul pentru a atenua impactul economic al coronavirusului

Guvernul italian va adopta săptămâna viitoare un pachet legislativ de stimulente fiscale în valoare de 3,6 miliarde de euro pentru a atenua impactul economic al epidemiei de coronavirus din cea de-a treia economie a Europei, a anunţat duminică Roberto Gualtieri, ministrul italian al economiei.

Într-un interviu pentru publicaţia La Repubblica, Gualtieri a spus că măsurile de stimulare reprezintă 0,2% din produsul intern brut (PIB). Proaspăt anunţatul pachet de stimulente vine după ce vineri a fost anunţat un alt pachet de sprijin în valoare 900 de milioane de euro destinat celor mai lovite regiuni din Italia.

Gualtieri a spus că noul proiect va include scutiri de taxe pentru companiile care au înregistrat o scădere de 25% a veniturilor, tăieri de taxe în general şi fonduri adiţionale pentru companiile private de sănătate.

„Vreau să-i asigur pe italieni că suntem conştienţi de probleme şi pericole”, a spus Gualtieri, adăugând dacă va fi nevoie de sprijin financiar adiţional, acesta va trebui să vină de la nivel european.

Partidele de opoziţie au răspuns că măsurile sunt prea limitate. Matteo Salvini, liderul principalului partid de dreapta, a cerut „cel puţin 20 de miliarde de euro” în cheltuieli bugetare suplimentare.

Italia a confirmat peste 1.100 de îmbolnăviri cu noul coronovirus din 20 februarie şi până duminică.

Ministrul italian al economiei a mai spus că este încrezător că Uniunea Europeană va accepta creşterea de 0,2% a deficitului bugetar al Italiei, adăugând că miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogroup) vor ţine la mijlocul săptămânii discuţii în acest sens.

În UE, Italia are cea mai mare datorie publică raportată la dimensiunea PIB, după Grecia. Gualtieri a afirmat că deficitul public final pe 2019 va fi de circa 1,6-1,7% din PIB faţă de ţinta iniţială de 2,2%. Datele oficiale sunt aşteptate să fie publicate luni.

Deficitul bugetar pe acest an este estimat tot la 2,2%, condiţionat de o creştere economică de 0,6%.

Analiştii spun însă că o recesiune în Italia este inevitabilă în prima jumătate din acest an. Criza actuală ar putea tăia între 1% şi 3% din PIB pe primele şase luni din an, spun economiştii organizaţiei REF Ricerche, în condiţiile în care 90% din cazurile confirmate de coronavirus sunt în cele mai bogate trei zone ale Italiei, Lombardia, Veneto şi Emilia Romagna.

Efectele se simt însă şi în restul ţării. Hotelurile din Italia au raportat deja anularea a până la 90% din rezervări. Turismul generează circa 13% din PIB-ul Italiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici