Spaniolii îşi fac propriul vaccin anti-COVID-19. România bate pasul pe loc

  • Compania spaniolă Hipra promite 1,2 miliarde de doze de vaccin în următorii 2 ani.
  • Cercetările clinice vor începe în iunie la Barcelona, iar producţia va fi lansată în octombrie.
  • Cel puţin 89 de vaccinuri anti-COVID-19 sunt studiate acum în lume, cu tot cu cele aprobate. România bate însă pasul pe loc.
742 afișări
Imaginea articolului Spaniolii îşi fac propriul vaccin anti-COVID-19. România bate pasul pe loc

Spaniolii îşi fac propriul vaccin anti-COVID-19. România bate pasul pe loc

 
„Alţii sunt într-o cursă enormă, în vreme ce noi nici nu am plecat din block start, dacă ne certăm pe alte teme la nivelul Ministerului Sănătăţii. Dacă noi am avea o fabrică noua de vaccinuri sau o fabrică nouă de medicamente în general, ar fi în primul rând o suficienţă pentru cetăţenii români, care n-are trebui să stea cu grijă dacă vin din import sau nu medicamentele şi în al doilea rând ar fi venituri economice serioase la bugetul României”, a spus Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj.
 
Spania îşi va lansa propriul vaccin anti-COVID-19 înainte de încheierea acestui an. Premierul Pedro Sánchez spune că vaccinul va fi dezvoltat de compania spaniolă Hipra, care va produce circa 400 de milioane de doze până în 2022.
 
„Noi vedem la Hipra unul din proiectele cele mai avansate între cele două vaccinuri la care se lucrează. Guvernul spaniol va miza pe voi şi va susţine această speranţă pe care o avem cu toţii să existe un vaccin spaniol”, a declarat Pedro Sanchez, premierul Spaniei.
 
Vaccinul de la Hipra va fi distribuit în două doze şi va putea fi modificat în cazul unor variante noi ale coronavirusului. Serul spaniol se va putea păstra la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius şi va fi uşor de distribuit. Primele teste vor începe în iunie la spitalul Clinic de la Barcelona şi până în 2023, Hipra promite 1,2 miliarde de doze.
 
„Industria farmaceutică este al cincilea mare contributor global la bugetele statelor care au industrie farmaceutică a statelor industrializate, deci ar putea fie, la urma urmei, şi bani, şi venituri, locuri de muncă, bineînţeles pentru personalul calificat. Uniunea Europeană fără Marea Britanie are alte nevoi şi oportunităţi. Este al doilea caz în care Polonia atrage investiţii. E bine de spus că Polonia are totuşi tradiţie în producţia de medicamente, inclusiv de tehnologie de ultimă generaţie, dar tradiţia asta nu a venit doar pentru că companiile poloneze s-au bazat pe asta, a venit şi pentru că guvernul polonez, la fel ca şi cel ungar, la fel ca şi cel ceh, cel sloven, au avut o direcţie şi viziune strategică de a se concentra pe producţia de medicamente”, a spus Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj.
 
„În gândirea mea, Moderna era una dintre ţintele pe care România ar fi trebuit să le atragă pentru că nefiind prezenţi în Uniunea Europeană, noi îi puteam aduce la noi. Această companie fiind axată pe biotehnologie şi pe vaccinuri, pe producţia de medicamente cu M ARN, nu va aduce doar tehnologie pentru România, ci mult mai mult. Va aduce inovaţie, cercetare, lucruri de care România are nevoie. Poate că România are tradiţie în alte domenii, dar în mod clar nu are tradiţie în zona de medicamente. În al doilea rând, sustenabilitatea, dacă vreţi, a politicilor publice din România pentru că nu cred că aţi văzut în ultima vreme politicieni să bată cu pumnul în masă sus şi tare că vrem să fabricam vaccin în Romania sau vrem să atragem investiţii în zona de medicamente”, a completat acesta.
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici