Prima pagină » Coronavirus » Şoc anafilactic, după vaccinarea cu AstraZeneca. Femeia de 46 de ani e sub supraveghere medicală

Şoc anafilactic, după vaccinarea cu AstraZeneca. Femeia de 46 de ani e sub supraveghere medicală

Şoc anafilactic, după vaccinarea cu AstraZeneca. Femeia de 46 de ani e sub supraveghere medicală
Laura Buciu
22 feb. 2021, 18:19, Social

Femeia de 46 de ani a fost vaccinată duminică într-un centru de vaccinare din judeţul Olt şi a dezvoltat o reacţie severă post vaccinare, de tip anafilactic.

„Aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacţie alergică cu criterii de şoc anafilactic. Menţionăm că pacienta nu era cunoscută cu istoric de reacţii alergice”, spun cei de la CNCAV.

Personalul medical aflat în centrul de vaccinare i-a acordat de urgenţă îngrijirile medicale de specialitate, conform procedurilor existente, iar starea femeii s-a ameliorat rapid.

Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgenţă, care a transportat pacienta la spitalul din Slatina pentru îngrijiri medicale suplimentare.

CNCAV precizează că în prezent starea femeii este bună, însă va rămâne sub supraveghere medicală, conform recomandărilor de specialitate.

Recomandarea video